SOCIALISM s. n. Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic. ◊ Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă. Socialism utopic = doctrină economică, politică, socială care urmărea instaurarea egalității economice și sociale între oameni. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

socialism sns [At: CONTA, O. F. 400 / P: ~ci-a~ / E: fr socialisme, ger Sozialismus] 1 Doctrină economică, politică și socială care preconizează desființarea proprietății private și a economiei libere de piață și punerea acestora sub controlul statului. 2 (Îs) ~ științific Fundament teoretic al socialismului (1), bazat pe doctrina lui K. Marx, modificată și aplicată de V. I. Lenin în Rusia primelor decenii ale secolului nostru și preluată de regimurile totalitare de stânga din estul Europei și din Asia de după al doilea război mondial, după care omenirea ar trece în mod necesar de la capitalism la socialism (1) în drumul ei spre comunism. 3 (Îs) ~ utopic Doctrină economică, politică, socială premergătoare socialismului științific care concepe instaurarea socialismului (1) ca o cerință a rațiunii, ca o concretizare a unui ideal moral, care susținea egalitatea economică și socială între oameni. 4 (În teoria marxistă) Orânduire socială bazată pe exercitarea puterii politice de către clasa muncitoare aliată cu celelalte clase și categorii sociale muncitoare, pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție și pe realizarea retribuției potrivit principiului „de la fiecare după capacități, fiecăruia după munca depusă”. 5 Regim totalitar de stânga.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmăresc reformarea societăților umane prin desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și de schimb și punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii omenirii de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă. Socialism utopic = ansamblul concepțiilor socialiste care concep instaurarea orânduirii socialiste ca o cerință a rațiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (În teoria marxistă) Orânduire socială bazată pe exercitarea puterii politice de către clasa muncitoare aliată cu celelalte clase și categorii sociale muncitoare, pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție și pe realizarea retribuției potrivit principiului „de la fiecare după capacități, fiecăruia după munca depusă”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

SOCIALISM s. n. 1. Concepție social-politică, doctrină care susține necesitatea desființării proprietății private și a exploatării omului de către om. ◊ Socialism utopic v. utopic. Socialism științific = marxism-leninism. 2. Orînduire social-economică și de stat, reprezentînd faza inferioară a comunismului, care se bazează pe dictatura proletariatului, pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție și pe lichidarea exploatării omului de către om. Succesul operei de construire a socialismului este în mod inseparabil legat de dezvoltarea revoluției culturale, de avîntul puternic al învățămîntului, științei și culturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2661.

SOCIALISM s.n. 1. (În concepția marxistă) Prima fază a orînduirii comuniste, făurită pe baza lichidării modului de producție capitalist, întemeiată pe exercitarea puterii politice de către clasa muncitoare și pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. 2. Concepție, doctrină, teorie care susține necesitatea instaurării orînduirii socialiste. ♦ Socialism științific = parte constitutivă a marxism-leninismului, care studiază procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor concepții premarxiste care susțineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente științifice, ci „raționale” și morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. soțializm].

SOCIALISM s. n. 1. formațiune social-economică întemeiată pe proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție și de schimb, ca urmare a desființării claselor sociale. 2. concepție social-politică care susține îngrădirea proprietății private. ♦ ~ științific = parte constitutivă a marxismului, care studiază structura și dinamica proceselor trecerii de la orânduirea capitalistă la cea comunistă; ~ utopic = ansamblu al concepțiilor premarxiste care susțineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente științifice, ci „raționale” și morale. 3. ansamblu de doctrine ale partidelor de stânga nemarxiste. (< fr. socialisme, germ. Sozialismus)

SOCIALISM n. 1) Orânduire social-economică bazată pe proprietatea comună, care, în concepția marxistă, ar fi o fază de tranziție de la capitalism la comunism. 2) Doctrină care preconizează nivelarea claselor sociale și socializarea mijloacelor de producție. [Sil. -ci-a-] /<fr. socialisme, germ. Sozialismus

socialism n. sistemă politică ce tinde a schimba starea actuală a societății și a o retorma pe un plan cu totul nou: a încorpora comunității mijloacele de producțiune, a repartiza între toți munca comună și obiectele de consumațiune.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

național-socialism sn [At: DEX / P: ~ți-o-nal so-ci-a~ / E: ger Nationalsozialismus, fr national-socialisme] Doctrină politică și socială a Partidului Național-Socialist German, iar după 1933 doctrină oficială a Germaniei, fondată de Adolf Hitler după primul război mondial, bazată pe rasism, autoritarism, imperialism și pe superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant ar fi poporul german Si: nazism.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. Doctrină politică a fascismului, apărută în Germania după primul război mondial; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

NAȚIONAL-SOCIALISM s.n. Denumire improprie, falsă semantic, pe care și-o aroga nazismul. [Pron. -ți-o...-ci-a-. / cf. germ. Nationalsozialismus, it. nazionalsocialismo, fr. national-socialisme].

NAȚIONAL-SOCIALISM s. n. nazism. (< germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme)

*socialízm n., pl. inuz. e (d. social; fr. socialisme). O teorie socială care, purcezînd de la ideĭa egalitățiĭ drepturilor între muncă și capital, pretinde să reformeze relatiunile dintre aceștĭ doĭ factorĭ aĭ producțiunĭ stabilind administrarea capitaluluĭ în comun și nivelarea claselor sociale. Jidanu Carol Marx fu unu din fundatoriĭ socializmuluĭ contemporan, pe care jidănimea îl exploatează în scopurile eĭ naționale semănînd ură între clasele societățiĭ creștineștĭ. V. anarhizm și francmasonerie.

socialism (desp. -ci-a-) s. n.

socialism (-ci-a-) s. n.

socialism s. n. (sil. -ci-a-)

socialism (i-a)

socialism.

național-socialism (desp. -ți-o-, -ci-a-) s. n.

național-socialism (-ți-o-, -ci-a-) s. n.

național-socialism s. n. (sil. -ți-o-, -ci-a-)

SOCIALISM s. 1. socialism științific = (rar) comunism științific. 2. socialism utopic = comunism utopic.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. (POL.) nazism.

SOCIALISM UTOPIC s. (POL.) comunism utopic.

NAȚIONAL-SOCIALISM s. (POLITICĂ) nazism.

NAȚIONÁL-SOCIALÍSM (< germ., fr.) s. n. Doctrină politică inițiată de A. Hitler imediat după primul război mondial. Doctrima n.-ș., expusă în „Mein Kampf” (1925-1927), a devenit ideologia Partidului Național-Socialist al Muncitorilor Germani, iar din 1933 ideologia oficială a Germaniei naziste. Bazată pe teoria superiorității rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, a fost rasistă și naționalistă, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire. Sin. nazism.