SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

soc sm [At: ANON. CAR. / V: socru, soace s, sog / Pl: soci, ~uri sn / E: ml sabucus] (Bot) 1 (Șîc ~ negru) Arbust din familia caprifoliaceelor, cu ramuri cu măduvă albă, abundentă, cu scoarța de culoare ceușie, cu flori albe dispuse în corimbe ramificate și cu fructe în formă de boabe negre, lucioase, așezate în ciorchine, din ale cărui flori se prepară un ceai medicinal, iar scoarța, fructele și rădăcina se folosesc în cromatica populară Si: (pop) holer, hoz, iboz, scorpat (Sambucus nigra). 2 (Prc) Floarea și lemnul socului (1). 3 (Îc) ~ roșu (sau de munte, cu struguri) Arbust din familia caprifoliaceelor cu ramuri cu măduva galben-brună, cu flori albe-gălbui strânse ciorchine și cu fructele boabe roșii (Sambucus racemosa). 4 (Îrg; îc) ~ mic Boz (Sambucus ebulus). 5 (Înv; îe) Cine s-a fript în foc suflă și-n ~ Se spune despre cei foarte precauți. 6 (Reg; îc) ~-de-câmp Urda-vacii (Cardaria draba).

SOC, soci, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști de dimensiuni mici, cu flori hermafrodite grupate în inflorescențe, care au proprietăți sudorifice, și cu fructe (boabe negre sau roșii), scoarță și rădăcini cu proprietăți laxative și diuretice (Sambucus). – Lat. sabucus (= sambucus).

SOC, soci, s. m. Mic arbust cu lujeri, avînd o măduvă abundentă, flori albe dispuse în corimbe ramificate și fructe în formă de boabe negre strălucitoare; crește prin păduri și tufișuri; din flori se prepară un ceai medicinal, iar fructele, scoarța și rădăcinile se întrebuințează în cromatica populară (Sambucus nigra). N-am învățat știința ierburilor, dar, pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mai bine du-te de bea ceai de soc. ALECSANDRI, T. I 60. Cînd m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag, Căvălaș de soc, Mult zice cu foc. TEODORESCU, P. P. 436.

SOC soci m. Arbust cu lujeri bogați în măduvă și cu frunze palmat-compuse, ascuțite la vârf, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, grupate în ciorchine și cu fructe negre (mai rar roșii), sferice, folosite în medicină și în industria casnică. /<lat. sabucus

soc m. arbust din regiunile noastre coprinzând mai multe specii: florile de soc se întrebuințează ca infuziune spre a provoca sudoare, iar fructele, scoarța și rădăcina au proprietăți purgative (Sambucus nigra). [Lat. SABUCUS].

1) soc m. (lat. sabucus [var. din sambucus] soc, de unde s’a făcut *saucu, soc; vfr. sëu, sp. pg. sauco. Cp. cu coadă, d. cauda). Un copăcel caprifoliceŭ (sambúcus nigra) ale căruĭ ramurĭ aŭ o măduvă albă și foarte ușoară care se desprinde ușor, și atuncĭ rămîne ramura ca o țeavă, din care copiiĭ fac pișcoace, ca și din cucută (Face florĭ albe așezate în corimbĭ și fructe în formă de bace negre lucitoare. Crește pin pădurĭ, mărăcinișurĭ, zăvoaĭe și pe lîngă gardurĭ. Din florile luĭ se face ceaĭ sudorific bun contra tusiĭ; fructele, coaja și rădăcina luĭ îs purgative). – Și socru (Cov. Pop,). V. boz.

ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc.

soace¹ s vz soc

socru² sm vz soc

sog sm vz soc¹

șoc² sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII, 97 / V: (înv) șog, (reg) șuc / Pl: ~uri / E: ger Schock] 1 (Trs; Mun; înv) Cantitate de 60 de obiecte de același fel care formau un tot. 2 (Olt; îf șuc) Grup de (20-60 de) oi.

șoc¹ sn [At: ALEXI, W. / Pl: ~uri / E: fr choc] 1 Ciocnire bruscă și violentă între două corpuri. 2 (Fiz; îs) Undă de ~ Undă caracterizată printr-o variație bruscă a vitezei, a presiunii, a greutății specifice și a temperaturii, datorită vitezei mai mici de propagare a variațiilor de presiune care apar în fluid. 3 (Teh; îs) ~ termic Procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse refractare etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 4 (D. unități militare; îla) De ~ Care are de îndeplinit o misiune importantă și dificilă în lupta ofensivă. 5 (Fzl; adesea urmat de determinări care indică felul) Tulburare generală, bruscă și violentă a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic Si: ictus. 6 (Spc; șîs – nervos) Dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică. 7 (Fig) Impresie puternică, violentă. 8 (îs) Tratament de ~ Metodă terapeutică constând în crearea unei perturbații bruște bolnavului.

șog sn vz șoc²

șuc³ sn vz șoc²

ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) destinat să îndeplinească o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție puternică. – Din fr. choc.

ȘOC, șocuri, s. n. (Franțuzism) 1. Izbire bruscă și violentă a două corpuri; ciocnire. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre formații militare) destinat să îndeplinească o misiune grea în lupta ofensivă. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului, provocată de o cauză exterioară și manifestată printr-un dezechilibru fizic și psihic. V. comoție.

ȘOC s.n. Lovitură, ciocnire bruscă și violentă între două corpuri. ♦ Unitate de șoc = formație specializată în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. V. comando. 2. Tulburare gravă, bruscă și violentă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ◊ Șoc nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de șoc = metodă terapeutică constînd din crearea unei perturbații bruște bolnavului. [< fr. choc, cf. engl. shock – a zgudui].

ȘOC s. n. 1. ciocnire bruscă și volentă între două corpuri. ♦ (tehn.) ~ termic = procedeu în procesul de fabricație a unor vase de laborator, produse refractare etc., constând în răcirea bruscă a pieselor. 2. de ~ = (despre formații militare) specializat în operații îndrăznețe asupra anumitor obiective. 3. tulburare gravă a funcțiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operații chirurgicale, anestezii etc. ♦ ~ nervos = dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocat de o emoție puternică; tratament de ~ = metodă terapeutică prin crearea unei perturbații bruște bolnavului; terapie de ~ = ansamblu de măsuri drastice, hotărâte în reformele economice și social-politice, în trecerea la economia de piață. 4. emoție puternică; stres. (< fr. choc)

undă de șoc sint. s. ♦ 1. (geol.) Undă seismică de mare intensitate ◊ „Unda de șoc care a avut o perioadă de aproape un minut a fost simțită de populație.” R.l. 7 III 77 p. 6. ♦ 2. (med.) Procedeu medical ◊ „Utilizând fenomenul undei de șoc, o echipă de medici din München a evitat în 450 de cazuri operația unor pacienți cu calcul renal. Echipa a pus la punct un aparat care permite pulverizarea acestora, prin procedeul amintit.” R.l. 5 V 84 p. 6 (din undă + de + șoc, după fr. onde de choc, engl. shock wave; DMN 1967; D.Tr., LTR, LGG; DEX-S)

ȘOC² ~uri n. Dispozitiv de reglare a debitului de carburant și de aer în carburatorul unui motor cu ardere internă, folosit pentru pornirea lui la rece. /<germ. Schock

ȘOC¹ ~uri n. 1) Ciocnire bruscă și violentă între două corpuri în mișcare; coliziune. ◊ De ~ se spune despre grupuri de oameni, cărora le revin misiuni grele. 2) Tulburare puternică a funcțiilor organismului cauzată de acțiunea unor factori externi; ictus. ~ nervos. /<fr. choc

pușcócĭ (Olt. Munt. vest) n., pl. oace, și pișcoace (Gorj) f., pl. ocĭ (cp. cu rus. pisčókŭ, fluĭeraș, și cu bg. piskúnĭ, fluĭer. V. și piscoĭ). Pocnitoare pe care șĭ-o fac copiiĭ dintr’un cotor de soc orĭ de cucútă încărcat cu doŭă dopurĭ de cîlț, pe care le împing c’un huludeț. – În Munt. est pușcoĭ, n., pl. oaĭe, în Mold. pușcă de soc, la Hațeg piscoañĭe.

2) sócru, V. soc.

soc s. m., pl. soci

soc s. m., pl. soci

soc s. m., pl. soci

șoc s. n., pl. șocuri

șoc s. n., pl. șocuri

șoc s. n., pl. șocuri

șoc

SOC s. (BOT.; Sambucus nigra) (reg.) holer, hoz, iboz, scorpat.

SOC s. (BOT.; Sambucus nigra) (reg.) holer, hoz, iboz, scorpat.

SOC MIC s. v. boz, bozie.

ȘOC s. 1. (MED.) ictus. 2. (MED.) șoc apexian = impuls cardiac. 3. (fig.) impact. (~ul viitorului.)

soc mic s. v. BOZ. BOZIE.

ȘOC s. (MED.) 1. ictus. 2. șoc apexian = impuls cardiac.

soc (-ci), s. m. – Arbust cu flori hermafrodite care au proprietăți sudorifice (Sambucus nigra, S. racemosa). – Mr. sug. Lat. sabūcus, forma înv., fără infix nazal, în loc de sambūcus (Cihac, I, 256; Koerting 8241; Pușcariu 1605; Spitzer, Mitt. Wien, 330; REW 7561; Rohlfs, Differenzierung, 14; P. Aesbischer, Vox rom., XII, 82-94), cf. alb. stok (Skok, ZRPh., XLIV, 332-7), sicil. savuku, prov. saiuc, cat. sauc, port. sabugo.

șoc, șocuri, s.n. 1. (înv. și reg.) cantitate de șaizeci de obiecte de același fel, care formau un tot. 2. (în forma: șuc) grup de 20-60 de oi.

FRONTUL UNDEI DE ȘOC loc geometric al punctelor atinse de unda de șoc, având formă conică în cazul deplasării unui corp printr-un fluid.

ȘOC AERONAUTIC forță care ia naștere la deschiderea parașutei, fiind suportată ușor de către parașutist, parașutele fiind prevăzute cu sistem de temporizare a deschiderii, care asigură progresivitatea procesului, mai puțin la parașutele de rezervă, unde deschiderea este instantanee spațiul fiind de importanță vitală.

UNDA MACH (DE ȘOC), undă elastică generată într-un mediu fluid de o sursă a cărei viteză depășește viteza de propagare în mediul respectiv, fiind însoțită de o variație locală bruscă a parametrilor acestuia (presiune, densitate, temperatură, entropie), mărimi care prezintă variații finite pe distanțe foarte mici, de ordinul parcursului liber mediu, normale pe direcția undei. Deplasarea aeronavelor cu viteze sub și supersonice prin atmosferă, este însoțită de apariția undei Mach care provoacă o creștere puternică a rezistenței aerodinamice.

SOC subst. 1. Socu, Dan (Glos; C Ștef). 2. Socea pren. (P¹⁴ fila 21); – eponim al satului Socii (17 A IV 121); Socia b. (Ard); Soc/ești s. (Tec 1); -eni s. 3. + -otă, *Socotă: Socoteni, s. (Cras; Cat); Socoteanu, olt. din Socotești, (ib.), sau < vb. a socoti.

SAMBUCUS L., SOC, fam. Caprifoliaceae. Gen originar din toate regiunile continentale sau subtropicale, cca 22 specii, arbuști sau arbori de talie mică, rar erbacee, vivace. Lujerii și ramurile au măduvă groasă, spongioasă; de obicei vîrful nelignificat. Frunze imparipenat compuse, foliole dentate. Flori (caliciul cu 5 dinți, corolă rotundă, patentă, cu 5 petale, 5 stamine, 3 stigmate sesile) dispuse într-o inflorescență în formă de paniculă sau cimă umbeliformă. Fruct cu 3-5 semințe.

Sambucus nigra L. « Soc comun, Soc negru ». Specie care înflorește tîrziu, primăvara-vara, după ce apar frunzele. Flori albe-gălbui cu miros puternic ca și frunzele (caliciul cu 5 dinți scurți, corolă rotundă cu 5 petale patente, 5 stamine, stigmate sesile), așezate în cime umbeliforme, plane, pînă la 20 cm diametrul. Fructe mai întîi roșii, după aceea negre, lucioase. Frunze pînă la 15 cm lungime, cu 5-7 foliole eliptic-ascuțite, dentate, stipele verucoase, pe partea superioară verzi- închis, pe cea inferioară mai deschise și puțin pubescente. Arbust pînă la 6 m înălțime sau arbore pînă la 10 m înălțime. Scoarță groasă, cenușie, adînc-crestată, măduvă albă, ramuri gri.

Sambucus racemosa L. « Soc roșu, Soc de munte ». Specie care înflorește primăvara-tîrziu-vara. Flori albe-gălbui, dispuse în panicule ovoide, 4-6 cm lungime. Frunze deseori cu 5 foliole ovate, aproape sesile, pînă la 8 cm lungime, glabre, serate, toamna roșietice. Arbust înalt, pînă la 3 m. Lujeri subțiri, glabri, măduvă maro-deschis. Fructe, bace roșii, ornamentale.