snob, ~oabă [At: ALEXI, W. / V: snobă sf, af / Pl: ~i, ~oabe / E: fr snob, eg snob] 1 smf Persoană care admiră și imită fără rezerve, exagerat și fără discernământ tot ceea ce este la modă. 2 a (D. oameni și manifestările lor) Care denotă snobism Si: (rar) snobistic, snobat.

snobă sf, a vz snob

SNOB, SNOABĂ, snobi, snoabe, s. m. și f. Persoană care admiră fără discernămînt și în chip exagerat tot ce e la modă. Snobii alergau din toate părțile Americii. RALEA, O. 151. A venit din Paris, unde petrecuse mulți ani, un fecior de bani gata, legat cu toți snobii și băieții de petrecere. SADOVEANU, E. 172. Pare-se că snobii pe care îi admira acum aveau un stil al lor, pe care eu nu-l aveam. CAMIL PETRESCU, U. N. 97.

SNOB, -OABĂ s.m. și f. Persoană care admiră fără rezervă tot ceea ce este la modă. [< fr., engl. snob].

SNOB, -OABĂ s. m. f. cel care admiră fără rezervă tot ceea ce este la modă. (< fr. snob)

SNOB ~oabă (~obi, ~oabe) m. și f. Persoană care admiră și imită fără discernământ moda, manierele și opiniile persoanelor din sferele înalte. /<fr., engl. snob

*snob m. (fr. snob, d. engl. snob, id., și „cîrpacĭ, ucenic de cizmărie”. Se zice și că la universitatea din Cambridge, după numele studenților nenobilĭ, se scria sine nobilitate, lat. „fără boĭerie”, prescurtat snob, și de acĭ înț. actual). Acela care admiră fără să priceapă și se preface că pricepe, acela care se ține prostește de modă orĭ de obiceiurĭ prosteștĭ. – Fem. snobă, pl. e.

snob adj. m., s. m., pl. snobi; adj. f., s. f. snoabă, pl. snoabe

snob adj. m., s. m., pl. snobi; adj. f., s. f. snoabă, pl. snoabe

snob s. m., adj. m., pl. snobi; f. sg. snoabă, g.-d. art. snoabei, pl. snoabe

snob

SNOABĂ s. v. boroboață, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, trăsnaie.

snoabă s. v. BOROBOAȚĂ. ISPRAVĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. POCINOG. POZNĂ. ȘOTIE. TRĂSNAIE.

SNOB adj. (rar) snobistic. (Gest ~.)

SNOB adj. (rar) snobistic. (O atitudine ~.)