SMULS², -Ă, smulși, -se, adj. 1. (Despre plante) Care este tras afară din pământ (cu rădăcină). 2. (Despre obiecte) Desprins, deplasat cu brutalitate din locul în care se află fixat. ♦ (Haltere; despre stiluri) Care constă în ridicarea halterei (1) cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la smuls în finală. – V. smulge.

smuls¹ sns [At: PSALT. 276 / V: (înv) zmult, (reg) ~lt / E: smulge] 1 Smulgere (1). 2 Smucire (1).

smuls², ~ă [At: PRAV. 114 / V: zm~, (îvp) ~lt, (înv) zmult / Pl: ~lși, ~e / E: smulge] 1 a (D. plante) Care este tras afară din pământ. 2 a (Pex; d. plante) Care este rupt din tulpină. 3 a (Îvr; csnp) Retezat² (1). 4 a (D. fire de păr) Care a fost tras cu putere (din rădăcină). 5 a (Pex; d. păr) Care este în dezordine Si: ciufulit (1). 6 a (D. persoane; prc, d. capul acestora) Care are părul nepieptănat Si: ciufulit (2). 7 a (Îvr; d. oameni; îf zmult) Care are albeață la ochi. 8 a (Îvp; d. păsări) Jumulit de pene. 9 a (D. pene) Care a fost scos din piele. 10 a (D. părți ale corpului) Care este desprins cu violență din locul în care se află. 11 a (D. obiecte) Desprins cu brutalitate din locul în care se află fixat. 12 a (Pex; d. obiecte) Rupt². 13 a (Îvr; d. arme) Tras afară din teacă. 14 av Brusc.

SMULS², -Ă, smulși, -se, adj. 1. (Despre plante) Care este tras afară din pământ (cu rădăcină). 2. (Despre obiecte) Desprins, deplasat cu brutalitate din locul în care se află fixat. ♦ (Haltere; despre stiluri) Care constă în ridicarea halterei (1) cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la smuls în finală. – V. smulge.

SMULS s. n. Smulgere. Smulsul cînepii.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau disperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

smulge [At: COD. VOR.² 12^v/5 / V: zm~ / Pzi: smulg / Par: și: (înv) smult / E: ml exmulgere] 1-2 vtrp (C. i. plante) A (se) trage cu putere afară din pământ Si: a scoate. 3-4 vtrp (Pex; d. plante) A (se) rupe din tulpină prin smucituri. 5 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat Si: a scoate. 6-7 vtir (C. i. fire de păr) A (se) trage cu putere (pentru a scoate din rădăcină sau a rupe). 8 vt (Îe) A-și ~ părul (sau perii, barba ori, înv, căruntețele, cosicioara) (din cap) A-și manifesta puternic durerea sau desperarea. 9 vt (Îae) A fi foarte supărat. 10 vt (Reg; îe) A ~ barba cuiva A batjocori pe cineva. 11 vt (Îvp; c. i. pene, fulgi) A jumuli. 12 vt (Îvr; îe) A ~ o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă. 13 vt (Îvp; c. i. păsări) A jumuli. 14 vrp (Îvr; d. pielea capului) A rămâne fără păr. 15-16 vtrp (Îrg; c. i. lâna, inul etc.) A trage din caier sau din fuior. 17 vt (Reg; c. i. cânepa) A culege (1). 18 vt (Reg; c. i. porumbul) A copili (1). 19-20 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) desprinde cu violență din locul în care se află. 21 vt (Îvr) A zgâria. 22-23 vtrp A smuci (1-2). 24 vr A se îndepărta brusc de lângă cineva sau de undeva. 25 vt (Îvr) A extrage (7). 26-27 vtr A (se) smuci (8-9). 28-29 vtr (Udp „din”) A face să iasă sau a ieși dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică etc.). 30 vt (Reg; îe) ~-o! Pleacă!. 31-32 vtrp A (se) lua cu forța sau prin vicleșug Si: a jefui, a răpi². 33-34 vtrp (Pex) A-și însuși pe nedrept. 35 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, mărturisiri etc.) A obține cu greutate, prin forță, șiretenie etc. Si: a scoate, a stoarce. 36-37 vtrp (Fig) A (se) obține în urma unor eforturi susținute.

smult², ~ă a vz smuls²

smult¹ sn vz smuls¹

zmulge v vz smulge

zmuls, ~ă a vz smuls²

zmult¹ sn vz smuls¹

zmult², ~ă a vz smuls²

zmulge vb. III. v. smulge.

zmuls, -ă adj. v. smuls².

zmult¹ s.n. v. smuls¹.

zmult², -ă adj. v. smuls².

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se află. ◊ Expr. A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasăre de pene. ♦ Tranz. și refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se află. 2. Tranz. Fig. A obține ceva cu mari eforturi; a lua cu forța. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. și refl. A (se) da la o parte, a (se) îndepărta, a (se) retrage cu o mișcare bruscă. 4. Tranz. și refl. A (se) despărți, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls și (înv. și reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A scoate (o plantă, un organ al corpului) din locul unde se află crescut, trăgînd cu putere. Adam și cu Filoftei vîsleau să-și smulgă brațele din umeri. DUMITRIU, P. F. 19. A chitit un stejar care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pămînt, dar n-a putut. CREANGĂ, O. A. 271. Floare albă din grădină, Smulge-te-aș din rădăcină, Să te dau la mîndra-n mînă. HODOȘ, P. P. 192. [Băiatul] a smuls două pene din o aripă. ȘEZ. IV 171. ◊ Refl. Fig. Am de gînd să mă smulg din rădăcină și să mă duc pe furtună unde se bat munții în capete. SADOVEANU, N. P. 114. ◊ Expr. A-și smulge barba sau părul (din cap) = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea. Profira cu celelalte muieri și cu copiii începuseră să țipe și să-și smulgă părul. GALACTION, O. I 290. Și mă-ta, cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap și a o boci. CREANGĂ, A. 21. Oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu-și barba. NEGRUZZI, S. I 155. ♦ (Cu privire la păsări, prin metonimie) A jumuli de pene. [Femeia] să smulgă puii aceștia, să puie doi în frigare și să ducă degrabă unul fript la călătorul de la nr. 4. NEGRUZZI, S. III 195. ♦ A scoate, a desface ceva din locul unde se află prins, înțepenit; a desprinde. Moșul Careba... începu să smulgă șindrilele acoperișului. DUMITRIU, N. 215. ◊ Fig. Mură... smulgea din scripca lui atîta alean, atîta gingășie și atîta dor... GALACTION, O. I 69. Smulg aceste versuri dintr-a inimii durere. MACEDONSKI, O. I 9. Și ciuturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Ancora se smulge tîrîndu-se pe fund. BART, S. M. 21. (Fig.) Voinicul... se smulse din legăturile în care îl ținea farmecul Omfalei. ISPIRESCU, U. 71. 2. Tranz. A scoate cu violență ceva din mîna cuiva; fig. a obține ceva cu mari eforturi. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și le smulgeau cu sila mîncare. DUMITRIU, N. 189. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. REBREANU, R. I 259. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. A da la o parte cu putere, a îndepărta cu o mișcare bruscă. Era să vă calce, vorbi tînărul înalt care-i smulsese de pe linie. C. PETRESCU, C. V. 37. ◊ Fig. Pe luminoasele culmi am rămas. Fruntea și ochii cu rouă mi-i spăl, Negura ruptă mi-o smulg din obraz. TULBURE, V. R. 25. ◊ Expr. A smulge (cuiva) masca v. mască (1). ♦ A retrage cu o mișcare bruscă. Își smulse mîna parcă ar fi atins o piele de șarpe. REBREANU, R. I 228. 4. Refl. A se despărți, a se dezlipi, a se depărta (dintr-o dată, cu putere). Mama se smulge de lîngă noi fugind, cu Iulius în brațe, spre soldatul cu piciorul de lemn. SAHIA, N. 52. ◊ Tranz. Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. 981. – Forme gramaticale: perf. s. smulsei, part. smuls și (învechit și regional) smult (SADOVEANU, F. J. 706, EMINESCU, O. I 107, BUDAI-DELEANU, Ț. 243).

A SE SMULGE mă smulg intranz. 1) A se rupe brusc din locul de aflare. 2) A se da la o parte printr-o mișcare bruscă. 3) A înceta de a mai fi împreună; a se despărți. /<lat. exmulgere

A SMULGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarbă. ◊ A-și ~ barba (sau părul din cap) a-și exterioriza în mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forța. ~ o carte din mână. 3) fig. (secrete, mărturii etc.) A obține datorită unei insistențe excesive. 4) A face să se smulgă. * ~ din ghearele morții a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

smulge v. 1. a trage cu putere: a smulge buruieni; 2. a rupe cu violență: i-a smuls părul. (Primitiv termen ciobănesc: a smulge tare, de unde a trage cu violență (cf. smăcinà)].

zmulg, zmuls și (maĭ rar) zmult, a zmulge v. tr. (lat. *ex-múlgere îld. *exmulgére, d. mulgére, a mulge; it. smungere, a mulge, a stoarce, a extenua). Scot cu violența (penele, păru, buruĭenele): zmulg o pană uneĭ gîște, zmulg o gîscă de pene, îmĭ zmulg un fir de păr alb din mustață, zmulg buruĭenele din grădină. (V. jumulesc, plivesc). Fig. Obțin în fine: cu mare ce (?) ĭ-am zmuls o vorbă, o promisiune, un franc. Dezlipesc, despart: de abea l-am zmuls din cîrcĭumă. Scot, salvez: l-am zmuls din gheara morțiĭ, din valurĭ, din mînile tîlharilor. Vechĭ. Scot din teacă: cu săbiile zmulse. – Zmult (în VR. 1925, 7, 41).

zmuls și zmult n. pl. urĭ. Zmulgere.

smuls s. n.

smuls s. n.

smuls s. n.

smulge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smulg, 3 sg. smulge, imperf. 1 smulgeam, perf. s. 1 sg. smulsei, 1 pl. smulserăm, m.m.c.p. 1 pl. smulseserăm; conj. prez. 1 sg. să smulg, 3 sg. să smulgă; ger. smulgând; part. smuls

smulge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgea, perf. s. 1 sg. smulsei, 1 pl. smulserăm; part. smuls

smulge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smulg, imperf. 3 sg. smulgea, perf. s. 1 sg. smulsei, 1 pl. smulserăm; part. smuls

smulge

smulg, -smulsei 1 aor.

SMULS adj. v. jumulit.

SMULS s. v. smucire.

SMULS s. smucire, smulgere, (înv.) smulgătură. (~ unui obiect de la locul lui.)

smuls adj. v. JUMULIT.

SMULGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)

SMULGE vb. v. jumuli.

smulge vb. v. JUMULI.

SMULGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pămînt.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mîinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)

smulge (-g, -ls), vb. – A trage cu putere, a scoate, a extrage. – Var. zmulge și der. Mr. zmulgu, zmulșu, zmuldzire, megl. smulg(iri). Lat. *exmulgĕre (Cihac, I, 172; Philippide, Principii, 44; Pușcariu 1944; Candrea-Dens., 1167; REW 2864), cf. it. smungere „a suge”, astur. esmucir „a mulge” și mulge. Legătura cu *exvellĕre, prin intermediul formei **exvulsum (Crețu 369) este o ipoteză inutilă. – Der. smultură, s. f. (șuviță, smoc de lînă; persoană pletoasă); smuntură, s. f. (Trans., lînă tunsă); smuncea, s. f. (Mold., vargă, nuia), prin contaminare cu smicea.

ZMULGE, zmulg, vb. III. (Var.) A smulge. (cf. smulge)

a zugrăvi în calciu smuls expr. (intl.) a sparge o casă.

smulge, smulg v. r. a pleca