SMOC, smocuri, s. n. 1. Mănunchi de păr sau de pene pe care îl au unele animale pe urechi, pe cap, la coadă etc. 2. Cantitate de fire (de păr, de lână, de iarbă etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau (de către animale) cu gura. – Cf. sb. smotak.

smoc [At: POGOR. HENR. 3/8 / V: zm~ (Pl: (reg) zmoace), (reg) cim~,^[1] cimog,^[2] jmoc, moc, șiomoc, șmoc, zmuc / Pl: ~uri / E: ns cf smuci] 1 sn (De obicei precedat de arn și udp „de”) Cantitate mică de fire (de iarbă, de flori, de fân, de lână etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau de către animale cu gura Si: (reg) smoatic (2) Vz buchet, legătură, maldăr¹, mănunchi, mănușă, mână¹. 2 av În formă de smoc (1). 3 sn Grup restrâns de obiecte de același fel. 4 sn (Reg) Pămătuf. 5 sn (Rar) Pămătuf de pene. 6 sn (Reg) Legătură de paie de pe acoperișul casei. 7 sn (Reg) Mănunchi de grâu secerat. 8 sn Cantitate mică de fire de păr crescute la un loc pe pielea omului sau animalelor Vz moț¹, șuviță, ciuf. 9 sn (Rar) Grămadă (1). 10 sn (Reg; îf zmoc) Bulgăre de zăpadă. 11 sn (Reg) Muc de lumânare. 12 sn (Bot; reg) Albăstriță (Centaurea jacea). 13 sn (Bot; reg) Zglăvoc (Centaurea nervosa). 14 sn (Bot; reg) Corobatică (Centaurea nigrescens). 15 sn (Bot; reg) Dioc (Centaurea phrygia).

SMOC, smocuri, s. n. 1. Mănunchi de păr sau de pene pe care îl au unele animale pe urechi, pe cap, la coadă etc. 2. Cantitate de fire (de păr, de lână, de iarbă etc.) care se poate prinde sau smulge deodată cu mâna sau (de către animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

SMOC, smocuri, s. n. Cantitate de fire (de păr, de lînă, de iarbă, de flori etc.), care se poate prinde sau smulge deodată cu mîna sau (fiind vorba de animale) cu gura. V. ciuf, mănunchi, buchet. În grabă smulgem smocuri de iarbă și le dăm vitelor să le mănînce. STANCU, D. 188. Un smoc de paie din mindirul vechi s-a aprins de la mucarniță. SADOVEANU, O. L. 117. Că mama v-aduce vouă... Mălăieș În călcăieș, Smoc de flori Pe subsuori. CREANGĂ, P. 20. ◊ (Prin analogie) Era gîrbovă și uscată, cu o pestelcă dinainte, c-un smoc de chei la brîu. GANE, N. II 159. Desprinse de la cingătoarea-i îngustă de piele unsuroasă un smoc de chei. HOGAȘ, DR. II 5. ◊ Fig. Trase de la brîu scăpărătorile și zbătu rar în cremenea din care săreau smocuri de scîntei. MIRONESCU, S. A. 98. Un smoc de raze pornit din luminile asfințitului se strecură în odaia ei. GANE, N. II 57. [Copiii] își simțiră obrajii înecați într-o lumină caldă. Soarele zvîrlise un smoc de raze pe căpătîiul lor. VLAHUȚĂ, O. A. 137.

SMOC ~uri n. Grup de elemente (fire de păr, tulpini de plante, pene etc.) de același fel, care constituie un fascicul. /cf. sb. smotak

smoc n. 1. mănunchiu: un smoc de nuiele: fig. un smoc de raze; 2. buchet: smoc de mac și de busuioc AL.; 3. viță de păr: smocuri de păr smuls din cap CR.; 4. teanc: un smoc de terfeloage NEGR. [Origină necunoscută]. ║ m. Bot. corabațică.

jmoc sn vz smoc

moc³ sn vz smoc

siomoc^[1] sn vz smoc

șmoc sn vz smoc

zmoc sn vz smoc

zmuc sn vz smoc

zmoc s.n. v. smoc.

jmoc n., pl. urĭ (rus. žemók, cocoloș de ceară strînsă între degete. V. smugă). Mănunchĭ, chită, fascie, fascicul: un jmoc de florĭ, de păr, de raze. – Și zmoc, șmoc, smoc. – La Panțu smoc, o plantă numită și zglăvoc. V. moț și dup 2.

șmoc, V. jmoc.

zmoc, V. jmoc.

smoc s. n., pl. smocuri

smoc s. n., pl. smocuri

smoc s. n., pl. smocuri

smoc

smoc, -curi.

SMOC s. v. buchet, ghioc, grămadă, legătură, maldăr, mănunchi, teanc, vraf.

SMOC s. (rar) smârc. (Un ~ de iarbă.)

smoc s. v. BUCHET. GHIOC. GRĂMADĂ. LEGĂTURĂ. MALDĂR. MĂNUNCHI. TEANC. VRAF.

SMOC s. (rar) smîrc. (Un ~ de iarbă.)

smoc (-curi), s. n. – 1. Mănunchi, cantitate care se poate smulge o dată cu mîna. – 2. Buchet, mănunchi de flori. – 3. Șuviță. – Var. zmoc. Sb. smotka „șuviță” (Candrea), neîndoielnic contaminat cu smîc. Legătura cu motoc (Cihac, II, 189), sau cu rus. žemok „bulgăraș de ceară” (Scriban) este neconvingătoare.