2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMIORCĂIRE, smiorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) smiorcăi și rezultatul ei. – V. smiorcăi.

SMIORCĂIRE, smiorcăiri, s. f. Acțiunea de a (se) smiorcăi și rezultatul ei. – V. smiorcăi.

smiorcăire sf [At: DDRF / V: (reg) smor~ / Pl: ~ri / E: smiorcăi] 1 Smiorcăială (1). 2 (Rar) Fonfăit. 3 (Rar; d. cai) Forăit. 4 (D. câini) Mârâit. 5-6 Smiorcăială (4-5). 7 Bătaie însoțită de plânset. 8-10 Smiorcăială (6-8).

SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.

smiorcăi v [At: DDRF / V: (reg) ~ier~, smâcâi, smâr~, smârcâi, smor~, șmâr~, zmor~ / Pzi: smiorcăi, ~esc / E: smiorc + -ăi] 1-2 vtri A trage (în mod repetat) aerul pe nas provocând un zgomot caracteristic Si: (reg) a sfârcâi, a smiorcăni (1-2), a smârcui. 3 vi (Rar) A fonfăi. 4 vi (Rar; d. cai) A forăi (1). 5 vi (D. câini) A mârâi. 6-7 vir (D. oameni) A plânge (sau a se preface că plânge) înăbușit (alintat și prefăcut) trăgând aerul pe nas cu zgomot Si: a (se) miorcăi, (îrg) a (se) scrivi (1-2), (reg) a se scârloni, a (se) smiorcăni (5-6), a (se) smârci (3-4), a se sufleca, (dep) a se miorlăi. 8-9 vir (D. oameni; pex) A scoate sunete plângătoare Si: a (se) scânci, (fam) a se sclifosi. 10-11 vtrr (Mun; c. i. copii) A (se) bate, făcând să plângă. 12 vt (Mun; c. i. pisici) A întărâta. 13 vi (D. obiecte îmbibate cu apă sau d. apă) A produce un zgomot caracteristic, asemănător unui clipocit, prin mișcare, izbire etc. Si: (reg) a smiorcăni (7). 14 vi (Mun; d. pământ; îf smiercăi) A musti.

SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.

SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. 1. Intranz. A trage în mod repetat aerul pe nas (din cauza plînsului sau a unui tic nervos); a smîrcîi. Zvîrlindu-și tichia neagră mai spre ceafă, tot smiorcăia din nas. CAMILAR, N. II 327. ◊ (Cu subiectul «nasul») Smiorcăia nasul tău. PAS, Z. I. 16. ◊ Tranz. (Rar, cu complementul «nasul») Îți smiorcăi nasul și îți clănțănesc dinții. PAS, Z. I 66. 2. Intranz. și refl. A plînge înăbușit; a se preface că plînge, a se scînci. Cineva, pesemne doamna Răghină, smiorcăia într-una a plîns. GALAN, B. I 77. Se smiorcăiesc și te întrebi de ce? PAS, L. I 304. Să spui de unde ai atîția bani?... De unde i-ai furat? – Nu i-am furat, mamaie, zău, s-a smiorcăit micuțul. POPA, V. 149. – Prez. ind. și: smiorcăiesc. – Variantă: smorcăi (CAMILAR, N. I 356) vb. IV.

A SE SMIORCĂI mă smiorcăi intranz. A plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas; a se sclifosi. /smiorc + suf. ~ăi

A SMIORCĂI smiorcăi intranz. A trage întruna aerul pe nas (mai ales în timpul plânsului), producând un sunet caracteristic. /smiorc + suf. ~ăi

smorcăì v. a trage suflarea cu nasul, vorbind de cai. [Cf. miorcăì].

smîrcîĭ și smórcăĭ și -ĭésc, a -ĭ v. Intr. (vsl. smrŭkati, rus. smórkatĭ, a-țĭ sufla nasu, d. vsl. smrŭkŭ, mucĭ; bg. smŭrkam, trag aer pe nas, smrŭk, tragere de tabac. V. smîrc, smorcăĭ). Fam. Fac smorca-smorca, ca apa’n cizme, muciĭ în nas cînd îĭ tragĭ ș. a., scîncesc, tot plîng (vorbind de copiĭ). V. refl. Îmĭ suflu nasu cu zgomot. – Și zm-. În nord și sfîrcîĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

smiorcăire s. f., g.-d. art. smiorcăirii; pl. smiorcăiri

smiorcăire s. f., g.-d. art. smiorcăirii; pl. smiorcăiri

smiorcăire s. f., g.-d. art. smiorcăirii; pl. smiorcăiri

smiorcăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. smiorcăi, 3 smiorcăie, imperf. 1 smiorcăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să smiorcăi, 3 să smiorcăie

smiorcăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 smiorcăie, imperf. 3 sg. smiorcăia; conj. prez. 3 să smiorcăie

smiorcăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. smiorcăi, 3 sg. și pl. smiorcăie, imperf. 3 sg. smiorcaia

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SMIORCĂI vb. 1. a (se) miorcăi, a plânge, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.) 2. a se lamenta, a (se) scânci, a se sclifosi. (Nu te mai ~ atâta!) 3. (reg.) a sfârcâi, a smârcâi. (~ pe nas.)

SMIORCĂI vb. 1. a (se) miorcăi, a plînge, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.) 2. a se lamenta, a (se) scînci, a se sclifosi. (Nu te mai ~ atîta!) 3. (reg.) a sfîrcîi, a smîrcîi. (~ pe nas.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

smiorcăi, smiorcăi, vb. tranz., refl. – A plânge înăbușit, trăgând aerul pe nas cu zgomot. – Cf. smârcâi (< sl. smrǔkati) (DEX); din smiorc (formă onomatopeică) + suf. -ăi (MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

smiorcăi, smiorcăiesc (pop.) I. v. i. a trage în mod repetat aer pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.) II. v. r. a plânge alintat; a se preface că plânge

Intrare: smiorcăire
smiorcăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smiorcăire
  • smiorcăirea
plural
  • smiorcăiri
  • smiorcăirile
genitiv-dativ singular
  • smiorcăiri
  • smiorcăirii
plural
  • smiorcăiri
  • smiorcăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: smiorcăi
smiorcăi1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smiorcăi
  • smiorcăire
  • smiorcăit
  • smiorcăitu‑
  • smiorcăind
  • smiorcăindu‑
singular plural
  • smiorcăie
  • smiorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smiorcăi
(să)
  • smiorcăi
  • smiorcăiam
  • smiorcăii
  • smiorcăisem
a II-a (tu)
  • smiorcăi
(să)
  • smiorcăi
  • smiorcăiai
  • smiorcăiși
  • smiorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • smiorcăie
(să)
  • smiorcăie
  • smiorcăia
  • smiorcăi
  • smiorcăise
plural I (noi)
  • smiorcăim
(să)
  • smiorcăim
  • smiorcăiam
  • smiorcăirăm
  • smiorcăiserăm
  • smiorcăisem
a II-a (voi)
  • smiorcăiți
(să)
  • smiorcăiți
  • smiorcăiați
  • smiorcăirăți
  • smiorcăiserăți
  • smiorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • smiorcăie
(să)
  • smiorcăie
  • smiorcăiau
  • smiorcăi
  • smiorcăiseră
smiorcăi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smiorcăi
  • smiorcăire
  • smiorcăit
  • smiorcăitu‑
  • smiorcăind
  • smiorcăindu‑
singular plural
  • smiorcăiește
  • smiorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smiorcăiesc
(să)
  • smiorcăiesc
  • smiorcăiam
  • smiorcăii
  • smiorcăisem
a II-a (tu)
  • smiorcăiești
(să)
  • smiorcăiești
  • smiorcăiai
  • smiorcăiși
  • smiorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • smiorcăiește
(să)
  • smiorcăiască
  • smiorcăia
  • smiorcăi
  • smiorcăise
plural I (noi)
  • smiorcăim
(să)
  • smiorcăim
  • smiorcăiam
  • smiorcăirăm
  • smiorcăiserăm
  • smiorcăisem
a II-a (voi)
  • smiorcăiți
(să)
  • smiorcăiți
  • smiorcăiați
  • smiorcăirăți
  • smiorcăiserăți
  • smiorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • smiorcăiesc
(să)
  • smiorcăiască
  • smiorcăiau
  • smiorcăi
  • smiorcăiseră
smiercăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smorcăi
  • smorcăire
  • smorcăit
  • smorcăitu‑
  • smorcăind
  • smorcăindu‑
singular plural
  • smorcăie
  • smorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smorcăi
(să)
  • smorcăi
  • smorcăiam
  • smorcăii
  • smorcăisem
a II-a (tu)
  • smorcăi
(să)
  • smorcăi
  • smorcăiai
  • smorcăiși
  • smorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • smorcăie
(să)
  • smorcăie
  • smorcăia
  • smorcăi
  • smorcăise
plural I (noi)
  • smorcăim
(să)
  • smorcăim
  • smorcăiam
  • smorcăirăm
  • smorcăiserăm
  • smorcăisem
a II-a (voi)
  • smorcăiți
(să)
  • smorcăiți
  • smorcăiați
  • smorcăirăți
  • smorcăiserăți
  • smorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • smorcăie
(să)
  • smorcăie
  • smorcăiau
  • smorcăi
  • smorcăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smorcăi
  • smorcăire
  • smorcăit
  • smorcăitu‑
  • smorcăind
  • smorcăindu‑
singular plural
  • smorcăiește
  • smorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smorcăiesc
(să)
  • smorcăiesc
  • smorcăiam
  • smorcăii
  • smorcăisem
a II-a (tu)
  • smorcăiești
(să)
  • smorcăiești
  • smorcăiai
  • smorcăiși
  • smorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • smorcăiește
(să)
  • smorcăiască
  • smorcăia
  • smorcăi
  • smorcăise
plural I (noi)
  • smorcăim
(să)
  • smorcăim
  • smorcăiam
  • smorcăirăm
  • smorcăiserăm
  • smorcăisem
a II-a (voi)
  • smorcăiți
(să)
  • smorcăiți
  • smorcăiați
  • smorcăirăți
  • smorcăiserăți
  • smorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • smorcăiesc
(să)
  • smorcăiască
  • smorcăiau
  • smorcăi
  • smorcăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmorcăi
  • zmorcăire
  • zmorcăit
  • zmorcăitu‑
  • zmorcăind
  • zmorcăindu‑
singular plural
  • zmorcăie
  • zmorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmorcăi
(să)
  • zmorcăi
  • zmorcăiam
  • zmorcăii
  • zmorcăisem
a II-a (tu)
  • zmorcăi
(să)
  • zmorcăi
  • zmorcăiai
  • zmorcăiși
  • zmorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • zmorcăie
(să)
  • zmorcăie
  • zmorcăia
  • zmorcăi
  • zmorcăise
plural I (noi)
  • zmorcăim
(să)
  • zmorcăim
  • zmorcăiam
  • zmorcăirăm
  • zmorcăiserăm
  • zmorcăisem
a II-a (voi)
  • zmorcăiți
(să)
  • zmorcăiți
  • zmorcăiați
  • zmorcăirăți
  • zmorcăiserăți
  • zmorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zmorcăie
(să)
  • zmorcăie
  • zmorcăiau
  • zmorcăi
  • zmorcăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zmorcăi
  • zmorcăire
  • zmorcăit
  • zmorcăitu‑
  • zmorcăind
  • zmorcăindu‑
singular plural
  • zmorcăiește
  • zmorcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zmorcăiesc
(să)
  • zmorcăiesc
  • zmorcăiam
  • zmorcăii
  • zmorcăisem
a II-a (tu)
  • zmorcăiești
(să)
  • zmorcăiești
  • zmorcăiai
  • zmorcăiși
  • zmorcăiseși
a III-a (el, ea)
  • zmorcăiește
(să)
  • zmorcăiască
  • zmorcăia
  • zmorcăi
  • zmorcăise
plural I (noi)
  • zmorcăim
(să)
  • zmorcăim
  • zmorcăiam
  • zmorcăirăm
  • zmorcăiserăm
  • zmorcăisem
a II-a (voi)
  • zmorcăiți
(să)
  • zmorcăiți
  • zmorcăiați
  • zmorcăirăți
  • zmorcăiserăți
  • zmorcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zmorcăiesc
(să)
  • zmorcăiască
  • zmorcăiau
  • zmorcăi
  • zmorcăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

smiorcăire, smiorcăirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) smiorcăi și rezultatul ei. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi smiorcăi DEX '98 DEX '09

smiorcăi, smiorcăiverb

  • 1. popular familiar intranzitiv A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: smârcâi
    • format_quote Zvîrlindu-și tichia neagră mai spre ceafă, tot smiorcăia din nas. CAMILAR, N. II 327. DLRLC
    • format_quote (Cu subiectul «nasul») Smiorcăia nasul tău. PAS, Z. I. 16. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar (Cu complementul «nasul») Îți smiorcăi nasul și îți clănțănesc dinții. PAS, Z. I 66. DLRLC
  • 2. popular familiar intranzitiv reflexiv A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: scânci
    • format_quote Cineva, pesemne doamna Răghină, smiorcăia într-una a plîns. GALAN, B. I 77. DLRLC
    • format_quote Se smiorcăiesc și te întrebi de ce? PAS, L. I 304. DLRLC
    • format_quote Să spui de unde ai atîția bani?... De unde i-ai furat? – Nu i-am furat, mamaie, zău, s-a smiorcăit micuțul. POPA, V. 149. DLRLC
etimologie:
  • cf. smârcâi DEX '09 DEX '98
  • smiorc + sufix -ăi NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.