smac i vz smâc

SMAC interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o mișcare precipitată. V. hîrști. Eu, smac! zăvorul pe ușă! CAMILAR, N. I 320. Craiul nostru, smac! un papuc din piciorul Ilenuței și la buzunar, băiete! I. CR. II 178. Cum ajunge, vede mîța pe vatră. Smac la ea, și cînd o trînti în mijlocul casei, rămase mîța moartă. ȘEZ. XVIII 46.

smac n., pl. urĭ (sas. vgerm. pol. rut. smak, ceh. šmak, ngerm. geschmack). Vest. Gust aromatic al mîncărilor și al vinurilor. Iz. – Și smag, zmag, șmac și șmah: smagu de piatră zăcută în pămînt (ChN., 2, 43) = mirosu.

smâc [At: ȚICHINDEAL, F. 208/20 / V: smac, zmâc i, sn, zmârc sn / Pl: ~uri, (rar) ~âce sn / E: ns cf smuci] 1 i (Pop; adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează o mișcare bruscă și precipitată a unei ființe care sare de undeva Si: (pop) huști, țâști, țuști, zvâc. 2 i (Pop; adesea cu valoare predicativă; îf smac) Cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci etc. ceva. 3 sn (Reg) Laț de prins păsări, câini etc. 4 sn (Reg; pex) Cursă¹ (1). 5 sn (Reg) Jucărie pentru copii, în formă de arc, cu ajutorul căreia se aruncă un bețișor care se încurcă, răsucindu-se, în părul sau în barba cuiva. 6 sn (Reg; prc) Bețișorul smâcului (5) Si: (reg) căluș (1). 7 sn (Reg) Câlți (1). 8 sn (Reg) Prâsnel. 9 sn (Reg; îs) Sfredel cu ~ Burghiu (1). 10 sn (Reg) Manivelă la fântână. 11 sn (Reg) Putinei.

zmag s.n. v. șmag.

zmîrc¹ s.n. v. smîc.

SMÎC, smîcuri, s. n. 1. Laț de prins păsări. 2. Sfîrlează.

SMÎC, smîcuri, s. n. 1. Laț de prins cîini, păsări etc. 2. Sfîrlează.

SMÂC ~uri n. 1) Laț de prins păsări. 2) Unealtă de pescuit formată dintr-o sfoară prevăzută la capăt cu mai multe cârlige și cu o greutate, celălalt capăt fiind prins de o scândură fixată pe mal. /cf. a smuci

șmac, șmah, V. smac.

zmag, V. smac.

smac² interj.

+smac¹ (fam.) s. n., pl. smacuri

smac interj.

smac interj.

SMÂC s. v. căluș, laț.

SMÂC interj. v. huști, țâști.

smîc interj. v. HUȘTI. ȚÎȘTI.

smîc s. v. CĂLUȘ. LAȚ.

SMAC interj. (Var.) Smîc. (cf. smîc)

smîc interj. – Exprimă ideea de mișcare grăbită. – Var. zmîc, smac, zmac și der. Creație expresivă, cf. hîc, bîc, svîc, sgîț. – Der. smîc, s. n. (laț, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens cf. sbilț; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forța, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuțǫs, zmuțiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smăčam, smăkvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s. f. (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de „(creangă) smulsă”, cf. fișcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din sl. smykŭ „coardă”; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), s. f. (smuls; zguduială; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîră), cf. svîcni; smăcina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîțîna, sgîlțîna (după Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. măcina; după Candrea, din lat. *exmācĕrāre); smăcinătură, s. f. (zguduială, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribuli › sgriburi (după Pușcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin și Candrea, dintr-un lat. *exmicŭlāre < mica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), s. f. (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a mișca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se mișca, a se frămînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluții smăcina › *sbăcina › *sbucina și contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. *bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, s. n. (agitație, neliniște, chin), deverbal; sbuciumătură, s. f. (agitație, zdruncinătură). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).

SMÎC² s. n. 1. Laț. 2. Jucărie în formă de arc (1). (din smîc¹; pentru sensul (1.) cf. zbilț)

SMÎC¹ interj. Cuvînt care exprimă ideea de mișcare precipitată. (onomat., cf. hîc, bîc, zvîc, zgîț-)

smâc! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbală; pop.) cuvânt care sugerează o mișcare bruscă și precipitată a unei ființe care sare sau care țâșnește de undeva; huști!, tâști!, țuști!, zvâc!. 2. (reg.; în forma: smac!) cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci ceva. 3. (s.n.; reg.) laț de prins păsări, câini etc.; cursă. 4. (s.n.; reg.) jucărie pentru copii în formă de arc, cu care aruncă bețișoare în părul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) câlți. 6. (s.n.; reg.) prâsnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivelă (la fântână). 8. (s.n.; reg.) putinei.

smâc, smâcuri, (zmâc), s.n. – Cursă pentru prins animale sălbatice, confecționată din sârmă. – Creație expresivă (DER); cf. smuci (MDA).

smac, smacuri s. n. (peior.) 1. cremă de față; unguent, alifie. 2. fard.

a-i lua (cuiva) caimacul / smacul / zmacul expr. (er.) a dezvirgina, a deflora