smăcinat, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: zm~ / Pl: ~ați, ~e / E: smăcina] (Înv) 1 Fărâmițat². 2 Zdrobit. 3 (Pex) Ruinat. 4 (Rar; d. dantură) Cariat. 5 (Fig) Agitat² (2). 6 (Fig) Tulburat². 7 (Pex; fig) Zbuciumat.

smăcinat a. fig. agitat: sufletu-i smăcinat OD.

smăcinàt și zm-, -ă adj. Măcinat, fărămițit. Cariat. Fig. Ros de întristare saŭ de griji: un suflet smăcinat.

smăcina [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 70^r/14 / V: zm~ / Pzi: smacin, 6 și smacin / E: s- + măcina] (Înv) 1-2 vtr A (se) fărâmița (1-2). 3-4 (Pex) A (se) zdrobi. 5-6 vtr A (se) tortura¹. 7 vt (Fig) A agita (3). 8 vt (Fig) A tulbura. 9 (Înv) vt (C. i. funcții ale organismului) A deregla (1).

zmăcina v vz smăcina

zmăcinat, ~ă a vz smăcinat

zmăcina vb. I. v. smăcina.

smăcinà v. 1. a sgudui; 2. fig. a agita. [V. măcinà; metaforă luată dela morari: primitiv a măcina mărunt, apoi cu sensul generalizat, a agita, a scutura cu violență (cf. abruțez SMACENÁ, a măcina prea mult)].

smácin și zm-, a smăciná v. tr. (d. macin orĭ lat. *ex-machinare, de unde și it. Abruzzo smacená). Macin (fărâmițesc) încet-încet. Mă macin, mă nimicesc pin fărîme foarte micĭ: petrele, zidu se smacină de ploaĭe, dinții se smacină (se cariază).

zmácin, V. smacin.

zmăcina (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zmacin, 3 se zmacină; conj. prez. 1 sg. să mă zmacin, 3 să se zmacine; imper. 2 sg. afirm. zmacină-te; ger. zmăcinându-mă

smacin.

SMĂCINA vb. v. clătina, cutremura, scutura, sfâșia, strivi, zdrobi, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.

smăcina vb. v. CLĂTINA. CUTREMURA. SCUTURA. SFÎȘIA. STRIVI. ZDROBI. ZDRUNCINA. ZGÎLȚÎI. ZGUDUI.

smăcinat, smăcinată, adj. (înv.) 1. fărâmițat; zdrobit; ruinat. 2. (despre dantură) cariat. 3. (fig.) agitat, tulburat.