SLUȚITURĂ, sluțituri, s. f. (Rar) Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură.

sluțitură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: sluți + -tură] 1-2 Sluțenie (2, 4).

SLUȚITURĂ, sluțituri, s. f. Ființă schiloadă, diformă sau, p. ext., foarte urâtă; pocitanie, sluțenie. – Sluți + suf. -tură.

SLUȚITURĂ, sluțituri, s. f. Ființă urîtă, pocitanie. V. sluțenie. Nu vreu boi de arătură Și să iau vro sluțitură. La TDRG.

sluțitúră f, pl. ĭ (d. sluțesc). Persoană slută, sluțenie.

sluțitură (rar) s. f., g.-d. art. sluțiturii; pl. sluțituri

sluțitură (rar) s. f., g.-d. art. sluțiturii; pl. sluțituri

sluțitură s. f., g.-d. art. sluțiturii; pl. sluțituri

SLUȚITURĂ s. v. monstru.

SLUȚITURĂ s. hidoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta de om?)