SLOVAC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.

slovac, ~ă smf, a [At: LB / Pl: ~aci, ~ace / E: ger Slowake, fr slovaque] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei. 2-3 smf, a (Persoană) originar(ă) din Slovacia. 4 smp Popor care locuiește în Slovacia. 5-6 a Care aparține Slovaciei sau populației ei. 7-8 a Privitor la Slovacia sau la populația ei. 9-10 a, sf (Limba) ~ă Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci (4).

SLOVAC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei, referitor la Slovacia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.

SLOVAC², -Ă, slovaci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Slovaciei. Dintr-un grup de slovaci, o armonică își amestecă notele răgușite cu cele ascuțite ale unei mandoline. BART, S. M. 34.

SLOVAC¹, -Ă, slovaci, -e, adj. Care aparține slovacilor, al slovacilor; care este originar din Republica Cehoslovacă. Limba slovacă.

SLOVAC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovacia. ◊ (s. f.) limbă slavă vorbită de slovaci. (< fr. slovaque)

SLOVAC¹ ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei sau este originară din Slovacia. /<germ. Slowake, fr. Slovaque

SLOVAC² ~că (~ci, ~ce) Care aparține Slovaciei sau populației ei; din Slovacia. /<germ. slowake, fr. slovaque

Slovaci m. pl. Slavii din partea orientală a Ceco-Slovachiei în număr aproape de 2.706.000.

slovac adj. m., s. m., pl. slovaci; adj. f., s. f. slovacă, pl. slovace

slovac adj. m., s. m., pl. slovaci; adj. f., s. f. slovacă, pl. slovace

slovac s. m., adj. m., pl. slovaci; f. sg. slovacă, g.-d. art. slovacei, pl. slovace

slovacă (limbă) s. f., g.-d. art. slovacei

slovacă (limbă) s. f., g.-d. art. slovacei

slovacă (limba) s. f., g.-d. art. slovacei

SLOVAC s., adj. 1. s. (prin Transilv.) tăut, tot. 2. adj. (Transilv.) tăuțesc.

SLOVAC s., adj. 1. s. (prin Transilv.) tăut, tot. 2. adj. (Transilv.) tăuțesc.

SLOVACĂ s. f. (< adj. slovac,-ă, cf. fr. slovaque): limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci – locuitori ai Slovaciei, fostă componentă distinctă a R. S. Cehoslovace, azi R. Slovacă – de slovacii din unele zone care aparțin R. Ucraina și de slovacii stabiliți în România, în zona Banatului (centrul Nădlac). Este limba oficială a R. Slovace. Înrudită îndeaproape cu ceha, ea are același accent (pe prima silabă) și folosește același alfabet (latin); se deosebește de cehă mai ales prin elementele lexicale împrumutate din rusă și din limbile slave meridionale. A fost atestată în secolul al XV-lea, prin documente din timpul mișcării husite. S. literară s-a format abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe baza dialectului slovac de apus, dezvoltarea ei fiind mult îngrădită de ocupația maghiară care nu permitea folosirea ei ca limbă oficială. După 1918 – anul independenței de stat a popoarelor ceh și slovac – ea s-a dezvoltat ca limbă oficială (alături de cehă), în cadrul statului cehoslovac format atunci, cu trei grupuri dialectale distincte: cel de răsărit, cel de apus și cel de mijloc. Existența unor elemente lexicale slovace în limba română și a unor elemente lexicale române în limba slovacă (pe baza vecinătății istorice dintre cele două popoare) i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii slovace asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbii slovace (v. influență).

SLOVÁC, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Slovaciei. Mai trăiesc în Ungaria, Serbia, și Muntenegru, Ucraina, România, Polonia, Federația Rusă, S.U.A. și Canada. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. ♦ (Substantivat, f.) Limbo indo-europeană din familia slavă, grupul occidental, vorbită în Slovacia, dar și în Republica Cehă, Ungaria, N Serbiei și în S.U.A. de slovaci. Fondul lexical de bază, moștenit din slava comună, corespunde în mare măsură celui din cehă; a suferit influențe latine; are multe împrumuturi germane. Cele mai vechi texte datează din sec. 16. Ca limbă literară modernă se dezvoltă abia în sec. 20, pe baza dialectului central. Alfabet latin.