slon sn [At: (a. 1722) IORGA, S. D. VII, 37 / V: (înv) ~omn / Pl: ~uri, ~oane / E: bg слон, srb slon] 1 (Pop) Șopron. 2 (Bis) Tindă. 3 (Îdt) Prăjină de lemn care este folosită pentru marcarea barierei de la marginea orașului.

SLON, slonuri, s. n. (Regional) Șopron. Și-a făcut casă, slonuri, acareturi, tot ce trebuie la o casă. La CADE.

SLON, slonuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Comp. sb. slom.

slon n., pl. urĭ și oane (cp. cu bg. rus. slon, elefant, și cu sîrb. slom, surpătură, loc surpat). Vest. Pridvor, portic (la biserică). Șopron numaĭ cu 2-3 părețĭ: o căruță supt un slon în curtea caselor sale (Univ. 22, 7, 1915; 2, 1; Cod.). – Vechĭ slomn. Dim. slonecĭ, pl. e. Slom în CL. 1910, 898, și 1913, 826.

slomn sm vz slon

slomn, V. slon.

SLON s. v. barieră, pridvor, șopron, tindă.

slon s. v. BARIERĂ. PRIDVOR. ȘOPRON. TINDĂ.

slon (-nuri), s. n. – 1. Vestibul de biserică. – 2. (Olt.) Șopron. – Var. înv. slomnu. Sb. sleme „fronton, fațadă”, var. probabil din sb. slemena. Legătura cu sl. sloniti, slonĕti „a sprijini” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Miklosich, Lexicon, 858; Cihac, II, 348; Conev 80; Tiktin; Candrea) nu este probabilă.

SLON, sat în com. Cerașu (jud. Prahova), în apropierea căruia au fost descoperite două cetăți de piatră (sec. 9-10) aparținând populației românești.