slavonism sn [At: FM (1839), 67²/34 / Pl: (1) ~e, (înv) ~uri / E: fr slavonisme] 1 Element (cuvânt, expresie, construcție etc.) specific limbii slavone, împrumutat, fără necesitate, de altă limbă și neasimilat Si: (rar) slavism (2). 3 (Rar) Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. 4 (Pex) Influență slavă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor.

SLAVONISM, (1) slavonisme, s. n. 1. (Lingv.) Element de origine slavă, pătruns în limba romînă. Slavonismele... sînt justificate prin uz. IBRĂILEANU, SP. CR. 211. 2. Influență slavonă asupra limbii, literaturii, culturii unui popor. Politica celor din Turcia este să se aibă bine cu sultanul, ca să scape de slavonism. GHICA, A. 87.

SLAVONISM s.n. 1. Element de origine slavonă pătruns în altă limbă (și neasimilat). 2. Influența slavonă asupra limbii, literaturii și culturii unui popor. [< slavon + -ism].

SLAVONISM s. m. 1. element lingvistic de origine salvonă pătruns în altă limbă și neasimilat de către aceasta. 2. influența slavonă asupra limbii, literaturii și culturii unui popor. (< slavon + -ism)

SLAVONISM ~e n. 1) Împrumut din limba slavonă. 2) Influență culturală slavă exercitată asupra altor popoare. /<fr. slavonisme

slavonism s. n., pl. slavonisme

slavonism s. n., (cuvinte) pl. slavonisme

slavonism s. n., (fenomene lingvistice) pl. slavonisme

slavonism.

SLAVONISM s. n. (< adj. slavon, -ă + suf. -ism): 1. element de origine slavonă pătruns în altă limbă și neasimilat de către aceasta, ca de exemplu dijmarstvo („dijmărit”), hotarisati („a hotărnici”), kașarstvo („cășărie”), liulka („leagăn”), povelenie („poruncă”), vameșistvo („vămeșie”) etc. toate existente în textele slavo-române. 2. influență slavonă asupra limbii, literaturii și culturii unui popor.