SIROCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane dinspre deșerturile Africii de Nord. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco.

siroco s [At: HELIADE, L. B. II, 33/16 / V: (rar) sciro~, (înv) siroc / S și: după fr sirocco / E: fr siroc(c)o, siroc, it scirocco] Vânt cald și foarte uscat care bate în țările mediteraneene dinspre deșerturile Africii de Nord și ale Arabiei.

SIROCO s. n. Vânt cald și uscat care bate pe coastele Mării Mediterane. [Scris și: sirocco] – Din fr. sirocco.

SIROCO s. n. Vînt cald din sud (umed în unele regiuni și uscat în altele) care bate pe coastele Mării Mediterane. (Atestat cu grafia sirocco ) Era aci... cu obrazul subțire, tăbăcit, ars de toate vînturile lumii, de alizee și musoane, de sirocco și vînturile șuierătoare ale Sudanului. C. PETRESCU, O. P. II 42. – Scris și: (după italienește) sirocco.

SIROCO s.n. Vînt uscat și fierbinte care bate în țările mediteraneene. [Scris și sirocco. / cf. fr. sirocco, it. scirocco < cuv. arab].

SIROCO s. n. vânt uscat și fierbinte care bate în țările mediteraneene. (< fr. sirocco)

SIROCO n. Vânt puternic, uscat și fierbinte, care bate dinspre Sahara spre țările mediteraniene. /<fr. siroc[c]o^[1]

siroco n. vânt de S.- E., pe Mediterana, ce aduce o căldură năbușitoare: pentru noi Siroco tace pe a lui Lido verde mal AL.

sciroco ssg vz siroco corectat(ă)

siroc ssg vz siroco corectat(ă)

SIROCCO s.n. v. siroco.

*sirócco n. (cuv. it.). Un vînt arzător care suflă din sud-vest pe coastele Africiĭ și’n Mediterana.

siroco s. n., art. sirocoul

siroco s. n., art. sirocoul

siroco s. n.^[1]

SIRÓCO (SIRÓCCO) (< fr.) s. n. Vânt cald și foarte uscat care bate asupra M. Mediterane, sudul Europei și în Orientul Apropiat, unde aduce cantități mari de praf dinspre deșerturile Africii de Nord și ale Arabiei. Uscând vegetația, provoacă pagube importante.