sirmea sf vz sermaia

SIRMEA s. f. (Mold.) Proprietate, avere. Și bucate . . ., odoară, toate le dedese lui Dumilrașco-Vodă, sirmeua acelui ghenărar, cădzind el într-o greșală. NECULCE. Etimologie: tc. sermaye. Cf. agonisită (2), b l a g ă, bo g ă t a t e, b u c a t e, i o s a g, m a r h ă, p o v i j i e, p r i l e j.

sirmeá, V. sermaĭa.

SERMAIA, sermaiale, s. f. (Înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermea, sirmaia s. f.] – Din tc. sermāye.

sărmeia sf vz sermaia

sârmaia sf vz sermaia

sermaia sf [At: NECULCE, L. 257 / P: ~ma-ia / V: ~mea, sărmeia, sir~, sirmea, sirmia, sâr~ / Pl: ~le / E: tc sermaye] (Înv) 1 Capital (1). 2 Fond (de bani). 3 (Pex) Proprietate. 4 (Pex) Avere (4).

sermea sf vz sermaia

sirmaia sf vz sermaia

sirmia sf vz sermaia

SERMAIA, sermaiale, s. f. (Turcism înv.) Capital; fond (de bani). [Var.: sermea, sirmaia s. f.] – Din tc. sermāye.

SERMAIA, sermaiale, s. f. (Turcism învechit; și în forma sirmaia) Capital; fond. Piratul aflase că corabia avea sirmaia de o sută de mii de lei pentru cumpărături de grîu. GHICA, S. 407. – Variante: sirmaia, sermia (PANN, P. V. II 70) s. f.

SERMIA s. f. v. sermaia.

sermaià f. capital: pungă turcească și în ea sermaia nemțească PANN. [Turc. SERMAYÈ].

sermaĭá f. (turc. sermaĭé, pers. sermaĭe, d. ser, cap, și maĭe, banĭ, fondurĭ; bg. sîrb. sermiĭa, ngr. sermegés. V. ser-dar). Vechĭ. Capital (banĭ). – Și sirmaĭa și sirmea.

sirmaĭá, V. sermaĭa.

sermaia (înv.) s. f., art. sermaiaua, g.-d. art. sermaialei; pl. sermaiale

sermaia (înv.) s. f., art. sermaiaua, g.-d. art. sermaialei; pl. sermaiale, art. sermaialele

sermaia s. f. (sil. -ma-ia), art. sermaiaua, g.-d. art. sermaialei; pl. sermaiale

SERMAIA s. v. capital, fond, mijloc, resursă.

sermaia s. v. CAPITAL. FOND. MIJLOC. RESURSĂ.

sermaia (-iale), s. f. – Capital, afacere. Tc. sermaye (Tiktin). Sec. XVIII, înv.