siret sn vz suretiu

Siret n. 1. cel mai însemnat din rîurile României, iese din Bucovina, taie Moldova aproape pe la mijloc și se varsă în Dunăre după un curs de 535 km.; 2. șes pe ambele maluri ale rîului; 3. oraș vechiu în Bucovina, așezat pe malul drept al rîului cu acelaș nume: 9000 loc.

ȘIRET¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

siuretiu sn vz suretiu

suret² sn vz suretiu

suretiu sn [At: KLEIN, D. 434 / V: suret, sureț, siret, siretiu / Pl: ~uri / E: mg szüret] (Reg) Recoltare a viei.

sureț sn vz suretiu

șaret¹ sf vz șiret²

șăret¹ sn vz șiret¹

șăret² sn vz șiret²

șăret³, ~eată a vz șiret³

șărit sn vz șiret¹

șâred, ~eadă a vz șiret³

șerăt sn vz șiret¹

șeret², ~eată a vz șiret³

șeret¹ sn vz șiret¹

șirăt, ~rată a vz șiret³

șired sf vz șiret²

șireit sn vz șiret²

șiret³, ~eată [At: IST. AM. 9374 / V: (reg) șăr~, șâred, ~rât, ~e, (înv) șer~ / Pl: ~eți, ~e / E: tc șirret] 1 a (D. oameni) Care știe să profite de naivitatea sau de buna- credință a celor din jur pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite. 2-3 a, av (Care are un caracter) viclean Si: perfid, prefăcut. 4 a (Cu sens atenuat; adesea cu o nuanță de simpatie) Care este descurcăreț Si: abil, șarlatan, șmecher (1), (reg) marafetos, mehenghi, ocoș. 5 a (D. fizionomia, manifestările etc. oamenilor) Care denotă prefăcătorie. 6 a (Cu sens atenuat) Care denotă subtilitate, umor.

șiret¹ sn [At: (a. 1693) SIO II_l5 337 / V: (reg) șăr~, șărit, șerăt, șer~, (înv) ~rit / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: tc șerit] 1 Șnur (1). 2 Bentiță îngustă de bumbac, mătase etc., țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte Si: șnur (2), (reg) șinor (2). 3 (Spc) Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie. 4 (Fam; îe) A se trage de ~uri (cu cineva) A-și permite familiarități (cu cineva).

șiret² sn [At: LB / V: (reg) jired, șar~, șăr~ (Pl: ~eți), ~ed, ~reit, șleit (A: nct), șreit (A: nct / Pl: ~e) șr~ / Pl: ~uri, ~e / E: mg sörét (dal serét, srét, slét)] (Reg) 1 Alică (1). 2 Glonț (1).

șirete a vz șiret³

șirit sn vz șiret¹

șleit sn vz șiret²

șreit sn vz șiret²

șret sn vz șiret²

ȘIRET¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ♦ Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit.

ȘIRET¹, șireturi, s. n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fîșie, care, petrecută prin găuri sau butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strînge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. Se uită la cizmele cu șireturi. DUMITRIU, N. 45. Încerca o pereche de ghete nouă cu șireturi, sosite atunci din București. SANDU-ALDEA, D. N. 235. Mi-o plesnit șireturile de la rochie. ALECSANDRI, T. 396. Țesătură în fîșie folosită pentru a întări o cusătură. 2. Sfoară de bumbac, de obicei îmbrăcată în mătase colorată sau în fir și răsucită în două sau în trei; șnur. ♦ (De obicei la pl.) Ceapraz, găitan, brandenburg. El tușește, își încheie haina plină de șireturi. EMINESCU, O. I 87. Jiletcă roșie cu șireturi de fir. NEGRUZZI, S. I 298.

ȘIRET², ȘIREATĂ, șireți, șirete, adj. (Despre oameni) Care știe să profite de naivitatea sau de buna-credință a celor din jur, pentru a-și atinge scopurile pe căi ocolite (v. șmecher); (despre înfățișarea sau manifestările oamenilor) care dovedește un caracter viclean, perfid. Moviloaia e șireată, va trimite daruri la sultan și va făgădui haraci sporit. SADOVEANU, O. VII 148. Șireată și abilă, Nadina ii aluneca mereu printre degete ca argintul viu. REBREANU, R. I 259. Avea fața șireată și ochiul lui care plîngea mă supăra cînd îl simțeam pironit asupră-mi. GANE, N. II 191. ◊ Expr. A fi șiret ca oaia v. oaie. ◊ (Adverbial) Ochii îi sticleau șiret din pungile de grăsime. DUMITRIU, N. 286. ◊ (Substantivat) Nicoriță e șiret mare și vra să steie la loc bun, ori de-a izbîndi vodă, ori de-or izbîndi boierii. SADOVEANU, O. VII 120. Trebuie să fie un om, dar desigur un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. Dar nu și-a găsit prostul! GALACTION, O. I 82. Îl cunosc, îi un șiret de frunte. ALECSANDRI, T. I 331. ♦ Plin de subtilitate, de finețe; rafinat. Închise puțin din ochiul sting și dete din cap c-un zîmbet șiret. VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. ◊ (Cu o nuanță de simpatie) E frumos și tinerel, Dar e sfios cînd e cu fete. Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zîmbind îi zice iarăși cînd cu ochii o măsoară: «Dulce ești, dar și șireată, Mărioară, Mărioară!». PĂUN-PINCIO, P. 77. Tu ai rîde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit în cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. EMINESCU, O. IV. 37. ◊ (Adverbial) Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. REBREANU, R. I 33.

ȘIRET¹ ~uri n. 1) Șnur cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâșie îngustă de țesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care servește ca ornament la unele piese vestimentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapițerii etc.); ceapraz; șnur; găitan; brandenburg. /<turc. șerit

ȘIRET² ~eată (~eți, ~ete) și substantival 1) (mai ales despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; șmecher; viclean. 2) Care manifestă subtilitate în acțiuni; plin de abilitate în acțiuni. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șmecher. Privire ~eată. /<turc. sirret

șiret n. panglică lătăreață, șnur: o jiletcă roșie cu șireturi de fir NEGR. [Turc. ȘIRET, galon].

șiret a. fin și isteț, viclean.: avea fața șireată. [Turc. ȘIRRET, răutăcios]. ║ m. om șiret: șiret cu șiret anevoie se înșală.

șirăt, V. șiret 2.

1) șirét n., pl. urĭ (turc. șerit, șerid, șiret, găitan; ngr. siriti, bg. sîrb. širit, šerit. Cp. cu sărad). Găitan lat cu care se mărginește saŭ se ornează o haĭnă ș. a.

2) șirét, -eátă adj., pl. ețĭ, ete (turc. șirret, răutăcĭos, cîrcotaș, d. ar. širret, răutate; ngr. sîrb. siret). Isteț, care nu poate fi înșelat: om, vulpoĭ șiret. Adv. Cu șiretenie: a privi șiret. – În nord șîrăt, -ată, pl. ețĭ, ete.

șiret² s. n., pl. șireturi

șiret¹ adj. m., pl. șireți; f. șireată, pl. șirete

șiret¹ adj. m., pl. șireți; f. șireată, pl. șirete

șiret² s. n., pl. șireturi

șiret adj. m., pl. șireți; f. sg. șireată, pl. șirete

șiret s. n., pl. șireturi

șiret, pl. șireturi

șiret, -turi sb.

șiret, -reată adj.

șiret (-eată), adj. – Viclean, perfid. – Mr. șiret. Tc. (arab.) șirret (Roesler 609; Șeineanu, II, 327; Lokotsch 1916; Ronzevalle 106), cf. ngr. σιρέτης. – Der. șiretenie, s. f. (viclenie, perfidie); șiretlic (var. Mold. șireclic, șiriclic), s. n. (vicleșug, șmecherie), din tc. șirretlik; șireție, s. f. (înv., viclenie).

șiret (șireturi), adj. – Cordon, laț. – Mr., megl. șirit. Tc. șerit (Roesler 609; Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1886), cf. ngr. σιρίτι.

SIRET hidronim, de origine neclară, Bogrea citează Σέρετος castel roman în Dardania (DR II); apare și ca antroponim. 1. Seret („Sceret” în doc. latin) b., ard., 1229 (11 – 13 C I 141); Seretu. s. mehedințean (AO XVI 262). 2. Siret, pîrcălab și Siretița, soția lui, într-o baladă olteană inedită (Col Inst. de Folclor), dar varianta editată (Conv. Literare XXXIII p. 772) dă Siret Cîrpălab. 3. Cu suf. -an, de apart. locală, Siretean, Roman (Sur XXI).

CÎMPIA SIRETULUI INFERIOR, cîmpie de subsidență situată în zona de vărsare a Siretului. Alt.: 10-26 m; lățime: 20-30 km.

MOGOȘEȘTI-SIRET, com. în jud. Iași, pe râul Siret; 3.972 loc. (2000). Stație de c. f. (Muncelu de Sus) și haltă de c. f. Satul M.-S. apare menționat documentar în 1454.

a se trage de șireturi (cu cineva) expr. a fi în relații bune (cu cineva), a fi bun prieten (cu cineva); a se purta foarte familiar (cu cineva).

ȘIRET adj., s. 1. adj. v. șmecher. 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~eată.)

ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sârmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ȘIRET s. v. alică, glonț.

suretiu s. v. ADUNARE. ADUNAT. CULEGERE. CULES. RECOLTARE. RECOLTAT. RECOLTĂ. STRÎNGERE. STRÎNS.^[1]

ȘIRET s. 1. (prin Ban.) sîrmă. (~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

șiret s. v. ALICĂ. GLONȚ.

ȘIRET adj., s. 1. adj. șmecher, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai ești, amice!) 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.)

șâred, șâreduri, s.n. – (reg.; mil.) Alice de vânătoare (ALR, 1961: 724). (Maram., Trans. și Banat.). – Din germ. Schrot „alice”, prin intermediul magh. sörét „alice”.

șâred, -uri, s.n. – (mil.) Alice de vânătoare (ALR 1961: 724). Termen atestat în Maramureș, Transilvania și Banat. – Din germ. Schrot „alice”, prin intermediul magh. sörét „alice”.