Sion m. 1. (Constantin), publicist, autorul unei Arhondologii a Moldovei (1795-1858); 2. (Gheorghe), poet și fabulist român (1822-1892).

Sion n. 1. munte pe care era zidit Ierusalimul; 2. (poetic) Ierusalim.

șai² sn vz șuvoi¹

șăoaie sf vz șuvoi¹

șihoi sn vz șuvoi¹

șioaie sf vz șuvoi¹

șioi¹ sn vz șuvoi¹

șion s vz șuvoi¹

șiu sn vz șuvoi¹

șivoi¹ sn vz șuvoi¹

șivoi³ v vz șuvoi²

șuai s vz șuvoi¹

șuăi sn vz șuvoi¹

șuhai sn vz șuvoi¹

șuhoi sn vz șuvoi¹

șuoau s vz șuvoi¹

șuoi sn vz șuvoi¹

șuvai³ s vz șuvoi¹

șuvoi² vi [At: MURNU, I. 81 / V: (reg) șiv~ / Pzi: 3 ~esc / E: șuvoi¹] (Rar; d. ape) A șiroi³ (1).

șuvoi¹ sn [At: DOSOFTEI, MOL. 92 / V: (îrg) șiu (Pl: ~ri), (reg) șui (Pl: ~uri), șihoi (Pl și: ~uri), șioi, șivoi, șuăi, șuhai (Pl: ~e), șuhoi (Pl: ~uri), șuoi (Pl: ~oaie) sn, șion, șuai, șuoau, ~vai s, șăoaie, șioaie sf / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: ns cf mg sió (dal siu, sivó), rom puhoi] 1 Curs de apă torențial, care se formează (în zonele de munte sau de deal) prin topirea zăpezii sau în urma unei ploi abundente Si: torent, șiroi¹ (1), (reg) puhoi, șirlău (1), șugău (1), șușoi¹ (1), (îvg) năboi¹. 2 (Pex) Curs de apă (cu debit rapid) Si: torent, șiroi¹ (2), (reg)puhoi, șirlău (2), șugău (2), șușoi¹, (îvg) năboi¹. 3 (Pe lângă verbe ca „a curge”, „a trece” etc.; îlav) În ~ Vijelios. 4 (Prc; șîs ~ul apei) Porțiune din curentul unei ape curgătoare, în care apa are viteza cea mai mare. 5 (Reg; îf șihoi) Braț al unei ape curgătoare. 6 (Mun; îf șioi) Vârtej. 7 (Reg; îaf) Copcă² (1). 8 (Rar; de obicei lpl) Șiroi¹ (5). 9 (Reg; pex; îf șivoi) Șirlău. 10 (Reg) Pământ neproductiv (pietros, nisipos, văros, argilos). 11 (Reg) Pământ apătos. 12 (Reg) Pământ lunecos. 13 (Reg) Pământ productiv, mănos. 14 (Reg) Pământ afânat. 15 (Mun) Fâșie de pământ rămas nearat. 16 (Reg; îf șioi) Dâră subțire de cereale rămase pe arie după treierat. corectat(ă)

ȘIOI s. n. v. șuvoi.

ȘUVOI, șuvoaie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari, a topirii zăpezilor etc.). V. puhoi, torent. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. Iar podul peste care era să trec L-a dus șuvoiul cu înec. BENIUC, V. 20. S-au topit repede nămeții... Au pornit apele. Șuvoaiele cresc, se scurg spre gîrlă. STANCU, D. 108. Muntele se învălui o lună întreagă în neguri și în ploi putrede; potecile se prefăcură în șuvoaie. GALACTION, O. I 159. ◊ Fig. Soarele vărsa șuvoaie de foc. SADOVEANU, O. VI 211. Șuvoaie de metal lichid au început să se împrăștie prin fabrică, născînd groază. SAHIA, N. 34. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). Șuvoiul acesta de oameni era o manifestație a tineretului studios. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 6/3. Priveam gările metroului și vedeam cum șuvoaie de oameni pătrundeau în aceste gări. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Vorbire repede, debit verbal. A oprit Dima șuvoiul vorbelor și a rămas pe loc cu mîinile căzute de-a lungul trupului. GALAN, Z. R. 94. 2. Curs, fir de apă (umflat de ploi). Am intrat în șuvoi. Luntrea merge lin, o dată cu apele. STANCU, D. 521. A trecut iarna, apoi șuvoiul de primăvară al Lisei. Au ieșit mălurenii la arat. SADOVEANU, M. C. 10. Se bălăciră în apă pe lîngă sălciile de pe malul celălalt, unde era șuvoiul adînc. CAMIL PETRESCU, O. I 619. Șuvoiul apei = partea (de obicei mijlocul) unui rîu, unde apa curge cu repeziciune. – Pl. și: șuvoiuri (SADOVEANU, O. VI 257). – Variante: șivoi (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 154, ANGHEL, PR. 56, ALECSANDRI, T. 254), șioi (SANDU-ALDEA, U. P. 37, ALECSANDRI, P. III 214) s. n.

ȘUVOI ~oaie n. 1) Curent vijelios de apă care vine cu repeziciune la vale; torent; puhoi. 2) pop. Ploaie abundentă și repede; puhoi. 3) fig. Mulțime de oameni care se mișcă într-o direcție; puhoi. /cf. ung. sió

șioiu n. Mold. șuvoiu: șioaie care poartă cadavre pe a lor valuri AL.

șivoiu n. torent: cade ploaia și curg șivoaie AL. [V. șuvoiu].

șuvoiu n. torent. [Termen de origină imitativă, ca și variantele sale (șioiu, șivoiu), indicând susurul apei și curgerea-i șoptitoare (cf. șuiet)].

șivóĭ, șuvoĭ și (Trans. Mold.) șlóĭ n., pl. oaĭe (ung. sió, pîrăŭ lin, infl. d. povoĭ). Torent, mare șiroĭ de apă (ca cele care se scurg primăvara): șivoaĭele munților. V. prival.

șuvóĭ, V. șivoĭ.

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șuvoi, pl. șuvoaie

Lauda Sion (lat. „laudă Sionului”), secvență (I, 1) ce se cântă cu ocazia sărbătoririi „Corpus Domini”. Textul (24 de strofe a câte 3-5 versuri) a fost compus de Toma d’Aquino în 1264 iar melodia (în modurile VII și VIII) derivă din cea a unei alte secvențe, Laudes crucis attollamus, de Adam de St. Victor (sec. 12). L. este una din cele cinci secvențe păstrate în misă*. Melodia ei a stat la baza a numeroase elaborări polif. (de la organum* la motet*) printre care, mai cunoscute, sunt cele scrise de Palestrina [două la 8 voci (2) și una la 4 voci]. Mendelssohn-Bartholdy a scris o cantată* pentru cor și orch. intitulată L.

Sion (Muntele Sionului), numele unei coline în vechiul Ierusalim, ca și al noii cetăți ridicate pe acest munte, situată la sud de templu și la nord de scăldătoarea Siloamului. Este identificat sub aspect religios cu Ierusalimul, iar după interpretarea sfinților părinți ai Bis. creștine Sionul este Biserica lui Iisus. ♦ Denumirea simbolică a orașului sfânt și simbol al Israelului pentru evreii din diaspora.

SION, George (1822-1892, n. Mamornița, azi în Ucraina), scriitor român. Acad. (1868). Secretar general al Societății Academice Române (1879-1880). Bogată activitate publicistică pe teme politice, sociale, economice, culturale. Memorialistică („Suvenire contimpurane”), relevând remarcabile calități de evocator, și impresii de călătorie („Peregrinagiu la Neamț”); traduceri din Voltaire, Molière, Lamartine ș.a.

SION [siõ] (germ. SITTEN [zítən]), oraș în SV Elveției, centrul ad-tiv al cantonului Valais, situat pe fl. Ron, la 80 km S de Berna; 27,1 mii loc. (2000). Piață pentru flori, fructe și vin. Ind. electrotehnică, de prelucr. a lemnului și tutunului, textilă și alim. Muzeu de istorie adăpostit în castelul Valère. Stațiune climaterică și centru turistic. Bisericile Notre Dame de Valère (1055) și și Saint-Théodule (1516). Ruinele castelului Tourbillon (sec. 13); catedrală gotică Notre Dame du Glarier (sec. 15); Primăria (1660); casa Supersaxo (1505); Turnul Sionului, azi Muzeu de arte frumoase. Cunoscut în timpul Imperiului Roman cu numele de Sedunum. Sediul unei episcopii din sec. 6. Capitala comitatului Vallese (din 979).

SION, colină fortificată din vechiul Ierusalim; sinonim biblic al Ierusalimului. Cucerită de regele David, care și-a instalat aici reședința.

ȘUVOI s. 1. v. torent. 2. v. puhoi. 3. v. șiroi. 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

ȘUVOI s. 1. puhoi, torent, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. puhoi, rîu, șiroi, torent. (~ de apă.) 3. pîrîu, șiroi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...) 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)