sinorisi¹ [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 361 / V: sănorisa / Pzi: ~sesc / E: ngr συνοργίξομαι (aor συνωργίσθην)] 1 vt A băga de seamă. 2 vt A acorda atenție. 3 vr A-și face griji. 4 vr A se potrivi.

sinorisi² vr [At: CIHAC, II, 699 / V: ~nori / Pzi: ~sesc / E: ngr συνωρίσα (aor συνωρεύω)] 1 A se mărgini. 2 A se întovărăși.

sinorisì v. a se întovărăși: el nu se sinorisi de loc POP. [Gr. mod.].

sănorisa v vz sinorisi¹ corectat(ă)

sinori v vz sinorisi²

șinora v vz șinori

șinori vt [At: KLEIN, D. 424 / V: (reg) ~ra (Pzi: ~rez), ~nuri / Pzi: ~resc / E: șinor] 1 (Trs; înv; c. i. registre, dosare etc.) A șnurui (1). 2 (Îrg; pex; c. i. obiecte) A șnui (2). 3 (Trs; c. i. haine) A șnurui (3). 4 (Reg; îf șinora: c. i. abcese subcutanate la vite) A străpunge cu o sfoară unsă cu ceară, pentrua se elimina puroiul.

șinuri v vz șinori

sinorisésc v. tr. (ngr. synorizo, aor. -órisa). Vechĭ. Rar. Mărginesc. V. refl. A te sinorisi cuĭva, a te uni cu el.

sinorisi (-sesc, -it), vb. refl. – A se asocia. Ngr. συνωρίζω, aorist συνωρίσω (Tiktin; Gáldi 254). Sec. XIX, înv.

SINORISI vb. v. învecina, mărgini.

sinorisi vb. v. ÎNVECINA. MĂRGINI.

ȘINORI vb. v. șnurui

șinori vb. v. ȘNURUI.

sinorisi², sinorisesc, vb. IV refl. (înv.) 1. a se întovărăși. 2. a se mărgini.

sinorisi¹, sinorisesc, vb. IV (înv.) 1. a băga de seamă; a acorda atenție. 2. (refl.) a-și face griji; a se potrivi.