SINONIMIE s. f. (cf. fr. synonymie, lat. synonymia): asemănare, identitate, corespondență, similitudine din punctul de vedere al înțelesului, care există între două sau mai multe cuvinte cu formă diferită și pe baza căreia acestea se pot înlocui unul prin celălalt în cadrul aceluiași context, fără ca acesta să sufere ca înțeles. Elementul decisiv pentru determinarea s. este contextul, deoarece prin înlocuirea unui cuvânt din context cu presupusul lui sinonim se evidențiază egalitatea sau inegalitatea lor semantică. Privită sub acest aspect, s. reprezintă și posibilitatea de substituire a unor cuvinte cu altele într-un număr limitat de contexte, având capacitatea de a identifica obiectul la care se referă cuvintele înlocuibile. S. constituie manifestarea unui mod de organizare a cuvintelor unei limbi în jurul unui obiect, ale cărui aspecte particulare sunt redate prin termeni sinonimi. S. trebuie interpretată în raport cu bogăția unei limbi (cu numărul de cuvinte atestate și inventariate în operele lexicografice și cu frecvența acestor cuvinte în text). S. este manifestarea unui proces contrariu omonimiei (v.) în sensul că același înțeles este încorporat de două sau mai multe corpuri fonetice diferite, ca de exemplu zăpadă – nea – omăt. Ea este – alături de omonimie, polisemie și antonimie – una din cele patru modalități de manifestare a organizării vocabularului, un efect al acțiunii celor cinci factori de organizare a sistemului lexical (frecvența, factorul stilistico-funcțional, factorul psihologic, factorul semantic și factorul etimologic). v. și vocabular.