sini vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~nesc / E: drr sineală] (Reg; c. i. rufe) A albăstri cu sineală (3).

SIN¹ s. m. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

ȘINĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

sân³ sm vz sin¹

sân² [At: PSALT. HUR. 64^v/25 / V: (înv) sin / Pl: ~i sm, ~uri sm / E: ml sinus] 1 sm (Înv; adesea determinat prin „de mare”) Golf². 2 sn Parte a cămășii sau a bluzei care acoperă pieptul. 3 sn Spațiu dintre piept și cămașă (sau bluză), în care se pot ține lucruri. 4 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a rămânea, a fi) cu mâinile în ~ A nu întreprinde nimic, a sta inactiv. 5 sn (Îae) A nu lucra. 6 sn (Îe) A fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheața, cu moartea) în ~ A se teme foarte tare de ceva. 7 sn (Îe) A-și scuipa (sau, reg, a-și stupi) în ~ A face gestul de a scuipa (în sân (3)), prin care cei superstițioși cred că preîntâmpină un rău sau că înlătură frica. 8 sn (Îe) A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) ~ sau a vârî pe dracu-n ~ A ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. 9 sn (Îe) A-i trece (sau a-i intra) (un șarpe (rece) prin) (sau în) ~ A se înfiora de spaimă. 10 sn (Îe) A umbla (sau a fi) cu crucea-n ~ A fi bun, cucernic, evlavios. 11 sn (Îae) A fi fățarnic, ipocrit. 12 sn (Îe) A fi (sau a se afla, a trăi etc. ca) în ~ul lui Avram (sau, rar, al lui Dumnezeu ori ca în ~ de rai) A trăi bine, fericit. 13 sn (Îvr; îe) A avea (sau a ține) pe cineva în (sau la) ~ A ajuta pe cineva. 14 sn (Îae) A menaja pe cineva. 15 sn (Reg; îe) A lăsa pe cineva cu mâinile-n ~ A sărăci pe cineva. 16 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A arăta (cuiva) dragoste mare. 17 sn (Îe; reg) Te-aș (ori l-aș) băga (sau vârî) în ~, dacă ai (ori ar) încăpea (sau dar nu încapi ori nu încape) de urechi sau a băga (pe cineva) de păr în ~ Se spune despre cei care ne sunt dragi. 18 sn (Reg) Gura cămășii. 19 sn (Reg) Matiță. 20 sn Parte a corpului la om (rar la animale vertebrate) de la gât până la abdomen, cuprinzând cavitatea în care se află inima și plămânii. 21 sn (Prc) Organe din interiorul cavității toracice (în special inima). 22 sn Piept. 23 sn (Rar; îe) A muri cu zile în ~ A muri prematur. 24 sn (Îe) A strânge pe cineva la ~ A îmbrățișa pe cineva. 25 sn (Fig) Sân² (20) considerat ca sediu al sentimentelor Vz inimă, suflet. 26 smn (Lsg cu valoare de plural) Organ anatomic al femeii, care secretă lapte în perioada de alăptare Si: mamelă, piept, (pop) țâță, (reg) zăcătoare. 27 snm (Îla; d. copii) De ~ Sugar (1). 28 snm (Îlv) A da ~ A alăpta copilul. 29 snm (Îe) A fi bun ca ~ul mamei A fi foarte bun. 30 sn (Pop) Uter. 31 sn (Fig) Parte interioară, parte centrală Si: interior, mijloc, miez. 32 sn Loc ascuns Si: ungher. 33 sn (Urmat de un singular cu sens colectiv sau de un plural; îlpp) Din ~ul ... Dintre, din mijlocul ... 34 sn (Îlpp; de obicei urmat de un plural sau de un nume colectiv) În ~ul Între. 35 sn (Îal) În interiorul... 36 sn (Reg) Gârlici la piatra alergătoare a morii. 37 sn (Reg) Șanț¹ împrejurul gârliciului (la piatra morii). 38 sn (Reg) Porțiunea pietrei morii de la răvașuri până la șteangă. 39 sn (Reg) Asperități pe piatra morii. 40 sn Parte a plutei care, la cotiturile apei, când tablele plutei nu sunt legate bine unele de altele, iese în afara firului apei și se izbește de mal. 41 sn (Îs) ~ul podului Parte a podului¹ construită pe capetele ieșite în afară ale grinzilor, la streașină. 42 sn (Îas) Loc în șură¹ sau în grajd unde se ține nutrețul.

sin¹ sms [At: (a. 1559-1560) ap. SCL 1974, 162 / V: sân / E: slv сынъ синъ] 1 (Înv; precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu(ul lui)... 2 (Mar) Fin² (1). 3 (Mar) Nepot.

sin³ sm vz sân¹

șină sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 172^r/24 / V: (reg) ~nură (Pl: ~ri) / Pl: șine, (pop) șini, (reg) ~nuri / E: ger Schiene, cf pn szyna] 1 Bandă de metal care se montează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.), pentru a le mări rezistența la uzură Si: (reg) șparing². 2 (Îvp; lpl) Instrumente de tortură. 3 (Înv) Lingou. 4 (Teh) Fiecare dintre barele de oțel (sau de lemn) de la bătătorul sau de la contrabătătorul batozei. 5 (Reg) Fuscel (la războiul de țesut). 6 (Pop) Cerc de metal care se montează pe obezile roților de lemn ale unui vehicul, pentru a le feri de uzură Si: (reg) raf, șing (1). 7 Fiecare dintre barele de oțel, laminate după un anumit profil, care, fixate una în continuarea celeilalte pe traverse și dispuse în două benzi paralele, formează calea de rulare pentru unele vehicule cu roți (tren, tramvai) Si: (reg) raf, șing (2), șteangără (1). 8 (Pgn) Cale de rulare formată din șine (7) Si: (reg) raf, șing (3), șteangără (2). 9 (Spc) Cale ferată. 10 (Pan) Fiecare dintre barele (de metal), dispuse paralel, care servesc drept cale de ghidare pentru anumite piese mobile¹ din unele instalații tehnice. 11 Bandă subțire de metal care servește la fixarea paginilor unui dosar.

șinură¹ sf vz șină

SIN¹ s. m. invar. (Înv. și reg.; particulă care precedă prenumele tatălui și intră în componența numelui de familie al copiilor) Fiu, fiul lui... – Din sl. synŭ.

ȘINĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

SIN² s. m. invar. (Astăzi popular) Particulă întrebuințată înaintea numelui de botez al tatălui și intrînd în componența numelui de familie al copiilor; fiul lui... Voinea sin Voinea a murit de curînd. STANCU, D. 46.

SIN¹ s. m. v. sîn.

SÎN², (1, 2, 3, 5, 6, 7) sînuri, s. n., și (4) sîni, s. m. 1. Parte a cămășii (sau a bluzei) care acoperă pieptul, formînd deasupra brîului crețuri, și în care se pot ține lucruri ca într-o pungă; spațiul dintre piept și cămașă (sau bluză), la omul încins. Fata coborî repede în pivniță și ieși cu sînul plin de mere. SADOVEANU, E, 124. Bietul Dionis, de unde să știe el că eu am în sîn o pungă cu aur! GALACTION, O. I 89. Niculaie ia scrisoarea, o bagă în sîn și pleacă cu dînsa la București. GHICA, S. A. 32. Seara vii, seara te duci Și nimica nu-mi aduci, Fără sînul plin de nuci; Tu le-aduci, Tu le mănînci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A crește (sau a încălzi, a ține) șarpele în (sau la) sîn sau a vîrî pe dracu-n sîn = a ajuta, a ocroti pe un nerecunoscător. A-i trece (cuiva) un șarpe (rece) prin sîn = a se înfiora de frică sau de spaimă. A fi (sau a umbla) cu frica în sîn v. frică. A sta (sau a fi) cu mîinile în sîn = a nu întreprinde nimic, a sta inactiv, a nu lucra. A stat cu mîinile-n sîn atîta vreme. GALAN, B. I 87. Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mîinile în sîn. REBREANU, R. I 113. A băga (pe cineva) în sîn v. băga (I 1). A umbla (sau a fi) cu crucea-n sîn = a fi bun, cucernic, evlavios; (ironic) a fi fățarnic, ipocrit. Prea erai cu crucea-n sîn!... Iertai pe ucenici, pe simbriași și pe pungașii ăia de calfe cînd prăpădeau lucrurile. DELAVRANCEA, O. II 340. A fi (sau a se afla, a trăi ca) în sînul lui Avram (sau, rar, al lui dumnezeu) = a trăi bine, fericit. Mi s-a părut că mă aflu în sînul lui dumnezeu. CREANGĂ, A. 68. A-și scuipa (sau a-și stupi) în sîn = a face gestul de a scuipa, prin care superstițioșii cred că se pot feri de o primejdie sau că le va trece frica. Alții mai fricoși își stupeau în sîn. CREANGĂ, P. 233. ♦ Fundul plasei sau al năvodului, în formă de buzunar larg, în care se adună peștele. Plasa rămîne aici încrețită și formează sînul... năvodului. ANTIPA, P. 464. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se află între cele două brațe și care formează exteriorul bombat al pieptului; piept. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. Pe sînul lui Făt-Frumos vedea cum înfloreau două stele albastre, limpezi și uimite – ochii miresei lui. id. N. 11. ◊ Fig. Niciodată el nu se simțise așa de dulce legănat pe sînul Brateșului. GANE, N. II 76. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci mărețe, vechi, nestrămutate Și-n cascade albe saltă pe-a lor sîn... ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Expr. (Rar) A muri cu zile-n sîn = a muri înainte de vreme. (Atestat în forma sin) Auzit-ați voi pe-aici De biet domnul Ștefăniță Ce-a fost om de mare viță, C-a murit cu zile-n sin, În cetate, la Hotin? ALECSANDRI, P. II 106. 3. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. Cu sînul plin de un fel de orgoliu, pășea hotărîtă, împinsă de un avînt eroic. BART, E. 250. Sfetnicii rîdeau în taină de tot ce Craiul vorbea, Dar în sînul lor mînie fără de capăt ardea. COȘBUC, P. II 126. De-ai pătrunde c-o privire Al meu sîn, Să vezi marea-i de mîhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu. EMINESCU, O. IV 21. Toată veselia din sînul tău să piară. ALECSANDRI, T. II 170. 4. Fiecare dintre cele două mamele ale femeii; cele două mamele ale femeii împreună. Nevasta se ridică în picioare, își pături pe ea catrința și-și strînse subt sîni bîrneața. SADOVEANU, B. 30. Sînii... tremură sub iile albe. REBREANU, I. 12. Părul ei cel galbăn ca aurul cel mai frumos cădea pe sînii ei albi și rotunzi. EMINESCU, N. 3. ◊ Expr. A fi bun ca sînul mamei = a fi foarte bun. ◊ Fig. Am trăit o mare parte din viața mea la sînul nevinovat al naturii. HOGAȘ, H. 106. 5. Locul din corpul femeii unde este zămislit și purtat copilul; pîntece. O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. ◊ Fig. Cînd mă deșteptai și mi-aruncai privirile peste împrejurimi, firea întreagă mi se păru ca răsărită atunci, pentru întăiași dată, din sînul adînc al apelor creațiunii. HOGAȘ, M. N. 179. Din sînul vecinicului ieri Trăiește azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer, S-aprinde iarăși soare. EMINESCU, O. I 178. Cînd nențeleasa natură, din sînu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor... Hotărăște deodată și felul scrierii lui? ALEXANDRESCU, P. 47. 6. Parte interioară, interior, mijloc, centru, miez, adînc. Mormîntul proaspăt, negru, primi în sînul lui, pentru vecie, trupul acela pe care marea îl respinsese, aruncîndu-l la țărm. BART, E. 258. Aerul răcoros, plin de miresme, ce se ridica din sînul codrilor, îi străbătea adînc în piept. GANE, N. I 87. Ne mînă mereu pe cîmpul de bătaie, în mijlocul vînătoarii, în sînul codrilor. ODOBESCU, S. III 135. Soarele se ridica măreț din sînul valurilor. ALECSANDRI, O. P. 312. ◊ (În legătură cu cuvinte exprimînd colectivități) În sînul... = între..., în..., în interiorul..., în mijlocul..., în rîndurile... Din sînul... = dintre..., din mijlocul... 7. (Învechit, și în forma sin, adesea determinat prin «de mare») Golf. Ostroave a mării Atlantice în sinul Mexicului, care ostroave la un loc se numesc Vest-India. DRĂGHICI, R. 32. Odată, într-o dimineață, ieșind un pescar cu luntrișoara sa la pescuit, după obiceiul mesăriei sale, și întrînd într-un sîn de marea, își aruncă mreaja sa, cu nădejde că va prinde ceva vînat. GORJAN, H. I 40. – Pl. și: (4 n.) sînuri (MACEDONSKI, O. I 60). – Variantă: (Mold.; învechit) sin s. n. și m.

ȘINĂ, șine și șini, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminat după un anumit profil, folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai etc.) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. Drezina fuge din ce în ce mai repede, străbate locuri necunoscute... Șinele se lungesc în urmă ca doi șerpi nesfîrșiți. C. PETRESCU, S. 44. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ (La sg. cu valoare de pl., subînțelegîndu-se calea de rulare) Pe șina proaspătă, s-a scos încă o locomotivă. SAHIA, N. 29. 2. Cerc de oțel (lat) care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le face mai rezistente și a le feri de uzură. O roată... se leagă, se înalță sau se îmbracă, cu șină de fier. PAMFILE, I. C. 129. Ce-i rotund și fără fund? (Șina roții). ȘEZ. XVI 171. 3. Bandă lungă de metal care se montează la uși, lăzi, butoaie și alte obiecte de lemn, pentru a le mări rezistența. Sosirăm la ușa beciurilor, unde Inochentie ne ajunse din urmă cu luminarea, o ușă de stejar în două părți, ferecată cu șini groase de fier, cu broască de cetate și cu lăcate la fel. HOGAȘ, DR. 271. O ușă cu două șini în cruce. DELAVRANCEA, O. II 353.

SÂN² ~i m. Fiecare dintre cele două organe de secreție a laptelui la femei, dispus în partea de sus a corpului; piept; mamelă. * A trăi ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

ȘINĂ ~e f. 1 ) Fiecare din cele două bare de oțel fixate pe traverse și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu șanț. 2) Tijă pentru ghidarea unor piese mobile într-un sistem tehnic. 3) Cerc de oțel îmbrăcat pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de căruță. 4) Bandă metalică cu care se încinge pe la margini un obiect (ladă, ușă etc.) pentru a-i mări rezistența. [G.-D. șinei] /<germ. Schiene

sân n. 1. partea interioară a pieptului: a ședea cu mâinile în sân; 2. piept de femeie; 3. centru, parte interioară: în sânul pământului; fig. într’al nopții negru sân AL.; 4. golf. [Lat. SINUS].

sin m. pop. fiu (înlocuește numele familiei la țărani): Ion sin Gheorghe, Ilie sin Mitru. [Slav. SYNŬ, fiu].

șină f. bandă de fier pe care umblă vagoanele. [Nemț. SCHIENE].

1) sin m. (vsl. rus. syn, fiu, bg. sîrb. sin; germ. sohn). Particulă care arată descendenta: Ion sin Mihai (Astăzĭ se zice maĭ mult despre Jidanĭ, de multe orĭ c’o nuanță de ironie: Leĭba sin Avrum, Mehălă sin Dudl, Nuhăm sin Ițic). V. zet.

sinésc v. tr. (vsl. sinĭati, a învineți, rus. sínitĭ, a albăstri). Munt. (Bz.). Sinelesc, albăstresc rufele.

șínă f., pl. e (rut. rus. sîrb. šina, pol. szyna, ung. sin, d. germ. schiene, șină la roată). Cerc lat de fer în prejuru roateĭ ca să nu se tocească pe pavaj. Drug de fer din care se face calea pe care se rostogolesc roatele vagoanelor de tren și de tranvaĭ.

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sin (fiu) (slav.) (înv.) s. m.

șină s. f., g.-d. art. șinei; pl. șine

sân¹ (mamelă) s. m., pl. sâni

sin (fiu) (slav.) (înv., reg.) s. m.

șină s. f., g.-d. art. șinei; pl. șine

sân (mamelă) s. m., pl. sâni

sin (fiu) s. m. invar.

șină s. f., g.-d. art. șinei; pl. șine

șină, pl. șine

sân, sâni (ai femeii) și sânuri (ale mării).

SINI vb. v. albăstri.

sini vb. v. ALBĂSTRI.

SÂN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țâță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strânge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

ȘINĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

ȘINĂ s. 1. (reg.) raf, șing, șteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 3. (reg.) șparing. (Sanie cu ~.)

SÎN s. 1. (ANAT.) mamelă, piept, țîță, (prin Olt., depr.) zătoare. (~ la femei.) 2. piept. (Strînge copilul la ~.) 3. inimă, suflet. (Cu frica în ~.)

ȘINĂ s. 1. (reg.) raf, șing, șteangără. (~ la unele căi de rulare.) 2. cerc, (reg.) șing, (Transilv., Ban. și Mold.) raf. (~ la roata unei căruțe.) 3. (reg.) șparing. (Sanie cu ~.)

șină s. v. BARĂ. CALE-FERATĂ. DRUM-DE-FIER. LINGOU. LINIE-FERATĂ.

sin s. m. Fiul lui. – Var. sîn. Sl. synŭ (Cihac, II, 344), cf. bg., sb. sin. Termen de cancelarie, înv. (sec. XVII-XIX), fără uz oral.

sîn (-nuri), s. n. – Piept, mamelă. – Mr., megl. sin, istr. sir. Lat. sĭnus (Pușcariu 1591; REW 7950), cf. it., sp. seno, fr. sein, port. seio. Țăranul poartă de obicei cămașa deschisă și încinsă la talie; astfel sînul cămășii servește ca buzunar. De aici expresii ca a umple sînul „a face provizii”.

șină (-ne), s. f. – Linie, cale de fier, cerc, obadă. – Germ. Schiene, prin intermediul pol. szyna (Cihac, II, 388; Borcea 207). Sec. XVII. – Der. șinar, s. m. (cui de fier cu care se fixează șinele); șinui, vb. (a pune cercuri, șine); șineu, s. n. (Trans. de N, băț cu care se strînge o sfoară sau un lanț sau un fier-balot).

A trăi ca în sînul lui Avram – Expresia e foarte veche și înseamnă: „a trăi fericit”, „a trăi ca-n paradis”. Ea se trage din evanghelia lui Luca (c. XVI, v. 22 și 23), unde se spune despre săracul Lazăr că a murit și a fost dus la sînul lui Avram. O găsim la foarte multe popoare: la ruși (vezi Saltîcov-Șcedrin, Opere complete, vol. 5), la englezi (vezi Shakespeare, Richard al III-lea). La noi o întîlnim și sub o altă formă, mai rară (vezi: lon Creangă), de „Sînul lui Dumnezeu”. Expresia se explică prin obiceiul din vechime, încă de pe vremea patriarhului Abraham, de a primi un oaspete scump sau un bun prieten, lipindu-i capul de piept, în semn de dragoste și căldură sufletească. Molière, în Tartuffe (act. V, sc. 3), spune prin gura lui Oregon: „Îl cuibăresc mai dulce ca-n sînul lui Abram”. În „Memoriile” sale (pag. 158), marea noastră tragediană Agatha Bîrsescu, vorbind despre o călătorie făcută într-o regiune frumoasă și ospitalieră, scria: „Am trăit acolo o săptămînă ca în sînul lui Avram”. BIB.

SÂNI amortizoare, balcoane, baloane, bidoane, boxe, bretele, bubecși, coșuri, denivelări tectonice, foale, forme de relief, înaintare, lăptării, mamele, mere, pere și bretele, ochi, pectorali, piersici, plămâni, silicoane, țâțe, țâțoance, ugere.