11 definiții pentru sincronie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINCRONIE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie.

SINCRONIE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie.

sincronie sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ii / E: fr synchronie] 1-2 Simultaneitate (1-2). 3 (Îoc diacronie) Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei limbii.

SINCRONIE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sincronic; sincronicitate, sincronitate. ♦ Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. [Gen. -iei. / < fr. synchronie, cf. gr. syn – simultan, chronos – timp].

SINCRONIE s. f. caracter sincronic; sincronicitate. ◊ ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. (< fr. synchronie)

SINCRONIE f. (în opoziție cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltării ei, considerată ca un ansamblu de fapte ce alcătuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sincronie s. f., art. sincronia, g.-d. sincronii, art. sincroniei

sincronie s. f., art. sincronia, g.-d. sincronii, art. sincroniei

sincronie s. f., art. sincronia, g.-d. art. sincroniei; pl. sincronii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SINCRONIE s. sincronicitate, (rar) sincronitate. (~ unor fenomene.)

SINCRONIE s. (rar) sincronitate. (~ unor fenomene.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SINCRONIE s. f. (< fr. synchronie, cf. gr. syn „împreună”, „simultan” + chronos „timp”): stare de moment a unei limbi, aspect static, neevolutiv al faptelor de limbă; considerarea unui ansamblu de fenomene lingvistice într-o anumită perioadă a istoriei lui. S. alcătuiește o pereche antinomică cu diacronia (v.). Lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure, care a introdus primul această antinomie (sincronie/diacronie) a definit s. ca o axă orizontală de simultaneitate (AB) a unui singur moment din dezvoltarea istorică a unui fenomen, considerând-o sinonimă cu staticul.

Intrare: sincronie
sincronie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sincronie
  • sincronia
plural
  • sincronii
  • sincroniile
genitiv-dativ singular
  • sincronii
  • sincroniei
plural
  • sincronii
  • sincroniilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sincronie, sincroniisubstantiv feminin

  • 1. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. rar Caracterul a ceea ce este sincronic. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.