SINCRONÍE s. f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumită perioadă a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE f. (în opoziție cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltării ei, considerată ca un ansamblu de fapte ce alcătuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sincronic; sincronicitate, sincronitate. ♦ Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. [Gen. -iei. / < fr. synchronie, cf. gr. syn – simultan, chronos – timp].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE s. f. caracter sincronic; sincronicitate. ◊ ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. (< fr. synchronie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE s. sincronicitate, (rar) sincronitate. (~ unor fenomene.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sincroníe s. f., art. sincronía, g.-d. art. sincroníei; pl. sincroníi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink