sincriză sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ze / E: fr syncrise] 1 (Chm) Trecere a unui corp din stare lichidă în stare solidă. 2 Coagulare a două lichide prin amestec. 3 Figură retorică în care se definește ceva prin contrariul său.

SINCRIZĂ s.f. Figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. [Cf. gr. synkrisis].

SINCRIZĂ s. f. figură retorică prin care se definește ceva prin contrariul său. (< gr. synkrisis)

sincriză s. f., pl. sincrize

sincriză (gr. sygkrisis, lat. contentio „comparație prin opoziție”), figură retorică prin care se definește ceva în comparație cu ceea ce îi este opus (A): „Pacea este incompatibilă cu lipsa de libertate.” Cf. lat.: „Et nomen pacis dulce est, et ipsa res salutaris. Sed inter pacem et servitutem plurimum interest. Pax est tranquilla libertas, servitus malorum omnium postremum, non modo bello, sed morte etiam repellendum.” (Cicero; → H.-G., p. 285)