simtiment sn vz sentiment

SIMȚĂMÂNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimânt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment).

sâmțemint^[1] sm vz simțământ

sentement sn vz sentiment

sentiment sn [At: PLEȘOIANU, T. I, 146/6 / V: (înv) ~tem~ (Pl: sentemente și sentementuri), simt~, sintem~, sin~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr sentiment, lat sentimentum] 1 Proces, stare, atitudine, manifestare afectivă specific umană, mai durabilă și mai complexă decât emoția, reprezentând reacția (pozitivă sau negativă) a individului față de alte ființe, față de obiecte și de fenomene sau față de sine însuși Si: simțire , simțământ , (înv) simțiciune (3), (îvr) sens (32). 2 (Fam; prt; îlav) Cu ~ Cu pasiune. 3 (Fam; prt; îlav) Fără ~ Cu indiferență Si: indiferent, rece. 4 Capacitate a individului de a simți, de a presimți, de a aprecia, de a înțelege ceva (pe cale instinctivă) Si: senzație (9). 5-7 (Pex; adesea în construcții cu verbul „a avea”) Opinie (sau impresie, convingere) rezultată în urma unei aprecieri subiective.

simțământ sn [At: CR (1831), 12²/8 / V: (iuz) ~țem~, ~țim~, (înv) ~țiment (Pl: ~țimenturi), sâmțem~^[1] / Pl: ~minte / E: simți + -ământ (după fr sentiment)] 1 Stare (și atitudine) afectivă specific umană, mai intensă și complexă decât emoția, reprezentând reacția (pozitivă sau negativă a) individului față de alte ființe, obiecte și fenomene sau față de sine însuși Si: sentiment (1), simțire (18), (înv) simțiciune, (îvr) sens. 2 Simț (6). 3 (Pex; adesea în construcții cu „a avea”) Impresie care se fundează pe intuiție, afect, pe o apreciere subiectivă etc. 4 Conștiință (2).

simțemânt sn vz simțământ

simțimânt sn vz simțământ

simțiment sn vz simțământ

sintement sn vz sentiment

sintiment sn vz sentiment

SIMȚĂMÂNT, simțăminte, s. n. Sentiment. [Var.: (înv.) simțimânt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment).

SENTIMENT, sentimente, s. n. 1. Atitudine emoțională a omului față de realitate; simțămînt. Un sentiment de adîncă evlavie... mă încovoia cucernic lîngă blîndul și cucernicul moșneag. GALACTION, O. I 92. Eu, Dafine, de șapte ani am în inimă numai un gînd, amorul; numai un sentiment, amorul. NEGRUZZI, S. III 438. Cercările poetice tipărite la 1839 sînt pline de sentiment patriotic. RUSSO, S. 153. ♦ Afecțiune. Avea pentru mine un sentiment de frate mai mare, dispus să ocrotească și să sprijine în mine ceea ce era comun în noi. SADOVEANU, E. 160. Păstram pentru ei un sentiment delicat. id. N. F. 144. El simte, cald, un sentiment de frate, Cu cel eliberat, cu cine-i rob. D. BOTEZ, F. S. 21. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință. Sentimentul propriilor forțe. ▭ Sentimentul naturii apare în proza romînească o dată cu Alecu Russo. VIANU, A. P. 73. ♦ Credință, impresie intimă. [Oamenii din țara Oltului] niciodată nu sînt părăsiți de sentimentul că lumea, în nici o altă parte, n-ar putea fi mai frumoasă ca aici. BOGZA, C. O. 274. Avea sentimentul că Ana a intrat în viața lui intimă, că-l observă. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. – Variantă: (învechit) simtiment (BĂLCESCU, O. I 233, ALEXANDRESCU, M. 5) s. n.

SIMȚĂMÎNT, simțăminte, s. n. Sentiment. Își aduse aminte de simțămîntul de singurătate. DUMITRIU, N. 74. Acest simțămînt sfînt, nu cunosc încă nici un neam, nici o seminție cît de brută, cît de sălbatecă, care să nu-l aibă. KOGĂLNICEANU, S. A. 54. – Variante: simțimînt (C. PETRESCU, C. V. 361, DAVILA, V. V. 86, ODOBESCU, S. III 50), simțemînt (ARDELEANU, D. 52), simțiment (ALEXANDRESCU, M. 5) s. n.

SIMȚEMÎNT s. n. v. simțămînt.

SIMȚIMENT s. n. v. simțămînt.

SIMȚIMÎNT s. n. v. simțămînt.

SENTIMENT s.n. 1. Atitudine emoțională pe care omul o are față de realitate; simțire, simțămînt. ♦ Afecțiune. 2. Facultate de a simți, de a aprecia anumite lucruri; conștiință. ♦ Credință, impresie intimă. [< fr. sentiment, it. sentimento].

SENTIMENT s. n. 1. proces afectiv mai durabil și mai complex decât emoția, exprimând atitudinea pe care omul o are față de realitate; simțire, simțământ. ◊ afecțiune. 2. credință, impresie intimă; convingere. (< fr. sentiment)

SENTIMENT ~e n. 1) Proces afectiv care reflectă atitudinea emoțională a omului față de realitate; simțământ. ~e nobile. ◊ ~e pozitive sentimente care aduc satisfacție sufletească și care stimulează activitatea omului. ~e negative sentimente care tulbură spiritul și demoralizează. 2) Atitudine afectivă față de cineva sau față de ceva; simțământ. ~ de frate. 3) Convingere proprie; impresie intimă. /<fr. sentiment, lat. sentimentum

SIMȚĂMÂNT simțăminte n. Atitudine afectivă față de cineva sau ceva; sentiment. simțământ de frate. simțăminte de iubire. /a simți + suf. ~mânt

sentiment n. 1. rezultatul acțiunii de a simți: sentiment plăcut; 2. facultatea de a înțelege, de a aprecia printr’un fel de instinct natural: are mai mult sentiment decât raționament; 3. conștiință intimă: sentimentul datoriei; 4. mișcare sufletească, afecțiune, pasiune: sentimente generoase.

simțimânt n. sentiment.

*sentimént n., pl. e (fr. sentiment, it. sentimento). Acțiunea de a simți, simțire, impresiune: un sentiment plăcut. Impresionabilitate, simt, facultatea de a simți (a înțelege, a aprecia) din instinct: a avea maĭ mult sentiment de cît raționament. Conștiință, simț: a avea sentimentu superioritățiĭ, datoriiĭ. Pasiune, simțire (ĭubire saŭ ură), opiniune: sentimente înalte, josnice, durabile; a-țĭ schimba sentimentele. – Fals simțimînt, pl. inte.

*simțimînt V. sentiment.

sentiment s. n., pl. sentimente

simțământ (înv.) s. n., pl. simțăminte

sentiment s. n., pl. sentimente

simțământ (rar) s. n., pl. simțăminte

sentiment s. n., pl. sentimente

simțământ s. n., pl. simțăminte

simțămînt, pl. simțăminte

simțimânt, -minte.

SENTIMENT s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~e.) 2. simțământ, simțire. (Un ~ delicat.) 3. pasiune, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cânta cu ~.) 4. simțământ, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.) 5. impresie, părere, senzație. (Are ~ul că e inoportun.) 6. conștiință. (~ul datoriei împlinite.) 7. certitudine, convingere, credință, încredințare, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ul că așa se va întâmpla.)

SIMȚĂMÂNT s. 1. sentiment, simțire. (Un ~ delicat.) 2. sentiment, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.)

SENTIMENT s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~e.) 2. simțămînt, simțire. (Un ~ delicat.) 3. pasiune, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cînta cu ~.) 4. simțămînt, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.) 5. impresie, părere, senzație. (Are ~ că e inoportun.) 6. conștiință. (~ datoriei împlinite.) 7. certitudine, convingere, credință, încredințare, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.)

SIMȚĂMÎNT s. 1. sentiment, simțire. (Un ~ delicat.) 2. sentiment, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.)

Sentiment ≠ resentiment

a dansa la sentiment expr. a dansa lipiți unul de altul.

a lua (pe cineva) la sentiment expr. a apela la sensibilitatea cuiva, a înduioșa (pe cineva).

a o pune de sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a o rupe în sentiment expr. a avea o pagubă mare.

a rula un sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a se învârti de un sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a se reduce la sentiment expr. (prst.) a refuza banii unui client; a reduce tariful.