semeție sf [At: CORESI, EV. 66 / V: (pop) sum~, (înv) săm~, sim~, sâm~ / Pl: ~ii / E: semeț + -ie] 1 Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii Si: fală, fudulie, infatuare, împăunare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, trufie, vanitate, (liv) suficiență (3), (rar) superbie (1), țanțoșie, (îvp) măreție, mărire, păunire, (îrg) trufă¹, (înv) fălnicie, laudă, mărire, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, semețire (1), trufășie, zădărnicie, (reg) făloșie, (îvr) preînălțime. 2 (Pex) Lipsă de rușine, de respect Si: aroganță, impertinență, insolență, îndrăzneală, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, (rar) țanțoșie, (pop) țâfnă, (înv) sfruntenie. 3 (Îlav) Cu ~ În mod semeț (6) Si: (înv) semețește (2). 4 Ansamblu de calități care impresionează Si: grandoare, măreție, splendoare, (rar) maiestate. 5 Forță morală de a înfrunta primejdiile și neajunsurile de orice fel Si: bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, (rar) întrepriditate, (rar) cutezare, (pop) inimă, voinicie, (pfm) suflet, (înv) dârzie, îndrăznire, mărinimie, neînfricoșare, semețire (2), (grî) taros, (frm) petulanță. 6 (Înv; îf sumeție) Nesupunere. 7 (Înv) Răzvrătire.

SEMEȚIE s. f. 1. Mîndrie, fală; (depreciativ) trufie, îngîmfare, orgoliu. Moș Gheorghe Soare înaintă... urcînd scărițele de piatră cu semeție și încredere, mîndru ca un mire. MIHALE, O. 520. Iată trăsurile acelei figuri ce-nsuflă îndată un simpatic respect și pe care o susține cu oareșice mîndrie portul drept al trupului și gugiumanul de samur, așezat cu semeție pe cap. ODOBESCU, S. I 262. Cei bogați... vorbesc din avuție Și se țin în semeție. TEODORESCU, P. P. 101. 2. Curaj, îndrăzneală; avînt. Șovăia pierzîndu-și mintea de putere părăsit... Semeția lui – minciună; vitejia lui – poveste. MACEDONSKI, O. I 118. Ai noștri izbesc cu semeție pe turci și tătari și îi iau în goană. BĂLCESCU, O. II 49. – Variantă: (regional) sumeție (C. PETRESCU, C. V. 353, ALECSANDRI, T. 1399, NEGRUZZI, S. I 141) s. f.

SEMEȚIE ~i f. 1) Caracter semeț; fală; măreție. 2) Atitudine de superioritate nejustificată fața de alții; fală; măreție; îngâmfare; înfumurare; fudulie; mândrie. [G.-D. semeției] /semeț + suf. ~ie

semeție f. aroganță.

semețíe (Munt.) și sumețíe (Mold.) f. (d. semeț, sumeț). Rar azĭ. Mîndrie foarte mare, mare încredere în sine, trufie. – Vechĭ să, sî- și si-.

sămeție sf vz semeție

simeție sf vz semeție

sumeție sf vz semeție

semeție s. f., art. semeția, g.-d. semeții, art. semeției

semeție s. f., art. semeția, g.-d. semeții, art. semeției

semeție s. f., art. semeția, g.-d. art. semeției; pl. semeții

semeție, -ției gen. a.

SEMEȚIE s. v. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu.

SEMEȚIE s. 1. v. măreție. 2. mândrie, (pop.) dârzenie, făloșenie, făloșie. (O ținută plină de ~.) 3. v. curaj. 4. v. îngâmfare.

SEMEȚIE s. 1. grandoare, maiestate, măreție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 2. mîndrie, (pop.) dîrzenie, făloșenie, făloșie. (O ținută plină de o falnică ~.) 3. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dîrzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, temeritate, (livr.) intrepiditate, petulanță, (rar) cutezare, (pop. și fam.) suflet, (pop.) inimă, voinicie, (înv.) dîrzie, îndrăznire, mărinimie, semețire, (grecism înv.) taros. (~ unui viteaz.) 4. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

semeție s. v. AROGANȚĂ. IMPERTINENȚĂ. INSOLENȚĂ. MĂGĂRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU.

Semeție ≠ simplețe, simplitate