O definiție pentru simantir
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
simantir, simantire s. n. (Înv.; grecism) Toacă de lemn. Din gr. simantir.
Intrare: simantir
simantir substantiv neutru
| substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)