SILURIAN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a paleozoicului, care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada siluriană. 2. S. n. Sistem de strate geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien.

silurian, ~ă [At: ENC. AGR. / P: ~ri-an / Pl: ~eni, ~ene / E: fr silurien] 1 a Care aparține silurianului (5) Si: siluric (1). 2 a Care se referă la silurian (5) Si: siluric (2). 3 a Care datează din silurian (5) Si: siluric (3). 4 a Care este caracteristic silurianului (5) Si: siluric (4). 5 sn A treia perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și dezvoltarea nevertebratelor marine. 6 s Grupă de straturi geologice din silurian (5).

SILURIAN, -Ă, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioadă a erei paleozoice care se caracterizează prin sedimentări de calcar, de gresie, de șisturi argiloase, prin apariția primelor plante terestre și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada (sau era) siluriană. 2. S. n. Sistem de straturi geologice din silurian (1). 3. Adj. Care aparține silurianului (1), care datează din această perioadă; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien.

SILURIAN, -Ă, silurieni, -e, adj. (Mai ales în expr.) Perioadă siluriană = a doua perioadă a erei paleozoice, caracterizată în special prin sedimentări de calcar, gresie și șisturi argiloase și prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ♦ (Despre terenuri) Din perioada descrisă mai sus. – Pronunțat: -ri-an.

SILURIAN s.n. (Geol.) A treia perioadă (sistem) a paleozoicului. V. gotlandian. // adj. Care aparține acestei perioade; siluric. [Pron. -ri-an. / < fr. silurien, cf. siluri – vechiul nume al celților care au trăit în sud-vestul Angliei].

SILURIAN, -Ă adj., s. n. (din a treia perioadă a paleozoicului. (< fr. silurien)

SILURIAN¹ n. geol. Perioada a treia a erei paleozoice. /<fr. silurien

SILURIAN² ~ană (~eni, ~ene) Care ține de perioada a treia a erei paleozoice. /<fr. silurien

*siluríc și silurián, -ă adj. (d. numele Silurilor, un popor celtic din Anglia, unde acest teren a fost studiat în special). Geol. Nume dat unor straturĭ de teren de supt devonian: Prutu siluric.

silurian² (desp. -ri-an) s. n.

silurian¹ (desp. -ri-an) adj. m., pl. silurieni (desp. -ri-eni); f. siluriană, pl. siluriene

silurian¹ (-ri-an) adj. m., pl. silurieni (-ri-eni); f. siluriană, pl. siluriene

silurian² (-ri-an) s. n.

silurian s. n. (sil. -ri-an)

silurian adj. m. (sil. -ri-an), pl. silurieni (sil. -ri-eni); f. sg. siluriană, pl. siluriene

SILURIAN adj., s. (GEOL.) siluric.

SILURIAN adj., s. (GEOL.) siluric.

SILURIÁN, a treia perioadă (sistem) a Paleozoicului, situată între Ordovician și Devonian, care a durat c. 40-45 de milioane de ani. S-a caracterizat prin sedimentări de calcar, gresie și șisturi argiloase, prin apariția peștilor primitivi și a primelor plante terestre și dezvoltarea nevertebratelor marine.