siluire sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 427/14 / Pl: ~ri / E: silui] 1 Silire (1). 2 (Spc) Întreținere de relații sexuale cu o femeie împotriva voinței sale Si: batjocorire, necinstire, pângârire, viol, violare, (înv) silă (18), silnicie (5). 3 (Fig) Intervenție intenționată în realitatea, aspectul etc. unui lucru, fapt, fenomen etc.

SILUIRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui; constrîngere, silnicie. V. violare. Cei ce prin siluire fac nelegiuiri, prin siluire pier. RUSSO, O. 27.

SILUI, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”.

silui [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 136/20 / Pzi: ~esc / E: slv силовати, -лоуѭ] 1 vt (Asr) A sili (1). 2 vr (Înv) A se sili (4). 3 vt (Spc; d. bărbați) A avea relații sexuale cu o femeie, împotriva voinței ei Si: a batjocori, a necinsti, a pângări, a viola, (îvp) a spurca, (înv) a rușina, a sili, a face silă, (reg) a căzni. 4 vt (Fig) A interveni inteționat în realitatea, aspectul etc. unui lucru, fapt, fenomen etc.

SILUI, siluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Astăzi rar) A uza de forță față de cineva sau de ceva; a constrânge, a obliga, a sili (1); a violenta. 2. Spec. A necinsti, a viola o femeie, o fată. 3. Fig. A încălca, a nesocoti; a denatura, a falsifica. – Din sl. silovati „a provoca”.

SILUI, siluiesc, vb. IV. Tranz. A uza de forță față de cineva; (în special) a necinsti o femeie, uzînd de forță (v. viola). (Fig.) Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. ALEXANDRESCU, M. 5.

A SILUI ~esc tranz. 1)(persoane) A determina prin forță; a pune să facă contrar propriei voințe; a constrânge. 2) (persoane de sex feminin) A supune actului sexual prin violență; a necinsti; a batjocori; a viola. 3) fig. (norme, legi etc.) A aplica într-un mod denaturat; a viola. /<sl. silovati

siluì v. a viola, a violenta. [V. silă].

siluĭésc v. tr. (vsl. silovati, -siluĭon. V. silesc). Violez, forțez, fac violență: a siluĭ o ladă, (fig.) a siluĭ conștiința cuĭva.

siluire s. f., g.-d. art. siluirii; pl. siluiri

siluire s. f., g.-d. art. siluirii; pl. siluiri

siluire s. f., g.-d. art. siluirii; pl. siluiri

silui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiesc, 3 sg. siluiește, imperf. 1 siluiam; conj. prez. 1 sg. să siluiesc, 3 să siluiască

silui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiesc, imperf. 3 sg. siluia; conj. prez. 3 să siluiască

silui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. siluiesc, imperf. 3 sg. siluia; conj. prez. 3 sg. și pl. siluiască

siluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SILUIRE s. batjocorire, necinstire, viol, violare, (înv.) silă, (fig.) pângărire. (~ unei femei.)

SILUIRE s. v. alterare, constrângere, deformare, denaturare, escamotare, falsificare, forțare, mistificare, mistificație, obligare, răstălmăcire, silire.

SILUIRE s. batjocorire, necinstire, viol, violare, (înv.) silă, (fig.) pîngărire. (~ unei femei.)

siluire s. v. ALTERARE. CONSTRÎNGERE. DEFORMARE. DENATURARE. ESCAMOTARE. FALSIFICARE. FORȚARE. MISTIFICARE. MISTIFICAȚIE. OBLIGARE. RĂSTĂLMĂCIRE. SILIRE.

SILUI vb. a batjocori, a necinsti, a viola, (Transilv.) a căzni, (înv.) a rușina, a sili, a spurca, (fig.) a pângări. (A ~ o femeie.)

SILUI vb. v. altera, constrânge, contraface, deforma, denatura, escamota, face, falsifica, forța, încălca, măslui, mistifica, nesocoti, obliga, răstălmăci, sili.

silui vb. v. ALTERA. CONSTRÎNGE. CONTRAFACE. DEFORMA. DENATURA. ESCAMOTA. FACE. FALSIFICA. FORȚA. ÎNCĂLCA. MĂSLUI. MISTIFICA. NESOCOTI. OBLIGA. RĂSTĂLMĂCI. SILI.

SILUI vb. a batjocori, a necinsti, a viola, (Transilv.) a căzni, (înv.) a rușina, a sili, a spurca, (fig.) a pîngări. (A ~ o femeie.)