SILOGISTICĂ s. f. Parte a logicii formale, care se ocupă cu studiul silogismelor.

SILOGISTICĂ s.f. Ramură a logicii formale care studiază silogismul. [Cf. fr. syllogistique].

SILOGISTICĂ f. Ramură a logicii care se ocupă de studiul silogismelor. /<fr. syllogistique, germ. Syllogistik

SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. 2. S. f. Parte a logicii clasice care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus.

silogistic, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr syllogistique] 1 a Care aparține silogismului Si: (îvr) siloghisticesc (1). 2 a Privitor la silogism Si: (îvr) siloghisticesc (2). 3 a De silogism Si: (îvr) siloghisticesc (3). 4 sf Parte a logicii formale care studiază silogismele. 5-6 sf (Nob) Deducție (1-2).

SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -ce, adj. Care aparține silogismului, privitor la silogism. ♦ (Substantivat, f.) Parte a logicii formale care se ocupă cu studiul silogismelor. – Din fr. syllogistique, lat. syllogisticus.

SILOGISTIC, -Ă, silogistici, -e, adj. De silogism, referitor la silogism. Formă silogistică.

SILOGISTIC, -Ă adj. Referitor la silogism. [Cf. fr. syllogistique].

SILOGISTIC, -Ă I. adj. referitor la silogism. II. s. f. ramură a logicii formale care studiază silogismul. (< fr. syllogistique, lat. syllogisticus)

SILOGISTIC ~că (~ci, ~ce) Care conține un silogism; care exprimă un silogism. Figură ~că. /<fr. syllogistique, germ. Syllogistik

silogistic a. ce ține de silogism: formă silogistică.

*silogístic, -ă adj. (vgr. syllogistikós). Log. Care ține de silogizm: formă silogistică. Adv. În formă silogistică: a exprima silogistic.

silogistică s. f., g.-d. art. silogisticii

silogistică s. f., g.-d. art. silogisticii

silogistică s. f., g.-d. art. silogisticii

silogistic adj. m., pl. silogistici; f. silogistică, pl. silogistice

silogistic adj. m., pl. silogistici; f. silogistică, pl. silogistice

silogistic adj. m., pl. silogistici; f. sg. silogistică, pl. silogistice