SILICAT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție. – Din fr. silicate.

silicat², ~ă a [At: COBÎLCESCU, G. 19/16 / Pl: ~ați, ~e / E: siliciu] (Înv; d. roci) Care conține silicat¹ ca element principal.

silicat¹ sm [At: MARIAN, PR. I, 174/15 / Pl: ~ați, (înv) ~e / E: fr silicate] Sare a acidului silicic, care se găsește în natură în numeroase minerale, folosită în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcție.

SILICAT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a a materialelor de construcții. – Din fr. silicate

SILICAT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic care intră în compoziția unui mare număr de roci, pămînturi, minerale; se întrebuințează în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a materialelor de construcții. Silicat de calciu. Silicat de aluminiu. Silicat de magneziu.

SILICAT s.m. Sare a acidului silicic. [< fr. silicate, cf. lat. silex – piatră].

SILICAT s. m. sare a acidului silicic. (< fr. silicate)

SILICAT ~ți m. Sare a acidului silicilic care intră în compoziția unui număr mare de minerale și este întrebuințată ca materie primă (în metalurgie, în industria ceramicii, cimentului, betonului, sticlei etc.). /<fr. silicate

silicat n. sare ce rezultă din combinarea acidului silicic cu o bază.

*silicát n, pl. e (d. silice). Chim. Sare de acid silicic: cea maĭ mare parte din coaja pămîntuluĭ se compune din silicate.

silicat s. m., pl. silicați

silicat s. m., pl. silicați

silicat s. m., pl. silicați

SILICAT s. (CHIM.) silicat de sodiu = sticlă solubilă; silicat de zirconiu = zircon.

silicați (pl.), (engl.= silicates) compuși oxigenați naturali (și sintetici) ai siliciului cu diverse metale: Na, K, Ca, Mn, Al etc. La baza structurii stă tetraedrul șSiO4ț4-, care intră în alcătuirea celulei elementare și a modelului reticular al acestora. După structura internă se disting: → nezosilicați, → sorosilicați, → ciclosilicați, → inosilicați, → filosilicați, → tectosilicați, care grupează un nr. foarte mare de min. cu compoziție chimică complexă. În natură, s. constituie 75% din scoarța terestră; se formează prin toate procesele petrogenetice, fiind constitu- enții principali ai rocilor magmatice, metamorfice și sedimentare. Proprietățile lor foarte diverse și adesea variabile, îi fac larg utilizabili, ca materiale refractare, în ceramică, sticlărie, sursă de metale rare etc.

silicat, -ă, adj. (înv.; despre roci) care conține silicat, ca element principal.

SILICÁT (< fr.) s. n. Produs oxigenat al siliciului cu diferite metale, care se găsește în natură în numeroase minerale (feldspați, mice, piroxeni, amfiboli, olivină, epidot, granați etc.) și care se folosește ca materie primă în ind. ceramică, a cimentului, chimică, metalurgică etc.; s. alcătuiesc una dintre cele mai importante clase de minerale, care reprezintă 75-80% din scoarța terestră.