SIKH [SIC] adj., s. m. (adept) al sikhismului. (< fr. sikh)

sikhi s. m. pl. Membri ai unei secte mahomedane din cadrul hinduismului, întemeiată de Nanak (1469-1538) sub influența lui Kabir (1440-1518), ai căror învățători, numiți guru, sunt socotiți intermediari între Dumnezeu și om. Centrul sectei este orașul Amristar din Punjab (India), unde se află celebrul „Templu de aur”. În decursul timpului, sikhismul s-a transformat în organizație militară, cu unele ramuri extremiste, care luptă pentru independența statală. – Cuv. hindus.

SIKHI (SICHI) (cuv. sanscrit „discipol”) s. m. pl. Adepți ai unei secte mistice hinduiste influențată de Islam, cu revendicări sociale, întemeiată la sfârșitul sec. 15 de către Guru Nānak. Cu timpul, secta s-a transformat într-o religie monoteistă de sine stătătoare. Marea majoritate a credincioșilor s. (în prezent numărul lor depășește 18 mil.) trăiesc în prov. Punjab și în terit. învecinate (azi în India și Pakistan). În cursul sec. 19 statul s., constituit în sec. 18, a purtat două războaie (1845-1846, 1848-1849) împotriva colonialiștilor britanici, încheiate cu înfrângerea s. și cucerirea statului lor, inclus în India britanică.