sider^[1] sn [At: ANT. LIT. POP. I, 328 / V: și~^[2] / Pl: ? / E: ngr σίδερον] (Reg) Fier (1).

out-sider s. m. (anglicism; mai ales în sport) ◊ „Pe lângă Coca Andronescu și Mișu Fotino, se remarcă prin câteva puncte înscrise în momentul potrivit «out-sider»-ul Const. Diplan.” Cont. 21 VII 72 p. 4. ◊ „Out-siderii, cum li se zice în limbaj sportiv jucătorilor cu șansa a doua, s-au prezentat pe teren fără a lua în considerație pronosticurile, învingând astfel adversari superiori.” Sc. 20 VII 74 p. 4 [pron. aut-saider; scris și autseider] (din engl. outsider; I. Gheție în LR 4/57 p. 21, atestări din 1956-1957, Il. Constantinescu în LR 4/73 p. 32; DEX, DN3)

SIDER s. v. fier.

sider s. v. FIER.

SIDER-, v. SIDERO-₁. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezență a fierului în sînge; ~urgie (v. -urgie), s. f., 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale fierului și ale aliajelor lui. 2. Metalurgie a fierului; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a fierului în urină.