sici¹ [At: BARONZI, L. 125 / V: ~u / Pl: ~uri / E: tc sik „compact”] 1 sn Partea ovală și fără adâncuri a arșicului. 2 sn (Pex) Poziție, pe muchie, pe care o ia arșicul lovit sau căzut, în atingere cu pământul, cu partea compactă rezemată de pământ Si: (reg) armaș, vizir. 3 sn (Îcs) De-a ~ul sau ~ și bei ori ~-beiul Joc de copii care seamănă cu jocul de arșice. 4 i (Îoc bei) Cuvânt pe care îl pronunță unul sau mai mulți jucători care participă la sici¹ (3), pentru a anunța că pariază pe sici¹ (2). 5 sn (Reg) Fiecare dintre pietricelele folosite în jocul de copii denumit bornonac. corectat(ă)

sici² [At: SADOVEANU, O. XVIII, 253 / Pl: ~ / E: ucr січ] Sediu al organizației cazacilor zaporojeni. corectat(ă)

SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adîncituri a arșicului. Partea dimpotrivă [a arșicului], care stă pe pămînt, se numește sici. ISPIRESCU, la CADE.

sícĭ n., pl. urĭ (turc. sicn, temniță, siccan, temnicer). Munt. vest. Armaș la arșic. V. armaș, domn, beĭ, cĭucĭubeĭ.

sică sf [At: BRANZDA, FL. 413 / Pl: sici / E: ns cf osică²] Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice Si: (reg) garofiță-de-mare, limba-boului, limba peștelui, marchedon (Statice gmelini).

siciu sn vz sici¹

SICĂ, sici, s. f. Plantă cu frunze de un verde-închis, cu flori albăstrui sau roșietice (Statice Gmelini). Sica... se găsește prin fînețe. Face flori roșietice. ȘEZ. XV 122.

SICA s. f. pumnal cu lama ușor încovoiată. (< lat. sica)

SICĂ ~ci f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari, dispuse în rozete, cu flori violete, grupate în spiculețe, răspândită în deșerturi și pe litoral. /Orig. nec.

siciu n. partea arșicului ce stă pe pământ: la cine cade arșicul siciu, iea armășia ISP. [Turc. SYK, compact].

sici s. m., pl. sici, art. sicii

sici s. m., pl. sici

sici s. m., pl. sici

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

sica s. f.

sică s. f., g.-d. art. sicii; pl. sici

SICI s. armaș, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

SICI s. armaș, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

SICĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.

SICĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.

sici (-iuri), s. n. – 1. Parte rotunjită a arșicului. – 2. Armaș, ministru al poliției, slujbă care se obține la jocul de arșice, la tragerea cu fața în sus. Origine îndoielnică. După Tiktin, din tc. sicn „închisoare”, seccan „temnicer”; mai puțin probabil din tc. sik „masiv” (Șeineanu, II, 321).

sică s. f. – Plantă (Statice Gmelini). Origine necunoscută.

sici² s.n. (înv.) sediu al organizației cazacilor zaporojeni.

SÍCĂ s. f. Denumire dată plantelor erbacee perene din genurile Statice (= Goniolimon) și Limonium, familia plumbaginacee, cu tulpini ramificate, frunze mari, dispuse în rozete, flori mici, în spiculețe, și fructe capsule; sunt răspândite prin stepe, deșerturi și pe litoral.

sici, siciuri s. n. partea scobită a arșicului de miel (perdantă în jocul de copii „siciu-bei”)

siciu-bei expr. (înv.) joc de copii în care se folosesc arșicele de miel.