sfătuitor, ~oare [At: PRAV. 301 / V: (înv) svă~ / Pl: ~i, (rar) ~oare / E: sfătui + -tor] 1 smf Persoană care încearcă să determine pe cineva să ia o anumită hotârâre (într-o situație dificilă), să influențeze la adoptarea unei anumite atitudini, la rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: povățuitor, (pfm) sfetnic, (Înv, fam) dascăl, (înv) învățător, tocmitor. 2 smf (Spc) Persoană care convinge sau încurajează spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: povățuitor, (pfm) sfetnic, (înv, fam) dascăl, (înv) învățător, tocmitor. 3-4 smf, a (Înv; d. manifestările oamenilor) Îndrumător. 5 a (Înv; d. organisme administrative, legislative etc. sau d. voturile oamenilor) Consultativ (1). 6 sm (Spc) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia conducătorul unei țări în probleme de conducere Si: sfetnic.

SFĂTUITOR, -OARE, sfătuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care dă sfaturi, povățuitor. Școala și bunii sfătuitori i-au ridicat acolo unde sînt. SADOVEANU, E. 29.

sfătuitoare (desp. -tu-i-) s. f., g.-d. art. sfătuitoarei; pl. sfătuitoare

sfătuitoare (-tu-i-) s. f., g.-d. art. sfătuitoarei; pl. sfătuitoare

sfătuitoare s. f. (sil. -tu-i-), g.-d. art. sfătuitoarei; pl. sfătuitoare

SFĂTUITOR adj. v. consultativ.

SFĂTUITOR s., adj. 1. s. v. îndrumător. 2. adj., s. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, (înv.) îndreptător, purtător. (I-a fost un excelent ~.) 3. s. consilier, povățuitor, sfetnic. (~ al domnitorului.) 4. adj. îndrumător, povățuitor, (înv.) învățător. (Carte ~oare.)

sfătuitor adj. v. CONSULTATIV.

SFĂTUITOR s., adj. 1. s. călăuză, îndrumător, povățuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.) 2. adj., s. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, (înv.) îndreptător, purtător. (I-a fost un excelent ~.) 3. s. consilier, povățuitor, sfetnic. (~ al domnitorului.) 4. adj. îndrumător, povățuitor, (înv.) învățător. (Carte ~.)