SFĂTOȘENIE s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie.

sfătoșenie sf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: sfătos + -enie] 1 Plăcere de a da sfaturi (1), de a povesti etc Si: (reg) ocoșag, opșag, (fam) sfătoșie. 2-3 Comunicativitate (1-2). 4 (Îlav) Cu ~ Cu înțelepciune.

SFĂTOȘENIE, sfătoșenii, s. f. Însușirea de a fi sfătos. – Sfătos + suf. -enie.

SFĂTOȘENIE, sfătoșenii, s. f. Însușirea de a fi sfătos; comunicativitate. Un grup de tineri... se opri tot lîngă grupul lui moș Gheorghe, atrași de sfătoșenia lui. MIHALE, O. 520. Ce-o fi, om vedea, încheie cu sfătoșenie Tase chiristigiul. CAMIL PETRESCU, O. II 90.

sfătoșie sf [At: (a. 1897) PLR I, 478 / Pl: (rar) ~ii / E: sfătos + -ie] (Fam) Sfătoșenie (1).

sfătoșíe f. Pop. Fam. Calitatea de a fi sfătos. – Și -șénie.

sfătoșenie (desp. -ni-e) s. f., art. sfătoșenia (desp. -ni-a), g.-d. sfătoșenii, art. sfătoșeniei

sfătoșenie (-ni-e) s. f., art. sfătoșenia (-ni-a), g.-d. sfătoșenii, art. sfătoșeniei

sfătoșenie s. f. (sil. -ni-e), art. sfătoșenia (sil. -ni-a), g.-d. sfătoșenii, art. sfătoșeniei; pl. sfătoșenii

sfătoșenie, -niei gen. a.

SFĂTOȘENIE s. (rar) sfătoșie, (reg.) ocoșag. (~ unui bătrân.)

SFĂTOȘENIE s. (rar) sfătoșie, (reg.) ocoșag. (~ unui bătrîn.)