SFÂRTICAT, -Ă adj. v. sfârtecat.

sfârticat, ~ă a [At: POPA, V. 341 / V: ~tecat / Pl: ~ați, ~e / E: sfârtica] 1-2 Sfâșiat (1-2).

SFÂRTICAT, -Ă, sfârticați, -te, adj. Rupt, sfâșiat (în bucăți). [Var.: sfârtecat, -ă adj.] – V. sfârtica.

SFÂRTECA, sfârtec, vb. I. Tranz. A sfâșia, a rupe în bucăți. [Var.: sfârtica vb. I] – Lat. *exfracticare (<fractus).

SFÂRTECAT, -Ă, sfârtecați, -te, adj. Rupt, sfâșiat (în bucăți). [Var.: sfârticat, -ă adj.] – V. sfârteca.

SFÂRTICA vb. I v. sfârteca.

sfărtica v vz sfârtica

sfârteca v vz sfârtica

sfârtecat, ~ă a vz sfârticat

sfârtica [At: ȘINCAI, HR. I, 275/23 / V: ~teca, (îrg) sfăr~, spâ~, (înv) sfât~, spârtiga, (reg) sferteca, sfer~, șferteca / Pzi: sfârtic / E: nct] 1-2 vt A sfâșia (1-2). 3-4 vt A sfâșia (8-9) 5 vt (Rar) A zgâria. 6 vr (Înv; îf spârtica, spârtiga) A se dispersa (2). 7 vr (Reg; d. copite; îf spârtica) A se toci.

sfâtica v vz sfârtica

sferteca v vz sfârtica

sfertica v vz sfârtica

spârtica sn vz sfârtica

șfertica v vz sfârtica

SFÂRTECA vb. I v. sfârtica.

SFÂRTECAT, -Ă adj. v. sfârticat.

SFÂRTICA, sfârtic, vb. I. Tranz. A sfâșia, a rupe în bucăți. [Var.: sfârteca vb. I] – Lat. *exfracticare (< fractus).

SFERTICA vb. I v. sfîrtica.

SFÎRTECA vb. I v. sfîrtica.

SFÎRTECAT, -Ă adj. v. sfîrticat.

SFÎRTICA, sfîrtic, vb. I. Tranz. A sfîșia, a rupe în bucăți. Aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget, ca să-l poată apoi sfîrtica în bucățele. REBREANU, I. 28. Unde mi se pun amîndoi bețivii pe el și dă-i! dă-i! pănă-i sfîrticară toate hainele. RETEGANUL, P. IV 24. Lupul, văzînd un flăcău, îl sfîrtică. ȘEZ. V 158. ◊ Fig. Trîmbița sfîrtica aerul cu o insistență parc-ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. REBREANU, R. II 256. ♦ Fig. A critica aspru. Îndată tăbărîră asupra părintelui Dumitru, sfîrticîndu-l în toate felurile. SADOVEANU, la TDRG. – Variante: sfertica (VLAHUȚĂ, R. P. 44), sfîrteca (C. PETRESCU, A. R. 58, REBREANU, R. II 42) vb. I.

SFÎRTICAT, -Ă, sfîrticați, -te, adj. Sfîșiat (în bucăți). În trei luni de zile, cît fusese oprit de medici să vorbească fiindcă avea plămînul drept sfîrticat de o schije de obuz, îndrăgise tăcerea. REBREANU, P. S. 110. Țesutul sfîrticat al trupului, ca și al sufletului, crescuse zgîrci nesimțitor în locul cărnii vii de odinioară. POPA, V. 341. ◊ Fig. Era o zdreanță dintr-o veche moșie, sfîrticată, prinsă în pămînturile vecine. DAN, U. 4. – Variantă: sfîrtecat, -ă (CAMILAR, N. I 148) adj.

A SFÂRTICA sfârtic tranz. A rupe în bucăți (cu mâinile, cu dinții, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia. /Orig. nec.

sfârticà v. Mold. 1. a sfâșia, a rupe în bucăți: buzduganul sfârticat POP.; 2. fig. întrerupt: o noapte sfârticată EM. [Tras din sfert].

sfîrtíc, a -á v. tr. (d. sfert, vsl. četvrŭtŭ). Rup în bucăți, sfîrșiĭ: lupu a sfîrticat oaĭa. – Și sfértic. În Suc. șfértic: reviste crîmpotite și cărți șferticate (Kir. Șez. 30, 201). Vechĭ și Maram. spărtic (după parte). V. spîrcuĭ.

sfârteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfârtec, 2 sg. sfârteci, 3 sfârtecă; conj. prez. 1 sg. să sfârtec, 3 să sfârtece

!sfârteca (a ~) vb., ind. prez. 3 sfârtecă

sfârtica vb., ind. prez. 1 sg. sfârtic, 3 sg. și pl. sfârtică

sfîrtica

sfârtic.

SFÂRTECA vb. 1. a ciopârți, a sfâșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. a sfâșia, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ animalele sălbatice.) 3. a sfâșia, (înv. și reg.) a spârcui. (L-au ~ cu săbiile.)

SFÂRTECAT adj. 1. sfâșiat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfâșiat, (înv. și reg.) spârcuit. (~ de săbii.)

SFÎRTECA vb. 1. a ciopîrți, a sfîșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crîmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti, (prin Mold.) a cîrnosi, (prin Ban.) a cîrti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. a sfîșia, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ animalele sălbatice.) 3. a sfîșia, (înv. și reg.) a spîrcui. (L-au ~ cu săbiile.)

SFÎRTECAT adj. 1. sfîșiat, (înv. și reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfîșiat, (înv. și reg.) spîrcuit. (~ de săbii.)

sfârteca, sfârtec, (sfârtica), vb. tranz. – A ciopârți, a sfâșia. – Et. nec. (MDA); lat. *exfracticare (< fractus) (DEX).

sfârtecat, -ă, sfârtecați, -te, (sfârticat), adj. – Rupt, jerpelit: „Măi golan, măi sfârticat...” (Papahagi, 1925: 346). – Din sfârteca (MDA).