sfârnar sm [At: LB / V: (îrg) ~iu, (înv) sfor~, (reg) sfăr~, sfirnari, sârfariu / Pl: ~i / E: nct] 1 (Îrg) Negustor. 2-6 (Spc) Geambaș (1-5). 7 (Reg; dep) Om murdar. 8 (Reg; dep) Om rău.

sfârnar m. negustor de mărunțișuri: sfârnari foarte avuți BĂLC. [Origină necunoscută].

sârfariu^[1] sm vz sfârnar corectat(ă)

sfărnar sn vz sfârnar

sfârnariu sm vz sfârnar

sfirnari sm vz sfârnar

sfornar sm vz sfârnar

SFÎRNAR, sfîrnari, s. m. (Astăzi rar) Negustor (de vite și de alte mărfuri). Cămătari și sfîrnari foarte avuți. BĂLCESCU, O. II 224.

sfîrnár m. (rudă cu sfîrlă, sfîrlac). Vechĭ. Negustor, traficant. Fig. Șarlatan. V. geambaș.

sfârnar (înv., reg.) s. m., pl. sfârnari

sfârnar (rar) s. m., pl. sfârnari

sfârnar s. m., pl. sfârnari

SFÂRNAR s. v. comerciant, geambaș, negustor.

sfîrnar s. v. COMERCIANT. GEAMBAȘ. NEGUSTOR.

sfîrnar (-ri), s. m. – Comerciant. – Var. sfirnariu. Origine necunoscută. Legătura cu lat. fenerarius (Giuglea, Dacor., VI, 1551; REW 3241; cf. în contra Rosetti, I, 161), nu pare probabilă; explicație pornind de la sfîrlă nu este clară. Ar putea avea o legătură cu sl. (bg.) svarati „a amăgi”, căci se folosește în general cu nuanța de „negustor fără scrupule”. – Der. sfîrnărie, s. f. (comerț, negoț). Mai ales în Trans.

sfârnar, sfârnari, s.m. (înv. și reg.) 1. negustor de vite; geambaș; negustor de mărunțișuri. 2. om murdar; om lipsit de omenie.