sfârcuș sn [At: PĂCALĂ, M. R. 141 / V: (reg) sfăr~, sfercușă sf / Pl: ~uri / E: sfârc + -uș] (Reg; șhp) 1-2 Sfârc (mic) (3). 3-4 (Îf sfercușă) Sfârc (mic) (19). 5 (Csnp; îf sfărcuș) Bețigaș crestat pentru frecat urzici.

fărcuș sn vz sfârcuș

sfărcuș sn vz sfârcuș

sfercușă sf vz sfârcuș

sfârcuș, sfârcușuri, s.n. (reg.) 1. extremitate proeminentă a unor organe, a unor părți de organe, a unor oase; sfârc. 2. (în forma: sfercușă) vârful unui paloș. 3. (în forma: sfărcuș) bețigaș crestat pentru frecat urzicile.