opțiuni
  • info

2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFRUNTARE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

SFRUNTARE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

sfruntare sf [At: NEGULICI / Pl: ~tări / E: sfrunta] 1 Sfidare (1). 2 (Pex) Lipsă de rușine, de respect Si: aroganță, impertinență, insolență, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, semeție , sfidare (2), trufie, (pop) țâfnă, (înv) sfrunterie.

SFRUNTARE, sfruntări, s. f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; p. ext. nerușinare, obrăznicie. Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare. CAMIL PETRESCU, T. II 602. Mă mir că nu vi-i rușine să mințiți cu atîta sfruntare. REBREANU, I. 88. Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbușită. MACEDONSKI, O. II 274.

SFRUNTARE s.f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; (p. ext.) nerușinare, obrăznicie. [< sfrunta].

SFRUNTARE ~ări f. rar 1) v. A SFRUNTA. 2) Atitudine obraznică și disprețuitoare. /v. a sfrunta

sfruntare f. neobrăzare.

*sfruntáre f. (d. sfruntat). Nerușinare obraznică: a minți cu sfruntare.

SFRUNTA, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare.

SFRUNTA, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta (cu ostentație). – Din it. sfrontare.

sfrunta vt [At: NEGULICI / Pzi: 1 ~tez, 3 și 6 ~tează și sfruntă / E: it sfrontare] (Rar) A sfida (1).

SFRUNTA, sfruntez, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta.

SFRUNTA vb. I. tr. (Rar) A înfrunta. [< it. sfrontare].

SFRUNTA vb. tr. a înfrunta. (< it. sfrontare)

A SFRUNTA ~ez tranz. rar A înfrunta cu dispreț și în mod obraznic. /<it. sfrontare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfruntare (rar) s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

sfruntare (rar) s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

sfruntare s. f., g.-d. art. sfruntării; pl. sfruntări

sfrunta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. sfruntez, 3 sfruntează; conj. prez. 1 sg. să sfruntez, 3 să sfrunteze

sfrunta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sfruntează

sfrunta vb., ind. prez. 1 sg. sfruntez, 3 sg. și pl. sfruntează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFRUNTARE s. 1. provocare, sfidare. (Aruncă cuiva o ~.) 2. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

SFRUNTARE s. v. înfruntare, sfidare.

SFRUNTARE s. 1. provocare, sfidare. (Aruncă cuiva o ~.) 2. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

sfruntare s. v. ÎNFRUNTARE. SFIDARE.

SFRUNTA vb. v. brava, înfrunta, sfida.

sfrunta vb. v. BRAVA. ÎNFRUNTA. SFIDA.

Intrare: sfruntare
sfruntare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfruntare
  • sfruntarea
plural
  • sfruntări
  • sfruntările
genitiv-dativ singular
  • sfruntări
  • sfruntării
plural
  • sfruntări
  • sfruntărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: sfrunta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfrunta
  • sfruntare
  • sfruntat
  • sfruntatu‑
  • sfruntând
  • sfruntându‑
 singular plural
  • sfruntează
  • sfruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfruntez
 (să)
  • sfruntez
  • sfruntam
  • sfruntai
  • sfruntasem
a II-a (tu)
  • sfruntezi
 (să)
  • sfruntezi
  • sfruntai
  • sfruntași
  • sfruntaseși
a III-a (el, ea)
  • sfruntează
 (să)
  • sfrunteze
  • sfrunta
  • sfruntă
  • sfruntase
plural I (noi)
  • sfruntăm
 (să)
  • sfruntăm
  • sfruntam
  • sfruntarăm
  • sfruntaserăm
  • sfruntasem
a II-a (voi)
  • sfruntați
 (să)
  • sfruntați
  • sfruntați
  • sfruntarăți
  • sfruntaserăți
  • sfruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • sfruntează
 (să)
  • sfrunteze
  • sfruntau
  • sfruntară
  • sfruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfruntare, sfruntărisubstantiv feminin

  • 1. rar Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: provocare sfidare înfruntare
    • format_quote Ceea ce spui acum este o nouă sfruntare. CAMIL PETRESCU, T. II 602. DLRLC
    • format_quote Durerea mea cumplită De oarba ta sfruntare acum e-năbușită. MACEDONSKI, O. II 274. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfrunta DEX '09 DEX '98 DN

sfrunta, sfruntezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.