SFOIAG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak.

sfoiag [At: TDRG / P: sfo-iag / V: ~iog, ~iaj, ~ieg / Pl: ~iegi și (reg) ~iezi sm, ~uri sn / E: bg свояк] 1 sn (Olt) Mucegai. 2 sn (Olt) Miros de mucegai pe care îl prind vasele goale. 3 sm (Pop) Larva gândacului (Tenebrio molitor), de forma unui vierme cu corpul rotund și solzos, acoperit cu chitină tare, de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făină de grâu stătută Si: vierme-de-făină, (pop) molete¹, (reg) surdomaș. 4 sm (Lpl; îf sfoiog) Viermișori care se fac în fructele uscate. 5 sm (Ent; reg) Scolopendră (Scolopendra cingulata).

SFOIAG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebrio molitor), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Un fel de vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak.

SFOIAG (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. (Regional) Mucegai. Smîrcurile... prind deasupra sfoiag verde. STANCU, D. 350. 2. Larvă a unei specii de gîndaci, de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făina de grîu (Tenebrio molitor). ♦ Un fel de vierme asemănător cu rîma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede.

sfoiag m. (în Oltenia) 1. mucegaiu; 2. gândac de făină (Tenebrio molitor). [Origină necunoscută].

sfoĭág n., pl. inuz. urĭ (orig neșt.; bg. svoĭak înseamnă „cumnat”. Cp. cu sfaĭog). Vest. Mucegaĭ: case vechĭ de piatră cu gangurĭ întunecoase și scărĭ pe care vremea a semănat sfoĭag (ChN. 2, 70). – Și sfoĭog (pl. oage): aceleașĭ sfoĭog de barbă (a Jidanuluĭ) azvîrlit, peticit pe icĭ pe colo (CL. 1919, 3, 213).

sfaiog² sm vz sfoiag

sfoiaj sm vz sfoiag

sfoieg sm vz sfoiag

sfoiog sm vz sfoiag

sfoiag¹ (larvă de gândac; vierme) s. m., pl. sfoiegi

sfoiag² (mucegai) (reg.) s. n.

sfoiag² (mucegai) (reg.) s. n.

sfoiag¹ (larvă de gândac, vierme) s. m., pl. sfoiegi

sfoiag (mucegai) s. n.

sfoiag (larvă a unui gândac, vierme) s. m., pl. sfoiegi

SFOIAG s. v. molete, mucegai, mucezeală, mușiță, vierme de făină.

sfoiag s. v. MOLETE. MUCEGAI. MUCEZEALĂ. MUȘIȚĂ. VIERME DE FĂINĂ.

sfoiag (-iegi), s. m. – 1. Larvă a unei specii de gîndac (Terebrio molitor). – 2. (Trans.) Mucegai. – Var. (s)faiog, sfoiog. Origine îndoielnică. Pare să derive de la foi „a mișuna”, cu suf. -og. S-a mai pus în legătură cu sb. svud „miros de arsură” (Cihac, II, 341); cu lat. folium, cu suf. -ac (Pascu, Suf., 190); sau cu bg. svojak „cumnat” (Candrea; cf. Scriban). – Der. sfo(i)gi, vb. refl. (Olt., a se mucezi).