sfituire - definiție și paradigmă | dexonline

4 intrări

6 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sfitui vtr [At: ARH. OLT. XXI, 275 / Pl: ~esc / E: s- + fitui] (Reg) 1-2 A (se) termina.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de LauraGellner
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

șfițui¹ vr [At: LEXIC REG. 108 / Pzi: ? / E: șfiț + -ui] (Buc) A face baie¹.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

șfițui² vi [At: LEXIC REG. 108 / Pzi: ? / E: ger schwitzen „a transpira”] (Buc) A lucra din greu.

sursa: MDA2 (2010)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sfitui, sfituiesc, vb. IV (reg.) a (se) termina.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

șfițui¹, șfițuiesc, vb. IV refl. (reg.) a se îmbăia.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

șfițui², șfițuiesc, vb. IV (reg.) a lucra din greu.

sursa: DAR (2002)
adăugată de blaurb.
acțiuni
- flag semnalează o greșeală
- link permalink

Intrare: sfituire

sfituire

infinitiv lung (IL107)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	sfituire	sfituirea
nominativ-acuzativ	plural	sfituiri	sfituirile
genitiv-dativ	singular	sfituiri	sfituirii
genitiv-dativ	plural	sfituiri	sfituirilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

Intrare: sfitui

sfitui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (VT408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) sfitui	sfituire	sfituit sfituitu‑	sfituind sfituindu‑	singular	plural
		(a) sfitui	sfituire	sfituit sfituitu‑	sfituind sfituindu‑	sfituiește	sfituiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	sfituiesc	(să) sfituiesc	sfituiam	sfituii	sfituisem
	a II-a (tu)	sfituiești	(să) sfituiești	sfituiai	sfituiși	sfituiseși
	a III-a (el, ea)	sfituiește	(să) sfituiască	sfituia	sfitui	sfituise
plural	I (noi)	sfituim	(să) sfituim	sfituiam	sfituirăm	sfituiserăm sfituisem
	a II-a (voi)	sfituiți	(să) sfituiți	sfituiați	sfituirăți	sfituiserăți sfituiseți
	a III-a (ei, ele)	sfituiesc	(să) sfituiască	sfituiau	sfituiră	sfituiseră

Intrare: șfițui

șfițui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a

verb (V408)		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) șfițui	șfițuire	șfițuit șfițuitu‑	șfițuind șfițuindu‑	singular	plural
		(a) șfițui	șfițuire	șfițuit șfițuitu‑	șfițuind șfițuindu‑	șfițuiește	șfițuiți

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	șfițuiesc	(să) șfițuiesc	șfițuiam	șfițuii	șfițuisem
	a II-a (tu)	șfițuiești	(să) șfițuiești	șfițuiai	șfițuiși	șfițuiseși
	a III-a (el, ea)	șfițuiește	(să) șfițuiască	șfițuia	șfițui	șfițuise
plural	I (noi)	șfițuim	(să) șfițuim	șfițuiam	șfițuirăm	șfițuiserăm șfițuisem
	a II-a (voi)	șfițuiți	(să) șfițuiți	șfițuiați	șfițuirăți	șfițuiserăți șfițuiseți
	a III-a (ei, ele)	șfițuiesc	(să) șfițuiască	șfițuiau	șfițuiră	șfițuiseră

Intrare: șfițuire

șfițuire

infinitiv lung (IL107)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	șfițuire	șfițuirea
nominativ-acuzativ	plural	șfițuiri	șfițuirile
genitiv-dativ	singular	șfițuiri	șfițuirii
genitiv-dativ	plural	șfițuiri	șfițuirilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

* formă nerecomandată sau greșită – (arată)

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)