sfințitate sf [At: CR (1830) 4²/31 / Pl: ? / E: cdp lat sanctitas, -atis, fr sainteté] (Îvr; art; urmat de un aps sau de un ppr) Sfinție (7). corectat(ă)

sfințitate s. f. (Înv., rar, art.; urmat de un adj. pos. sau pron. pers.) Sfinție (3). – După lat. sanctitas, -atis, fr. sainteté.

sfințitate s.f. (înv.; art.; urmat de un adj. posesiv sau de un pronume personal, termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un cleric) sfinția.