10 definiții pentru «sfida»   conjugări

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SFIDÁ ~éz tranz. (persoane, lucruri) A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele); a desfide. /<it. sfidare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFIDÁ vb. I. tr. A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. [< it. sfidare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SFIDÁ vb. tr. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. (< it. sfidare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

sfidá vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. și pl. sfideáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sfidá (-déz, -át), vb. – A desfide. It. sfidare.Der. sfidător, adj. (provocator).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*sfidéz v. tr. (it. sfidare. V. desfid). Desfid, privesc pe cineva provocator chemîndu-l la luptă saŭ la întrecere dacă-ĭ dă mîna.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink