SFEȘTANIE, sfeștanii, s. f. (La ortodocși) Slujbă religioasă, constând din rugăciuni și stropirea cu apă sfințită, oficiată de preot în anumite împrejurări. [Var.: (reg.) feștanie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije.

sfeștanie sf [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ten~, sve~, sveșten~, (reg) ~estatină, șâș~^[1], sviș~, așe~, feștane, fe~, șiș~ / Pl: ~ii / E: slv освѧштєниѥ] Slujbă religioasă care constă în rugăciuni și din stropirea cu agheasmă, care se efectuează la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții etc. sau la cererea credincioșilor în diferite alte ocazii. corectat(ă)

SFEȘTANIE, sfeștanii, s. f. Slujbă religioasă oficiată de preot la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții etc. sau la diferite cerințe ale credincioșilor, constând în rugăciuni și în stropirea cu apă sfințită. [Var.: (reg.) feștanie s. f.] – Din sl. [o]svenštenije.

SFEȘTANIE, sfeștanii, s. f. Slujbă religioasă făcută la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții etc. Sfeștania oficială trebuia să aibă loc la ora 9. SADOVEANU, O. VI 359. Puțurile cu ghizduri se sleiră cu sfeștania cuvenită. DELAVRANCEA, S. 227. – Variantă: (popular) feștanie s. f.

SFEȘTANIE ~i f. Slujbă religioasă oficiată la cererea credincioșilor pentru a sfinți ceva (o casă, o fântână etc.). [G.-D. sfeștaniei; Sil. -ni-e] /<sl. (o)svenštenije

sfeștanie f. sfințirea mică a apei la ocaziuni solemne (în opozițiune cu Boboteaza sau sfințirea cea mare). [Rut. SĬVIEȘTENIIE].

sfeștánie și feștánie și (vechĭ) sfeșténie f. (vsl. svenšieniĭe, d. sveniŭ, sfînt; rus. svĕaščénie. V. sfînt). Sfințirea apeĭ la Bobotează (sfeștania mare), la inaugurărĭ, la deschiderea unuĭ an școlar ș.a. Triv. Înjurătură în care e pomenită sfeștania. – Vechĭ și osfeștánie și -énie (vsl. osvenšteniĭe). V. pogrebanie, grijanie.

așeștanie sf vz sfeștanie

feștanie sf vz sfeștanie

sâștanie^[1] sf vz sfeștanie

sfestatină sf vz sfeștanie

sfeștenie sf vz sfeștanie

sviștanie sf vz sfeștanie

feștanie f. V. sfeștanie.

feștánie, V. sfeștanie.

sfeștanie (desp. -ni-e) s. f., art. sfeștania (desp. -ni-a), g.-d. art. sfeștaniei; pl. sfeștanii, art. sfeștaniile (desp. -ni-i-)

sfeștanie (-ni-e) s. f., art. sfeștania (-ni-a), g.-d. art. sfeștaniei; pl. sfeștanii, art. sfeștaniile (-ni-i-)

sfeștanie s. f. (sil. -ni-e), art. sfeștania (sil. -ni-a), g.-d. art. sfeștaniei; pl. sfeștanii, art. sfeștaniile (sil. -ni-i-)

sfeștanie, -niei gen. a.

SFEȘTANIE s. (BIS.) consacrare, sfințire, târnoseală, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (~ unei biserici.)

SFEȘTANIE s. (BIS.) consacrare, sfințire, tîrnoseală, tîrnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, tîrnosanie, tîrnositură. (~ unei biserici.)

sfeștanie, sfeștanii, (feștanie), s.f. – (bis.) Slujbă religioasă oficiată de preot la solicitarea credincioșilor constând în rugăciuni și stropirea cu apă sfințită a gospodăriilor și a oamenilor. – Din sl. svenštenije (Scriban, DEX, MDA).

feștanie, s.f. – v. sfeștanie.

feștanie, feștanii, (sfeștanie), s.f. – (rel.) Slujbă de sfințire, de binecuvântare a unui imobil, a unei construcții noi. – Din sfințire „binecuvântare” (< sl. svetǔ „sfânt”).