SFINȚIE, sfinții, s. f. (în forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.

sfinție sf [At: PSALT. HUR. 50^r/7 / V: (înv) sfen~, sven~, svi~ / Pl: ~ii / E: sfânt + -ie] 1-3 (Înv; lsg) Sfințenie (1-3). 4 (Îvr; lsg) Venerație. 5 (Înv) Biserică. 6 (Îs) ~ia sfinților Sfânta sfintelor. 7 (art; urmat de un adjectiv posesiv sau de un pronume personal) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un cleric, un sfânt (10) sau despre Dumnezeu Si: (înv) sfințire (13), (reg) sânție, (îvr) sfințitate. 8 (Reg) Sifilis . corectat(ă)

SFINȚIE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.

SFINȚIE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv de pers. 2 și 3 sg. sau pl.) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui dumnezeu. Căldura pustiei era acum cuptorul lui dumnezeu, în care sfinția-sa coace pînile pămîntului. SADOVEANU, O. L. 90. Slujește părintele Anghel, dar rar de tot, că sfinția-sa locuiește departe. GALACTION, O. I 40. Ei, Harap-Alb, zise sfînta Duminică, așa-i că am scos-o la capăt și asta? – Așa; cu ajutorul lui dumnezeu și cu al șfinției-voastre, răspunse Harap-Alb. CREANGĂ, P. 227.

sfinție f. titlu de onoare dat preoților: Sfinția sa.

sfinție f. (d. sfînt). Calitatea de a fi sfînt. sanctitate (Epitet respectuos preuților): Sfinția Sa (prescurtat S. S.) Părintele Va-sile. (Arhiereilor și episcopilor Preasfinția Sa). – Vechĭ osf- (în preaosfinție, după vsl. prĭeosvenštistvo) și sfenție. V. sînție.

sfenție sf vz sfinție

svinție sf vz sfinție

sfentésc, țésc, -țíe V. sfințesc, -ție.

+sfinție (sfințenie; venerație) (înv., rar) s. f., art. sfinția, g.-d. sfinții, art. sfinției corectat(ă)

Sfinția Ta/Sa/Voastră loc. pr., g.-d. Sfinției Tale/Sale/Voastre (către/despre prelați); Sfinția Sa abr. S.S.

Sfințiile Lor (desp. -ți-i-) loc. pr. pl. (despre prelați)

Sfințiile Voastre (desp. -ți-i-) loc. pr. pl. (către prelați)

Sfinția Sa loc. pr., g.-d. Sfinției Sale, pl. Sfințiile Lor

Sfinția Ta loc. pr., g.-d. Sfinției Tale

Sfinția Voastră loc. pr., g.-d. Sfinției Voastre

Sfințiile Voastre (-ți-i) loc. pr.

Sfințiile lor s. f. pl. art. + pr.

SFINȚIE s. v. biserică, casa domnului, lues, sfințenie, sifilis.

sfinție s. v. BISERICĂ. CASA DOMNULUI. LUES. SFINȚENIE. SIFILIS.

sfinție, sfinții s. f. 1. (Înv.) Sfințenie. 2. (Rar) Venerație. 3. (Art., urmat de un adj. pos. sau pron. pers.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un cleric, despre un sfânt sau despre Dumnezeu; (înv.) sfințire, (înv., rar) sfințitate. – Din sfânt + suf. -ie.