sfen sn [At: CANTUNIARI, L. M. / Pl: ~uri / E: fr sphène] (Min) Silicat natural de calciu și de titan, cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-verzuie sau brună, lucios, frecvent în rocile eruptive, întrebuințat ca piatră semiprețioasă Si: titanit.

SFEN s.n. (Chim.) Titanit. [< germ. Sphen, cf. gr. sphen – colț].

SFEN¹ s. n. titan. (< germ. Sphen)

SFEN n. 1) Mineral de culoare galbenă, brună sau verde, silicat natural de calciu și de titan întrebuințat ca piatră semiprețioasă și ca materie primă pentru obținerea oxidului de titan; titanit. 2) Piatră semiprețioasă corespunzătoare. /<fr. sphene

SFEN²(O)- elem. „colț, unghi”. (< fr. sphén/o/-, cf. gr. sphen)

sfen s. n., pl. sfenuri

!sfen s. n., pl. sfenuri

sfen s. n., pl. sfenuri

SFENO- „colț, unghi; colțuros, cuneat”. ◊ gr. sphen, os „unghi, colț, pană” > fr. sphéno-, germ. id., engl. id., it. sfeno- > rom. sfeno-. □ ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze colțuroase; ~id (v. -id), s. n., os median, nepereche, situat în partea mijlocie a bazei craniului; ~pteris (v. -pteris), s. m., plantă fosilă din carbonifer și liasic, prezentînd caractere de ferigă arborescentă, cu foliole mărunte și opuse; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a sfenoidului.

SFEN ( fr.; {s} gr. sphen „colț”) s. n. Silicat natural de titan și de calciu, cristalizat în sistemul monoclinic. Are culoarea galbenă-brună, luciul adamantin sau gras și apare frecvent ca mineral accesoriu al rocilor eruptive și metamorfice; fiind un mineral chimic stabil, se acumulează în aluviuni. Poate servi ca materia primă pentru obținerea oxidului de titan.

SFEN s. (MIN.) titanit.

SFEN s. (MIN.) titanit.