SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

SFANȚ s. 1. v. pitac. 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFANȚ s. v. ban, franc, gologan, para.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sfanț (-ți), s. m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanțig, sfanțih, svanțih. Mr. sfanțic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănțoaică, s. f. (monedă de 10 creițari); sfănțui, vb. (a mitui); sfănțuială, s. f. (mituire).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sfanț s. m., pl. sfanți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink