SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A SFĂRÂMÁ sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eșueze; a zădărnici. ◊ ~ lanțurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE SFĂRÂMÁ mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăți. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acțiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMÁ vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fărâmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMÁ vb. v. canoni, căzni, chinui, consuma, crăpa, despica, distruge, forța, frământa, munci, necăji, nimici, osteni, sforța, sili, sparge, spinteca, strădui, tăia, trudi, zbate, zbuciuma.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sfărâmá vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sg. și pl. sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 sg. și pl. sfărâme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMĂ s. v. fărâmă, firimitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sfărâmă s. f., g.-d. art. sfărâmei; pl. sfărâme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea [!] uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fărî́mă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne [!]. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink