sextă sf [At: FILIMON, O. I, 197 / Pl: ~te / E: fr sexte, ger Sexte, it sesta] (Muz) 1 Treapta a șasea a gamei diatonice. 2 Interval de la orice notă până la cea de-a șasea în ordinea gamei diatonice.

SEXTĂ, sexte, s. f. 1. Treapta a șasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice notă dată pînă la cea de-a șasea, în ordinea gamei diatonice.

SEXTĂ s.f. (Muz.) Interval într-o gamă diatonică, cuprinzînd șase note consecutive; treapta a șasea de la o treaptă dată. [< lat. sextus, cf. fr. sexte, germ. Sexte].

SEXTĂ s. f. (muz.) interval într-o gamă diatonică de șase trepte; treapta a șasea de la o treaptă dată; supradominantă. (< fr. sexte, germ. Sexte)

SEXTĂ ~e f. muz. Treapta a șasea a gamei diatonice, care cuprinde șase trepte ale scării muzicale. /<fr. sexte, germ. Sexte, it. sesta

sextă s. f., g.-d. art. sextei; pl. sexte

sextă s. f., g.-d. art. sextei; pl. sexte

sextă s. f., g.-d. art. sextei; pl. sexte

sextă (< fr. sexte „a șasea”) 1. Intervalul* (simplu) dintre o treaptă* și a șasea (ascendent sau descendent) a scării muzicale diatonice*; se notează uneori cu cifra 6. Tipuri diatonice în sistemul temperat*: s. mare (ex. do-la, sol-mi) valorează 4 1/2 tonuri* și se cifrează 6 M. Cu ajutorul alterațiilor* se obțin s. cromatice* de diferite tipuri: s. mărită (ex.: do-la diez, sol bemol-mi) cuprinde 5 tonuri și se cifrează 6+; s. micșorată (ex.: la diez-fa, do diez-la bemol) cuprinde 3 1/2 tonuri și se cifrează 6-. S. mare și cea mică sunt intervale consonante*, pe când s. mărită și cea micșorată sunt disonante*. În sistemul temperat și tonal, s. sunt enarmonice (2) cu multe alte intervale purtând diferite denumiri; mai apropiate sunt cvinta* și septima* (ex.: do-la bemol = do-sol diez și re bemol-si bemol = do diez-si bemol), iar mai îndepărtate cvarta* și octava, în care caz sunt necesare duble alterații. Prin răsturnare, s. mare devine terță* mică, iar s. mică terță mare; s. micșorată devine terță mărită, iar s. mărită terță micșorată. 2. Treapta a șasea a unei gamei, numită și supradominantă*, rar subsensibilă. 3. Orice acord* tonal care poate fi redus, prin răsturnare*, la un acord de s.; răsturnarea I a trisonului. Având rădăcini în muzica pop. napolitană, s. napolitană este un acord format din terța mică și s. mică pe subdominantă*, de obicei în tonalități (2) minore*, cu efecte patetice, atunci când este urmat direct de acord de tonică* sau trecând prin cel de septimă al dominantei* (ex.: în tonalitatea mi minor* succesiunea la-do-fa becar (la-si-re diez) → sol-si-mi). ♦ Sunetele diatonice cuprinse într-un interval de s. mare (ex.: succesiunea do-re-mi-fa-sol-la) au constituit hexacordul* medieval, corespunzând, ca celulă scalară, tetracordului* din antic., înlocuit în sec. 18 de octavă*. În gama naturală* (G. Zarlino) există o s. mare, fa-re 27/16, care întrece cu o comă* sintonică 81/80 celelalte s. mari (do-la, re-si și sol-mi, toate corespunzând raportului 5/3). Celelalte trei s. sunt mici (mi-do, la-fa și si-sol) și corespund raportului 8/5. Prin răsturnare, s. mare fa-re dă terța* mică re-fa 32/27, mai mică cu o comă sintonică 81/80 decât celelalte trei terțe mici (mi-sol, la-do și si-re).