SETE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din cauza deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ◊ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

sete sfs [At: PSALT. 134 / E: ml sitis, -is] 1 Stare fiziologică complexă constând din senzația particulară de uscăciune a mucoasei gurii și a gâtului și din impulsul de a bea lichide ca urmare a deshidratării țesuturilor organismului. 2 (Îlav) Cu (sau, reg, în) ~ Cu înverșunare Si: violent. 3 (Fig; pgn) Dorință (arzătoare). 4 (Îlav) Cu ~ Cu pasiune Si: stăruitor. 5 (Îal) Cu lăcomie. 6 (Îe) A-i fi cuiva ~ de ceva (sau de cineva) A fi cuprins de o dorință puternică. 7 (Înv) Secetă (2).

SETE s. f. Senzație fiziologică pe care o au oamenii, animalele sau păsările când simt nevoia să bea apă din pricina deshidratării țesuturilor organismului. ♦ Fig. Poftă, dorință arzătoare; dor. ♦ Loc. adv. Cu sete = cu pasiune, cu nesaț; p. ext. cu putere, cu violență, tare. – Lat. sitis.

SETE s. f. 1. Senzație pe care o au oamenii și animalele cînd simt nevoia să bea apă. Setea îmi era cumplită: mi se uscase limba în gură. SADOVEANU, N. F. 72. Spînul se preface că-i e sete și cere plosca cu apă de la stăpînu-său. CREANGĂ, P. 204. Așa jalnic de ce cînți? Ori ți-i foame, ori ți-i sete, Ori ți-i dor de codru verde? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. Fig. Poftă necumpătată, dorință arzătoare; dor. Setea cea mare de viață, setea adîncă îmi cuprinse sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. Vorbește cum o îndeamnă ura, setea de răzbunare. GHEREA, ST. CR. II 261. De cine mi-i mie dor, Departe-i depărtișor; De cine mi-i mie sete, Nice-l văd, nice mă vede. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Loc. adv. Cu sete = cu nesaț, p. ext. cu putere; tare, violent. Paloșul lui bătea repede în rînduri, cu sălbătăcie și cu sete. SADOVEANU, O. I 256. Îi arde cu sete cîteva palme. CARAGIALE, O. III 11. Cînd cu sete cauți forma ce să poată să le-ncapă. Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă? EMINESCU, O. I 137.

SETE f. 1) Senzație fiziologică provocată periodic de necesitatea de a bea apă. ◊ A muri (sau a se usca) de ~ a fi foarte însetat. 2) fig. Dorință aprinsă. ~ de libertate. ◊ Cu ~ a) cu nesaț; cu pasiune; b) foarte tare; cu putere. [G.-D. setei] /<lat. silis

sete f. 1. trebuința de a bea: mi-e sete; 2. fig. poftă necumpătată: setea de aur; 3. ardoare, putere: a da cu sete. [Lat. SITIS].

séte f. fără pl. (lat. sĭtis, it. sete, pv. set, fr. soif, sp. sed, pg. sede). Nevoĭa de a bea: mĭ-e sete, mĭ-am astîmpărat setea. Fig. Dorință (poftă, lăcomie) necumpătată: setea de aur.

ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

setă sf [At: DN³ / Pl: ? / E: it, lat seta] (Blg) Păr vegetal țepos.

șes, șeasă [At: PSALT. HUR. 53^v/9 / V: (reg) ~t, șeț, șez sn, a, ~c, ~tru, șeș sn / Pl: șeși, ~e a, ~uri sn, (înv) ~ure a / E: ml sessus (Par: al lui sedere „a ședea”)] 1 a (Rar; d. pământ, regiuni) Care este plan Si: drept (34), întins, neted, (rar) șesos. 2 a (Îvr; d. obiecte) Plat. 3 a (Gmt; îvr; îs) Triunghi șeț Triunghi plan. 4 sn Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine Si: câmpie (1), (reg) pustă, șestină¹ (1), (înv) șesime² (1). 5 sn Suprafață plană de pământ situată într-o depresiune Si: (reg) șestină¹ (2), zăpodie. 6 sn (Pop) Platou (pe munte sau pe deal) Si: (reg) șestină¹ (3). 7 sn (Îvr; pex) Suprafață plană a obiectelor. 8 sn (Îvr) Parte a corpului patrupedelor cuprinsă între șolduri¹ (2) și coaste.

ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

ȘES², ȘEASĂ, șese, adj. (Despre pămînturi, locuri, regiuni etc.) Neted, plan, întins. Au picat în coarnele unui țap care păștea pe un cîmp șes, foarte frumos. SBIERA, P. 166. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adînc. EMINESCU, O. I 43. – Variantă: (învechit și regional) șeț, șeață (ODOBESCU, S. A. 83, TEODORESCU, P. P. 111) adj.

ȘEȚ, ȘEAȚĂ adj. v. șes².

SETĂ s.f. (Biol.) Păr vegetal țepos. [< it., lat. seta].

SETĂ s. f. 1. păr vegetal țepos. 2. pedicelul capsulei, la briofite. (< lat. seta)

ȘES² șeasă (șeși, șese) rar (despre forme de relief) Care este întins și neted; plat. Câmp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um

șes a. neted, fără înălțimi, vorbind de suprafețe: teren șes. [Lat. (LOCUS) SESSUS]. ║ n. 1. suprafață netedă; 2. mare întindere de pământ într’o țară: șesul Bărăganului.

șeț a. șes: câmpia șeață OD.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.

șeț, V. șes.

sete s. f., g.-d. art. setei

sete s. f., g.-d. art. setei

sete s. f., g.-d. art. setei

sete

!șes¹ (pop.) adj. m. (+ s. n.: pământ ~); f. șeasă (regiune ~), pl. șese

șes¹ (pop.) adj. m.; f. șasă, pl. șese

setă s. f., pl. sete

șes adj. n., f. șasă; pl. n. și f. șese

SETE s. (FIZIOL.) însetare, (înv. și reg.) însetoșare. (Senzația de ~.)

SETE s. v. secetă, uscăciune.

SETE s. însetare, (înv. și reg.) însetoșare. (Senzația de ~.)

sete s. v. SECETĂ. USCĂCIUNE.

ȘES s., adj. 1. s. v. câmpie. 2. adj. v. drept. 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

ȘES s., adj. 1. s. (GEOGR.) cîmp, cîmpie, (reg.) cohalm. (Regiune de ~.) 2. adj. drept, neted, plan, plat, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (Un loc ~; o suprafață ~.) 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

sete s. f. – 1. Dorința de a bea. – 2. Pasiune, ardoare. – Mr., megl. seate, megl. sęti, istr. sęte. Lat. sῑtis (Pușcariu 1587; REW 7961), cf. vegl. sait, it. sete, prov., cat. set, fr. soif, sp. sed, port. sede. – Der. seteciune, s. f. (înv., sete); setos, adj. (care are sete; pasionat); setilă, s. f. (poreclă pentru cel care bea mult); înseta, vb. (a avea sete; a face sete; a fi lipsit de apă; a lăsa fără apă; a dori); înșetoșa, vb. (a face sete; a avea sete; a lăsa fără apă).

șes (-easă), adj. – Plan, neted. – Var. șeț. Lat. sĕssus (Pușcariu 1586; REW 7882), cf. alb. šeš (după REW rom. ar proveni din alb., opinie nefondată); cf. și ședea. – Der. șeș, s. n. (cîmpie); șest, s. n. (parte netedă a unui obiect; Banat, șes), a cărui explicație pare dificilă (după Candrea, dintr-un lat. *sĕssĭtum); șestină (var. șeștină), s. f. (Olt., Trans., șes, cîmpie).

șeț s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins pește.

SÈTE [set], oraș în S Franței (Languedec-Roussillon), situat pe țărmul G. Lion al M. Mediterane la poalele m-ților Saint-Clair, la 29 km SSV de Montpellier; 66,4 mii loc. (1999). Port comercial pentru exportul vinului și al produselor petroliere. Rafinărie de petrol (Frontignan). Constr. navale. Ind. chimică, a fosfaților, cimentului și alim. (conserve de pește, alcool). Institut de biologie marină. Muzeu memorial „Paul Valéry”. Stațiune balneară. Până în 1827 s-a numit Cette.

Sete v. Set 2, 5.

GUAÍRA (SALTO DOS SETE QUEDAS), mare cascadă pe fl. Paraná formată din 18 căderi de apă, la granița dintre Brazilia și Paraguay; 114 m înălțime. Lățime max.: 4.850 m. Cascada cu cel mai mare debit din lume (13.300 m³/sec.). Turism.

SALTOS DOS SETE QUEDAS v. Guaíra.

SÉTĂ (< lat. seta) s. f. Formațiune alungită, țepoasă sau filformă, rigidă. Ex. perii aspri, rigizi, prezență pe tulpină, frunze, caliciu, la unele plante; proeminențele țepoase goale pe dinăuntru, ale epidermei la unele insecte; perii (cheții) chitinoși ai viermilor anelizi.

Auri sacra fames! (lat. „Blestemata sete de aur!”) – Vergiliu, Eneida (III, v. 57). Regele Priam al Troiei încredințase pe fiul lui cel mic Polidor, impreună cu o parte însemnată din tezaur, ginerelui său Polimnestor, regele Traciei. Mînat de lăcomie, acesta îl omorî pe Polidor și puse mîna pe averi. „Blestemată sete de aur, la cîte nu împingi tu pe oameni!” Cu aceste cuvinte Vergiliu înfierează pe cei lacomi de avere, pe cei care în goana lor aprigă după bogăție, se abat de la morală, calcă-n picioare virtuți, sentimente, făgăduieli, drepturi sfinte. Graiul nostru a creat pentru „auri sacra fames” un echivalent foarte plastic: „Banul este ochiul dracului”. „…banii nu sînt numai unul din obiectivele patimii de îmbogățire, ci însuși obiectul acesteia. Această patimă este în esență Auri sacra fames” (K. Marx, Elemente de critică a economiei politice, p. 133-134). LIT.

L’appétit vient en mangeant, mais la soif s’en va en buvant (fr. „Pofta vine mîncînd, dar setea trece bînd”) – Din Gargantua (cap. V) de Rabelais. De obicei, se citează numai prima parte, care de altfel a devenit o zicală foarte populară. De la mîncarea propriu-zisă, proverbul a trecut la sensul figurat, spre a caracteriza în general lăcomia nepotolită a acelora care, cu cît au mai mult cu atît vor și mai mult. LIT.

(Poftă sau sete de) Gargantua – Numele acesta, de origine spaniolă, aparține eroului uneia dintre cele mai ilustre opere satirice universale: Vie inestimable du grand Gargantua, père de Pantagruel, apărută în 1532. Autorul ei, marele satiric francez François Rabelais, povestind nașterea lui Gargantua (prin care satirizează setea de cuceriri a regilor, Gargantua reprezentînd pe Francisc I), scrie: „Cînd se născu, el nu țipă ca alți copii: mié, mié, ci cu glas tare exclamă: Da-ți-mi de băut! Vreau să beau! Băutură!” (Garganta în spaniolă înseamnă de altfel „gîtlej”). Așa a debutat în viață mărimea sa Gargantua, pentru a cărui alăptare a fost nevoie de 17 913 vaci! Se înțelege acum de ce numele lui a ajuns proverbial și e folosit pentru a sugera o poftă monstruoasă a unui mîncău imposibil de potolit, sau o sete deopotrivă de uriașă (la propriu ori la figurat). LIT.