2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.

sergent sm [At: N. COSTIN, LET. II, 73/17 / V: (înv) ~e, ~eant, serjant, serje~, sarjant, șerjant, (reg) serjă, sărjent / Pl: ~nți / E: fr sergent, rs сержант, pn sierzant, ger Sergeant] 1 Grad militar imediat superior gradului de caporal. 2 Persoană care are gradul de sergent (1). 3 Funcția sergentului (2). 4 Titlul sergentului (2). 5 Perioadă în care sergentul (2) și-a exercitat funcția. 6 (Iuz; șîs ~ de stradă, ~ de noapte) Polițist (1) care asigura paza în timpul zilei (sau al nopții) într-un oraș Si: gardian, gardist, (înv) zapciu, (arg) scatiu (6), sticlete (8).

SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în miliție, imediat superior gradului de caporal; persoană avînd acest grad. Mai tîrziu un sergent care face legătura la batalion mă lămurește. CAMIL PETRESCU, U. N. 338. Radu luă loc, privind la sergentul șef de post, Iftodiu Dumitru, cu cea mai mare nedumerire. C. PETRESCU, Î. II 170. Sergentul jandarmilor din sat a înaintat semeț prin mulțime pînă la scamatorul urcat pe scaun. SAHIA, N. 68. Se știa că la cazarmă [Bălcescu] aduna pe lîngă dînsul, în orele de recreație, mai mulți sergenți și soldați cărora le povestea despre vitejiile romînilor în luptele cu turcii. GHICA, S. A. 141. ◊ Sergent-major = persoană care urmează în grad după sergent. Îl cercetează un sergent-major. STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți-majori care uitau că nu sînt la cazarmă, astfel că vă înjurau și vă băteau ca pe soldații lor. PAS, Z. I 112. 2. (În trecut, de obicei determinat prin «de stradă») Agent de poliție însărcinat cu menținerea ordinii publice pe străzi și cu paza vieții și avutului cetățenilor; gardian, gardist. V. polițist. Căpătă de la un sergent de stradă lămuririle de care avea nevoie. GALAN, B. I 16. Pleacă, fiindcă acum chem sergentul! C. PETRESCU, C. V. 270. Birjarii... trag cu biciul, sergenții îi cară la pumni, iar țăranul zăpăcit, pierdut nu știe... unde să cîrmească. GHEREA, ST. CR. III 126.

SERGENT s.m. Grad inferior în armată sau în miliție, mai mare decît cel de caporal; militar care are acest grad. ♦ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer. [< fr. sergent].

SERGENT s. m. grad militar superior celui de caporal. ♦ ~ -major = primul grad militar acordat subofițerilor. (< fr. sergent)

SERGENT ~ți m. 1) Militar cu grad imediat superior caporalului. 2): ~ de stradă slujbaș la poliție cu misiunea de a menține ordinea publică pe străzile unui oraș; gardist. /<fr. sergent, germ. Sergeant

sergent m. 1. grad inferior în armată: sub-ofițer; sergent-major, primul sub-ofițer al unei companii de infanterie, însărcinat cu contabilitatea; sergent-furier, ajutorul sergentului-major și care poartă grija proviziunilor; 2. agent de poliție numit și gardian: chiamă pe un sergent.

*sergént m. (fr. sergent, d. lat. serviens, -éntis, care servește. V. servant). Subofițer din orĭ-ce armă saŭ serviciŭ. Gardist (numit și gardian, sergent de oraș orĭ sergent de stradă). Sergent major (cu art. sergentu major saŭ și sergent-majoru), primu sergent, acela care ținea contabilitatea uneĭ companiĭ (V. vagmistru și plotonier). Sergent furier, sergentu care ține corespondenta, secretaru companiiĭ, escadronuluĭ, bateriiĭ ș.a.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.

sarjant[1] sm vz sergent corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

sărge[1] sm vz sergent

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

serja[1] sm vz sergent

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală. Posibil să fie vorba de varianta șerjant, pentru care nu există o referință încrucișată — LauraGellner

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.

MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau...Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.

sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.

sergent-major s. m., pl. sergenți-majori; abr. serg.-maj. erată

sergent-major s. m., pl. sergenți-majori; abr. serg.-maj.

sergent-major s. m., pl. sergenți-majori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SERGENT s. gardian, (pop.) gardist, vardist, (înv.) zapciu, (arg.) scatiu, sticlete. (~ de stradă.)

SERGENT s. gardian, (pop.) gardist, vardist, (înv.) zapciu, (arg.) scatiu, sticlete. (~ de stradă.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SERGENT [serʒã], Émile (1867-1943),medic francez. Prof. univ. la Paris. Cercetări importante privind insuficiența glandelor suprarenale, bolilor aparatului respirator, în special tuberculoza („Sindroamele respiratorii”). A vizitat de mai multe ori România. M. de onoare al Acad. Române (1930).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sergent, sergenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni mici.

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace

Intrare: sergent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sergent
  • sergentul
  • sergentu‑
plural
  • sergenți
  • sergenții
genitiv-dativ singular
  • sergent
  • sergentului
plural
  • sergenți
  • sergenților
vocativ singular
  • sergentule
  • sergente
plural
  • sergenților
sarjant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
serjanț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sărgenț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sărjent
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sergeant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sergente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
serjant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
serjă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
serjent
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sergent-major
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sergent-major
  • sergentul-major
plural
  • sergenți-majori
  • sergenții-majori
genitiv-dativ singular
  • sergent-major
  • sergentului-major
plural
  • sergenți-majori
  • sergenților-majori
vocativ singular
  • sergentule-major
plural
  • sergenților-majori
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sergent, sergențisubstantiv masculin

  • 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Mai tîrziu un sergent care face legătura la batalion mă lămurește. CAMIL PETRESCU, U. N. 338. DLRLC
    • format_quote Radu luă loc, privind la sergentul șef de post, Iftodiu Dumitru, cu cea mai mare nedumerire. C. PETRESCU, Î. II 170. DLRLC
    • format_quote Sergentul jandarmilor din sat a înaintat semeț prin mulțime pînă la scamatorul urcat pe scaun. SAHIA, N. 68. DLRLC
    • format_quote Se știa că la cazarmă [Bălcescu] aduna pe lîngă dînsul, în orele de recreație, mai mulți sergenți și soldați cărora le povestea despre vitejiile romînilor în luptele cu turcii. GHICA, S. A. 141. DLRLC
  • 2. în trecut Gardist. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Căpătă de la un sergent de stradă lămuririle de care avea nevoie. GALAN, B. I 16. DLRLC
    • format_quote Pleacă, fiindcă acum chem sergentul! C. PETRESCU, C. V. 270. DLRLC
    • format_quote Birjarii... trag cu biciul, sergenții îi cară la pumni, iar țăranul zăpăcit, pierdut nu știe... unde să cîrmească. GHEREA, ST. CR. III 126. DLRLC
  • comentariu abreviere serg. DOOM 2
etimologie:

sergent-major, sergenți-majorisubstantiv masculin

  • 1. Grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Îl cercetează un sergent-major. STANCU, D. 160. DLRLC
    • format_quote Instrucția pe școli o făceau sergenți-majori care uitau că nu sînt la cazarmă, astfel că vă înjurau și vă băteau ca pe soldații lor. PAS, Z. I 112. DLRLC
  • comentariu abreviere serg.-maj. DOOM 2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic