SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

serbare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) săr~ (G-D: sărbarei și sărbărei) / Pl: ~bări / E: serba] 1 (Asr) Sărbătoare (2). 2 (Spc) Manifestare cu caracter solemn, sărbătoresc, colectiv, organizată pentru a marca un eveniment (considerat) important, pentru a aniversa sau comemora ceva sau pe cineva, pentru a cinsti, a omagia pe cineva sau ceva Si: aniversare, comemorare, festivitate, celebrare, oficiere. 3 Oficiere a unei ceremonii Si: celebrare. 4 (Pex) Petrecere. 5 (Înv) Hram (2).

SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.

SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. festivitate, petrecere. Acum trei ori patru ani, meșterul Roman Lupu l-a văzut doar cu ochii lui pe șeful gării, la Iași, luînd parte la serbarea de 1 Mai. GALAN, Z. R. 11. Eram și eu p-acolo de căscam gura pe din afară pe la toate serbările. ISPIRESCU, L. 32. Radul, neclintit în deciziunea sa, ordona să se pregătească serbarea nunții. NEGRUZZI, S. I 107. 2. Sărbătoare. Învingătorul crezu de cuviință a-i eterniza memoria zidind o biserică pe locul bătăliei și înființînd o serbare anuală, rămasă pînă astăzi sub numele de «Moși». HASDEU, I. V. 169. ◊ (Poetic) Se apropie cea mai dulce și mai poetică serbare a primăverii: înflorirea livezilor. SADOVEANU, O. VI 400.

SERBARE ~ări f. 1) v. A SERBA. 2) Solemnitate organizată cu ocazia unui eveniment; festivitate. ~ școlară. /v. a serba

serbare f. acțiunea de a serba și sărbătoarea însăș.

sărba v vz serba

sărbare sf vz serbare

sărbi v vz serba

serba vtrp [At: PSALT. 151 / V: (îrg) săr~, (înv) sărbi, (reg) ~rva, sirva / Pzi: ~bez / E: ml servare] 1-2 (C. i. evenimente, persoane etc.) A (se) cinsti printr-o întrunire cu caracter solemn, festiv etc. Si: a aniversa, a celebra, a comemora. 3-4 (C. i. evenimente sau personalități religioase) A (i se) închina o sărbătoare (1) Si: a prăznui (1), proslăvi (2), ține (5). 5-6 (Rar; fig) A (se) omagia. 7-8 (Înv) A (se) oficia.

serva¹ v vz serba

sirva v vz serba

SERBA, serbez, vb. I. Tranz. (Complementul indică un fapt însemnat, un eveniment memorabil etc.) A sărbători. Lîngă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Potoski dă poruncă să-mpartă vin pe la soldați, pentru ca să serbeze victoria noastră. ALECSANDRI, T. II 37. (Cu pronunțare regională) Găsim într-un jurnal aducerea-aminte a adunării de la Blaj, ziua cea mare de 15 mai 1848, sărbată de pribegii din Principate la Paris la 15 mai 1851. RUSSO, S. 67. ♦ Fig. A omagia, a cinsti. Cînd privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cîntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții. ALECSANDRI, P. II 27. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna Și-nturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (În limbajul bisericesc) A ține sărbătoare, a prăznui.

A SERBA ~ez 1. tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /<lat. servare

sărba f. horă țărănească, importată din Serbia.

serbà v. a sărbători: cântă și serbează bunurile vieții AL. [Lat. SERVARE].

sărbáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a sărba. Petrecere laică maĭ deosebită a uneĭ mulțimĭ: sărbare populară, societatea viticultorilor va da o sărbare în grădina publică, a da o sărbare în onoarea unuĭ poet.

sărbéz, a -á v. intr. (din serbez, forma vestică, rară și ĭa, d. lat. servare, a conserva, a păstra; it. serbare, pv. vcat. vsp. servar. V. con-serv). Țin o sărbătoare: a sărba învierea Domnuluĭ.

serbéz V. sărbez.

serbare s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări

serbare s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări

serbare s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări

serbare.

serba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 serbează; conj. prez. 1 sg. să serbez, 3 să serbeze

serba (a ~) vb., ind. prez. 3 serbează

serba vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 sg. și pl. serbează

serba

serbez.

SERBARE s. v. celebrare, hram, oficiere, săvârșire, slujire, slujit.

SERBARE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, sărbătorire, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la...) 2. sărbătoare, sărbătorire. (~ nunții lor; cu prilejul ~ării.) 3. comemorare, sărbătorire, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. festivitate, (rar) sărbătoare, (înv.) sărbătorie. (~ de împărțire a premiilor.)

SERBARE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, sărbătorire, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la...) 2. sărbătoare, sărbătorire. (~ nunții lor; cu prilejul ~.) 3. comemorare, sărbătorire, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. festivitate, (rar) sărbătoare, (înv.) sărbătorie. (~ de împărțire a premiilor.)

serbare s. v. CELEBRARE. HRAM. OFICIERE. SĂVÎRȘIRE. SLUJIRE. SLUJIT.

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

serba (-bez, -at), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).